Startup Europe, un program derulat de Comisia Europeană și destinat antreprenorilor, a deschis aplicațiile pentru startup-urile care doresc să își scaleze afacerile.

bani money finantare startup uniunea europeana

Astfel, până pe 25 aprilie, startup-urile tech pot aplica pentru programul ICT-32-2017 (Startup Europe for Growth & Innovation Radar), unde finanțările totale ajung la 12 milioane de euro, și unde se dau bani pentru proiecte menite să conecteze ecosistemele startup la nivel european.

Totodată, startup-urile din domeniul agriculturii pot primi 1,2 milioane de euro de la KATANA, un accelerator finanțat de Uniunea Europeană. Aplicațiile sunt deschise până pe 28 februarie, iar cele mai bune 100 de startup-uri pot primi finanțări în valoare de 2.000 de euro. Cele mai bune 10 echipe – vor fi alese în funcție de performanță și nivelul de inovație adus pe piață – vor primi câte 100.000 de euro.

În același timp, proiectul WELCOME – realizat sub umbrela Startup Europe, alături de programele Digistart, ePlus Ecosystem, Startup Scaleup, Twist Digital – menit să construiască un ecosisteme al startup-urilor la nivelul întregii Europe, a reușit să ajute peste 1.000 de startup-uri să primească finanțări totale de peste 20 de milioane de euro. Peste 80% dintre startup-urile europene au reușit să se extindă pe noi piețe, iar 50% dintre ele și-au scalat businessul.

Welcome Infographics by Oana Cosman on Scribd

WELCOME leagă startup-uri din hub-urile Startup Europe din Berlin, Dublin, Madrid, Milano și Salamanca cu fonduri de investiții, clienți, investitori privați, mentori și alte startup-uri de pe întreg spațiul european. Proiectul se adresează atât statup-urilor early stage, cât și celor dezvoltate.

WELCOME Insights by Oana Cosman on Scribd