Unul dintre momentele importante din viața unui startup este găsirea unei finanțări, dar și a unor mentori. Una dintre soluții este aplicarea la un accelerator. Dacă ești acceptat, ai ocazia să stai de obicei trei luni în care vei fi învățat diverse aspecte ale business-ului tău și vei fi mentorat de specialiști. Înainte de acest lucru, trebuie să îndeplinești câteva condiții. start-up.ro deschide astăzi o serie despre acceleratoarele europene. De la cele mai bune la unele recomandate pentru un anumit domeniu.

Acceleratoarele din Europa pot să te ajute să-ți găsești mentori din vest, care să-ți creeze conexiuni prin care să îți dezvolți business-ul. Unul dintre lucrurile pe care le menționează fondatorii, atunci când vorbesc de nemulțumiri, e absența fondurilor suficiente în România. Așadar, trebuie să vezi unde există bani, dar unde există și persoane potrivite. Vom publica și în articolele viitoare alte sfaturi punctuale pentru aplicarea la un accelerator.

Dacă ai vreo întrebare privind aplicarea la un accelerator întreabă-ne pe hello@start-up.ro.

Sfaturi pentru a aplica la un accelerator

Când trebuie să aplici pentru un accelerator?

Majoritatea acceleratoarelor acceptă produse și startup-uri care au o minimă realizare. Astfel, nu poți aplica dacă ai doar o idee pe care nu ai pus-o în practică. În caz că ești în această fază, gândește-te la un investitor sau la a găsi un cofondator care să te ajute să faci un MVP (Minimum Viable Product), adică o primă variantă a produsului. Acceleratorul vine ca o continuare a ceea ce ai făcut în primă fază - un produs, poate ai identificat o piață și poate ai și primele vânzări sau utilizatori. Pentru a avea mai multe șanse să fii acceptat, încearcă să îndeplinești aceste condiții. În programul de accelerare vei fi ajutat să îți duci produsul mai departe sau să schimbi modelul de business, fii pregătit.

Ce trebuie să urmărești?

Nu te duce la un accelerator doar pentru bani, deoarece aceștia pot fi câștigați și prin alte metode decât a-ți petrece trei luni într-un asemenea program. Uită-te după mentori și conexiunile pe care le pot face aceștia pentru tine, nu neapărat după investiția ulterioară. Dacă ai o rețea de oameni care vor intra în viața startup-ului tău și te vor recomanda pe mai departe poți câștiga mai mult în viitor.

Cele mai bune programe din Europa

Cele mai mari acceleratoare din Europa sunt Seedcamp sau Techstars Londra, care sunt conectate și la ecosistemul internațional. An de an mii de startup-uri aplică la aceste programe, deci concurența e foarte mare. Numai cei care au un potențial de business enorm sau un startup deja cu o evoluție constantă.

Seedcamp

Acceleratoarele primesc cohorte o dată sau de două ori pe an. Asta înseamnă că din toate startup-urile care au aplicat selectează o serie care vor petrece câteva luni pentru a fi trecute la un nou nivel. Anul acesta, Seedcamp din Londra a acceptat trei startup-uri din România - UiPath, Traderion și DeviceHub.net. De-a lungul timpului Seedcamp a susținut 200 de companii, iar 91% au obținut ți finanțare ulterioară de 350 de milioane de dolari în total.

Pentru a aplica la Seedcamp trebuie să știi că vei primi 75.000 de euro pentru 7% și 200.000 de euro investiție seed. Printre echipele participante au fost și românii de la UberVu, care au fost achiziționați de Hootsuite. De asemenea, un alt avantaj al Seedcamp este rețeaua enormă care poate ajuta startup-urile. Poți aplica și dacă ai mai luat finanțare până acum. Șansele de a fi acceptați dacă ești un singur fondator sunt mai mici, dar Seedcamp a investit și în astfel de echipe. Nu trebuie neapărat să te muți la Londra, dar e recomandat acest lucru la începutul programului.

Techstars Londra

E varianta locală a unui accelerator american și e un program de 3 luni de mentorship. Cei care intră la Techstars primesc automat 100.000 de dolari pentru 6% din companie. Cei care trec prin acest program au acces la resursele Techstars toată viața, intră într-un program de accelerare de 90 de zile, primesc 400 de facilități în valoare de un milion de dolari și 20.000 de dolari pentru acoperirea costurilor de trai în timpul programului. Finanțează companii orientate spre tehnologie, care au un reach național sau global. Nu finanțează companii de biotehnologie, restaurante, programe de consultanță și servicii foarte localizate.

Printre companiile care au trecut prin Techstars sunt Digital Ocean, ClassPass, Kapost, Synack, OnSwipe, DoubleDub, DataRobot, Revolv sau Couchup. Techstars a acceptat și companii care au primit finanțare de până la 1 milion de dolari sau care aveau venituri de acest nivel. Trebuie să fii la Techstars toate cele trei luni.

Dacă ești un singur fondator, poți intra pe CoFounders Lab pentru a găsi un cofondator.

Founder Institute

E un program de training pentru startup-uri care are loc în mai multe locuri din muncă. Durează patru luni și trece prin câteva lucruri - Idea and Customer Development, Team Formation, Go To Market and Bootstrapping și Product Development.

Cei care vor să aplice trebuie să treacă printr-un test creat special de Founder Institute. 35.000 de oameni au aplicat la Founder Institute și creatorii programului.

Fiecare fondator contribuie cu 3,5% din firma sa - 40% se duce la Founder Institute, 30% la mentori și 30% se duc înapoi la absolvenți. E un accelerator early-stage. Există o taxă de 50 de euro pentru a aplica la accelerator. Cei acceptați plătesc 750 de euro.

Startupbootcamp

E o rețea globală de acceleratoare pe diverse domenii. Programul durează trei luni și are tematici de la sănătate și asigurări. De exemplu, la Amsterdam există acceleratorul Smart City & Living. Programul are 200 de absolvenți și acceptă aplicații din zona smart mobility, smart retail, smart city, smart health, smart building.

Acceleratorul oferă o investiție inițială de 15.000 de euro pentru fiecare echipă, dar aceștia sunt mai mult pentru costurile de viață din timpul programului. După trei luni există un Demo Day. Startupbootcamp are o rată de finanțare de 95% direct după Demo Day. După finanțare, programul cere 8% equity din fiecare startup.

StartupYard

Programul e în Praga, Cehia și au mai rămas 9 zile până la închiderea sezonului de aplicații din acest moment. Cei care sunt acceptați primesc 30.000 de euro. 10 echipe sunt primite în fiecare cohortă și se mută pentru trei luni la Praga. Se concentrează pe Data, Mobile and Analytics, Semantic Search, Real Time Data Analysis sau algoritmi de predicție.

Poți aplica chiar dacă nu ai un prototip funcțional. Pentru cei 30.000 de euro investiți, StartupYard ia 10% și nu poți aplica dacă ești un singur fondator.