Marea Britanie a decis printr-un referendum ținut ieri că va ieși din Uniunea Europeană. Deși majoritatea britanicilor au votat pentru ieșire, în rândul antreprenorilor sentimentul este unul de dezamăgire. Investitorii și fondatorii se tem de faptul că Marea Britanie în afară UE nu va mai fi un pol pentru companii.

Hummingbird - Simple

Pe start-up.ro deschidem o serie de discuții despre #Brexit cu antreprenori români care activează în Marea Britanie și care au deschis startup-uri acolo. Pentru ei, lucrurile sunt confuze în acest moment, pentru că în următorii doi ani vom afla ce fel de relație va avea Marea Britanie cu Uniunea Europeană.

Am discutat cu Ligia Stan și Petre Georgescu, fondatorii Hummigbird, cea mai ușoară bicicletă pliabilă din lume, un proiect finanțat prin crowdfunding care a fost fondat și dezvoltat la Londra. Cei doi tineri din România au reușit să strângă prin crowdfunding 52.000 de lire sterline, iar producția bicicletei e realizată astăzi în colaborare cu firma britanică ProDrive. Practic, Hummingbird e o firmă britanică fondată de doi români.

13335524_10153447989966403_6862530195800347696_n

Despre Hummingbird și povestea creării acestei biciclete puteți citi în articolul acesta de pe start-up.ro

„Nu e grozav. Nu cred că se aștepta nimeni. În compania unde lucrez eu, UNIT9, suntem 80% străini. Nu cunosc pe nimeni care să fi votat LEAVE. Atmosfera nu e extraordinară. Pentru noi, cei care suntem deja aici, se va găsi un mod să rămânem și să fim relativ bine. Problema e mai mult morală și de cum te simți ca străin aici. Până la urmă muncești, crșeti economia și se întâmpla asta“, a spus Ligia Stan pentru start-up.ro.

Petre și a doua variantă a bicicletei, ieșită pe poarta fabricii ProDrive
Petre și a doua variantă a bicicletei, ieșită pe poarta fabricii ProDrive

Același lucru, moral, este confrmat și de Petre Georgescu, cel care a construit bicicleta. „Momentan sunt destul de dezamăgit. Cred că din punct de vedere economic Marea Britanie va fi ok, dar lovitura e psihologică și e imposibil în situația aceasta, ca cetățean al UE, să nu te mai simți binevenit“, spune Petre.

Pentru Ligia, îngrijorător e faptul că e un început anti-globalizare, mai ales într-o industrie creativă. „E important să lucrezi cu oameni din toate părțile, idei mai bune, muncă mai interesantă și diversitate. Mulți vor alege să plece“, spune Ligia.

Petre nu consideră că Hummingbird va fi afectat la dezvoltare, dar „în viitor va fi un pic mai complicat să vindem biciclete în Uniunea Europeană“. „Va fi mai complicat. Plus, lira a căzut în dimineața aceasta și e un pas înapoi“, a completat Ligia.

Petre și echipa de la ProDrive
Petre și echipa de la ProDrive