Idea Challenge by Imprezzio, cea mai importantă competiție din Transilvania destinată start-up-urilor, și-a stabilit câștigătorii. Competiția a atras, la cea de-a doua sa ediție, peste 70 de concurenți din 16 țări. Marele premiu a fost adjudecat de SkillView, o platformă dezvoltată de doi timişoreni, care le permite companiilor să deruleze online tot procesul de angajare.

skillview_idea-challenge

Ceilalți câștigători au fost clujenii care au dezvoltat platformele Bounce Match și ZigZad. Prima platformă permite sportivilor să întâlnească parteneri cu același nivel de performanță și să rezerve terenul de joc, iar cea de-a doua favorizează procesul de retargeting, cu consecințe benefice asupra vânzărilor magazinelor online.

În etapa finală au intrat 23 de proiecte care au fost jurizate de o echipă care a reunit personalități de talie internațională, precum Russell Page, CEO al Imprezzio Inc., Daniel Szekely, Head of SME al Băncii Transilvania, sau Tudor Ciuleanu, CEO al Imprezzio Global.

Despre Skillview am scris aici. 

Membrii juriului au decis să ofere marele premiu echipei care a dezvoltat SkillView. Acest premiu este reprezentat de o călătorie de afaceri în SUA. Membrii echipei timișorene vor avea întâlniri cu potenţiali investitori. Platforma premiată a fost fondată de Răzvan Avram şi de Alexandru Aciu, doi tineri timişoreni cu experiență în IT. Produsul lor le permite companiilor să deruleze online întregul proces de angajare – de la recrutare, la selecţie şi interviuri finale.

Platforma facilitează utilizarea de fişiere video, audio şi text în procesul de angajare şi se adresează direct managerilor, respectiv departamentelor de HR. Astfel, eficientizează timpul şi resursele necesare identificării şi filtrării candidaţilor conformi job-urilor disponibile.

”Acesta a fost cel de-al doilea an în care am organizat competiția. Am văzut mulți participanți care s-au dovedit a fi foarte buni. De asemenea, am văzut multe idei minunate. Echipa noastră din Cluj, Imprezzio Global, a făcut un lucru absolut remarcabil prin organizarea acestei competiții”, declară Russell Page, membru al juriului şi CEO al Imprezzio Inc.

Un alt câștigător, care a convins membrii juriului şi va intra într-un program intensiv de accelerare a business-ului oferit de Imprezzio Global și derulat de Spherik Acclerator, este echipa care a dezvoltat BounceMatch – platformă online care se adresează practicanților de sporturi. Platforma îi ajută să găsească parteneri compatibili şi să rezerve terenuri pentru joc. Ideea BounceMatch îi aparţine lui Cristi Anghel, din Cluj-Napoca, fost baschetbalist de performanţă.

“A fost o adevărată plăcere pentru Spherik să susțină Idea Challenge în efortul de a crea mai multe oportunități pentru ecosistemul de startup-uri. De-a lungul acestei săptămâni, multe dintre echipe au lucrat cu noi până după miezul nopții, dezvoltându-și ideile legate de pitch și produs cu scopul de a se pregăti pentru acestă oportunitate – ceea ce reprezintă exact nivelul de efort și dedicare pe care îl căutăm atunci când vine vorba de echipele care să se alăture programului Spherik”, declară Jennifer Austin, director al Spherik Accelerator.

Platforma BounceMatch a fost remarcată și de Banca Transilvania. Cea mai mare bancă cu capital românesc a oferit, de asemenea, două premii speciale, care constau în asistența necesară pentru intrarea pe piață a produselor, precum și sprijin pentru dezvoltarea afacerilor. Astfel, BounceMatch este unul dintre câștigătorii acestui premiu special, iar cel de-al doilea câștigător este echipa ZigZad – soluţie automatizată de retargeting, care ajută magazinele online să capteze şi să îşi fidelizeze clienţii prin campanii dedicate de retargeting şi remarketing.

”Experiența organizării acestei competiții a fost una extraordinară. Am văzut idei cu un mare potențial, precum și antreprenori foarte pasionați. Aceste lucruri demonstrează faptul că orașul nostru, Cluj-Napoca, este un candidat perfect pentru titlul de Capitală Europeană a Inovării”, a declarat Tudor Ciuleanu, CEO al Imprezzio Global.