17 cărți esențiale ca să crești în afaceri și să ai succes recomandate de comunitatea start-up.ro

Săptămâna trecută am lansat o provocare în comunitatea start-up.ro de aici și de pe Facebook. V-am cerut să ne recomandați cărți pe care alți antreprenori existenți sau în devenire ar trebui să le citească. Am primit sugestiile voastre, iar aceasta este lista de cărți de antreprenoriat și leadership, dar și beletristică, pe care vi le recomandă comunitatea noastră.

Cărți de antreprenoriat

Startup-up Owner’s Manual, Steve Blank

100.000 de antreprenori au cumpărat această carte prin care pot afla fiecare pas al dezvoltării unei afaceri. Nu garantează succesul, dar nu vei face greșeli de amator. Vei afla de la customer development la cum să îți numești produsele. Steve Blank e un susținător al mișcării Lean Startup.

Starting Your Business (DK Small Business Guides), Peter Hingston

Cum să pornești o afacere mică? De la confirmarea unei idei până la un plan de business concret. Cartea e scrisă într-un stil mai lejer și are și studii de caz.

Firms of Endearment: How World-Class Companies Profit from Passion and Purpose, Raj Sisodia / Jag Sheth, David Wolfe

Cum să folosești pasiunea, emoția și experiența pentru a-ți crește afacerea.

Bulgarele de zăpadă – Warren Buffett și viața ca afacere, Alice Schroeder

Este biografia personală și profesională a magnatului Warren Buffett, care nu se rezumă doar la stilul de investiții a americanului, ci se duce și în detaliile vieții personale.

Talentul nu este suficient, John Maxwell

Talentul nu este suficient, dacă nu începi să-l valorifici. Expertul de leadership la care apelează oamenii de afaceri oferă 13 exemple cheie pentru a deveni o persoană mai bună.

De la Idee la Bani, Napoleon Hill

Cartea e construită ca o biografie și o filosofie de viață a lui Napoleon Hill și e mai mult decât o serie de citate motivaționale, oferind și exemple practice .

Efectul de Platou, Bob Sullivan

În trecut, puii de elefant erau legați de un picior cu o cătușă mare, legată de un lanț, legat la rându-i de un țăruș înfipt în pământ. Puiul se putea deplasa, dar nu putea rupe lanțul, așadar viața lui se desfășura într-un cerc restrâns în jurul unui țăruș. Cartea pornește de la acest exemplu pentru a oferi sfaturi privind creșterea în viață și în afaceri.

Va tineti de glume, domnule Feynman! Aventurile unui personaj ciudat, Richard Feynman

Feynman e un om de știință relativ atipic și-și povestește viața într-un stil amuzant și explică modul în care a reușit să ajungă la soluțiile din fizică prin care a reușit să schimbe fața domeniului în secolul trecut.

Exponential Organisations, Salim Ismail

Cum reușesc afacerile să crească folosind tehnologii exponențiale. E o explicație a modului prin care organizațiile actuale cresc mult mai rapid decât cele din trecut, folosindu-se de noile invenții și de internet.

Disciplined Entrepreneurship, Bill Aulet

Antreprenorii nu se nasc, ci se educă, crede Bill Aulet. El consideră că antreprenorii pur și simplu construiesc produse foarte bune, neavând alte caracteristici speciale. E o carte cu 24 de pași pentru a ajunge la un produs vandabil.

The Lean Startup, Eric Ries

O clasică a literaturii pentru antreprenoriat, Eric Ries prezintă filosofia care a schimbat multe cariere, pentru creșterea unui business. Practic, un startup e definit ca o companie care poate să construiască ceva, dar în condiții de incertitudine maximă.

The Hard Thing about Hard Things, Ben Horowitz

Unul dintre cei mai cunoscuți investitori din Silicon Valley, Ben Horowitz oferă sfaturi privind construirea și management-ul unui startup. Avantajul cărții e că e scrisă relaxat și cu umor.

Elon Musk, Ashlee Vance

Trecutul și prezentul lui Elon Musk, unul dintre cei mai inovatori antreprenori din Silicon Valley. Cartea e o biografie care prezintă toată viața acestuia, de la copilăria din Africa de Sud, până la poziția de inovator în domeniul tehnologiei al fondatorului Tesla și SpaceX.

Cum să livrezi fericire, Tony Hsieh

CEO-ul companiei Zappos vorbește despre lecțiile învățate în viață și în afaceri, de la începutul cu administrarea unei ferme de râme, a unei pizzerii, iar apoi trecerea către LinkExchange și Zappos.

Inteligența emoțională în leadership, Daniel Goleman

O carte esențială pentru leadership, care vorbește despre șefi care inspiră, nu care conduc. Inteligența nu ține de teorie, ci de practică și cum o poți aplica.

Thinking, Fast and Slow, Daniel Kahneman

O carte în care se face o comparație între deciziile luate foarte rapid, dar și cele luate după un proces de gândire rațională. Cartea oferă sfaturi pentru a gândi mai lent, mai aplicat și mai inteligent.

The E-Myth Revisited, Michael Gerber

O carte în care ți se explică realist ce înseamnă viața de antreprenor, cum îți va schimba viața o afacere, în bine sau în rău.

Comentezi?

Urmărește startup-urile din România de peste patru ani și așteaptă unicorni locali. Redactor-șef al start-up.ro, Vlad tratează ecosistemul antreprenorial din România cu realism și nu crede că avem încă "Steve Jobs de România".