Elefant se lansează oficial pe 5 mai 2016 în Republica Moldova, brandul urmând a fi prezent atât fizic la Chișinău, prin intermediul celui mai nou pick-up point (punct de livrare), cât și online, la adresa www.elefant.md.

Screen Shot 2016-05-05 at 12.07.35

Republica Moldova este prima țară în care Elefant își extinde operațiunile, aproape de aniversarea a 6 ani de la înființarea sa.

“Începând de astăzi, toți clienții din Republica Moldova vor avea acces la majoritatea produselor care se vând prin elefant.ro în România, la prețuri la fel de competitive. Extinderea la Chișinău deși pare facilă și oarecum la îndemână a fost un proces destul de complex pentru că a presupus construirea și operarea unei filiale într-o țară care nu face parte din Uniunea Europeană”, explică Dan Vidrașcu, CEO al Elefant.

Clienții din Republica Moldova care vor accesa www.elefant.md vor avea prețurile afișate în moneda locală, leul moldovenesc, iar livrarea la pick-up point în Chișinău beneficiază de transport gratuit.