EY Entrepreneur of the Year Romania 2017 și-a anunțat câștigătorii

Concursul anual organizat de EY atât la nivel local, cât și la nivel mondial, și-a anunțat în această seară câștigătorii. Angela Achiței (Social Entrepreneur – Fundația ”Alături de Voi”), Daniel Dines (Emerging Entrepreneur – Ui Path) și Cristian Covaciu (Entrepreneur of the Year – IPEC) sunt cei care au cules laurii, însă doar câștigătorul premiului principal, Entrepreneur of the Year, va avea șansa să meargă la gala organizată în iunie la Monte Carlo, unde va fi desemnat câștigătorul la nivel global.

Câștigători EY Entrepreneur of the Year Romania 2017

Entrepreneur of the Year – Cristian Covaciu, IPEC

Emerging Entrepreneur of the Year – Daniel Dines, Ui Path

Social Entrepreneur of the Year – Angela Achiței, Fundația ”Alături de Voi”

Gala EY de la Monte Carlo este organizată anual și adună câștigătorii premiilor la nivel național din 60 de țări și 145 de orașe din întreaga lume. Faza locală din România este organizată anual, începând din 2014, și adună laolaltă cei mai promițători anitreprenori din ecosistemul autohton. Premiul oferit de EY este considerat cel ma prestigios din lume, având debutul în SUA în 1986.

Componența juriului

ey entrepreneur of the year juriuey entrepreneur of the year juriu

Criteriile pe baza cărora s-a făcut jurizarea

  • Spirit antreprenorial
  • Perforanță financiară
  • Direcție strategică
  • Impact global asupra comunității
  • Inovare
  • Integritate personală

Comentezi?

Aflat la început de drum în presă, lui Claudiu Râpan nu-i lipsește entuziasmul și ambiția. După ce și-a făcut junioratul la Gazeta Sporturilor, a decis să tatoneze și domeniul antreprenoriatului. Pasionat de sport din fire, el identifică o serie de similarități între atleți și antreprenorii aflați la început de drum pe piața startup-urilor românești. Cursa este la fel de dinamică în ambele domenii, și evident, la fel de acerbă.