Taiwanezii de la HTC au preferat să fie singuri în lumina reflectoarelor și au organizat propriul eveniment de lansare pentru o nouă linie de smartphone-uri, U, la câteva zile după terminarea târgului CES 2017. Astfel, într-un eveniment intens mediatizat (pe care l-am urmărit și noi live pe pagina producătorului), oficialii companiei ne-au arătat două noi smartphone-uri dintr-o gamă nouă, cu un preț destul de ridicat: circa 749 de dolari pentru HTC U Ultra.

htc u ultra smartphone tech gadget

Trebuie să recunosc, însă, că după vreo 10-15 minute în care am urmărit evenimentul HTC, nu reușeam să înțeleg dacă producătorul ne arată niște telefoane noi sau doar niște carcase lucioase (de aici și impresia că designul smartphone-urilor HTC U este asemănător cu cel al Samsung Galaxy S6 și S6 Edge), însă mi-am dat seama pe parcurs că HTC vrea să ne uimească cu noul său flagship.

În esență, flagship-ul HTC U Ultra are un ecran de 5,7 inci, Quad HD Super LCD, cu Gorilla Glass 5 (pentru modelul de 64 GB) și sticlă de safir (pentru modelul de 128 GB). Carcasa este creată din sticlă curbată – Liquid Surface. Există și un al doilea ecran, o bandă de circa 2 inci aflată în dreapta camerei secundare (pe display-ul telefonului, deasupra ecranului principal), ideal pentru accesul rapid la contacte, aplicații favorite, memento-uri, notificări.

Sistemul de operare al smartpone-ului este Android 7 (Nougat) cu HTC Sense Companion – folosește inteligența artificială – care își face sugestii plecând de la acțiunile tale. De exemplu, îți sugerează să te îmbraci bine și să pleci mai devreme la serviciu într-o zi cu ninsoare, sau îți amintește să reîncarci telefonul dacă își dă seama că ai nevoie de mai multă energie până ajungi acasă. În plus, asistentul personal își recunoaște vocea și îți răspunde chiar dacă este inactiv. Așa că, poți naviga prin telefon, prelua sau respinge apeluri, pune pauză sau opri alarmele cu o simplă comandă vocală.

HTC U Ultra fără port pentru căști, la fel ca iPhone și Moto Z

HTC U Ultra are un procesor Qualcomm Snapdragon 821 de 64 de biți și o memorie care variază de la 64 la 128 de GB. Telefonul are 4 GB de RAM și suportă carduri de memorie de până la 2 tera (cu opțiunea Flex Storage).

htc u ultra smartphone tech gadget HTC U Ultra_Sapphire Blue

Un detaliu interesant căștile HTC USonic, care nu au – la fel ca noile iPhone, Moto Z sau HTC Bolt – port special integrat în telefon (compatibiledoar cu o conexiune de tip USB-C), care îți analizează urechea internă cu un puls sonic, apoi se adaptează. Microfoane minuscule ascultă reflexia sonoră din urechile tale, unul în urechea stângă, unul în cea dreaptă, și analizează tonul reflectat pentru a optimiza căștile. Fie că ești la bibliotecă sau la o petrecere, îți poți adapta căștile la nivelul de zgomot din jur.

”Am scos portul pentru căști pentru că suntem de părere că experiența audio oferită de un telefon poate fi mult mai mult decât simpla transmitere a sunetului”, au spus reprezentanții HTC.

Camera foto principale este de 12 megapixeli, senzor BSI, autofocalizare laser,  autofocalizare cu detectare a fazei (PDAF), stabilizare optică a imaginii (OIS), bliț LED în două nuanțe, înregistrare video cu încetinitorul în 720p la 120 cps, înregistrare video 4K cu 3D Audio, Hi-Res audio. În același timp camera foto frontală are 16 MP (cu modul UltraPixel), înregistrare video Full HD 1080p și include modurile Auto HDR, Auto Selfie, Voice Selfie, Live Make-Up, Selfie Panorama, Video Pic.

htc u ultra smartphone tech gadget HTC U Ultra_Sapphire Blue

Telefonul, care va fi disponibil din luna martie, are o baterie de 3.000 mAh ce oferă până la 26 de ore timp convorbire în rețea 3G/4G, până la 13 zile, timp în mod Standby în rețea 3G/4G. Are un mod de economisire a energiei și unul de economisire extremă a energiei, și Quick Charge 3.0.

Pre-comenzile pentru HTC U Ultra încep de azi pe site-ul companiei (prețul pornește de la 749 de dolari), iar livrările în Taiwan încep de la finalul acestei luni. De asemnea, există și o ediție limitată a U Ultra, cu sapphire glass pentru varianta de 128 GB, însă compania nu a anunțat și prețul acestui device.

HTC U Play, cu ecran mai mic și AI

htc u ultra smartphone tech gadget HTC U Ultra_Sapphire Blue

Al doilea telefon din gama U, HTC U Play, are un ecran mai mic, de 5,2 inci, Full HD Super LCD cu Gorilla Glass, și o carcasă similară cu cea a U Ultra, din sticlă curbată. Telefonul are o greutate de 145 de grame. Funcționează cu Android (însă este posibil să nu fie ultima variantă a sistemului de operare), oferă spațiu de stocare de 32 GB sau 64 GB, RAM de 3 GB sau 4 GB, iar memoria poate fi extinsă cu carduri microSD până la 2 TB.

Telefonul are o baterie de 2.500 mAh, cameră foto principală de 16 MP cu autofocalizare cu detectare a fazei (PDAF), stabilizare optică a imaginii (OIS) și înregistrare Full HD. Camera foto frontală este tot de 16 MP, cu modul UltraPixel. Și acest smartphone are asistentul personal HTC Sense Companion,  și căști HTC USonic.

Compania nu a anunțat, însă, prețul acestui device – care va varia în funcție de piață - și nici o dată de lansare (este posibil să urmeze prin primăvara acestui an).

htc u ultra smartphone tech gadget HTC U Ultra_Sapphire Blue