Studenții care doresc să se angajeze vor avea la dispoziție, începând cu această lună, platforma Junio. Prin aceasta, cei interesați pot găsi joburi part-time sau ocazionale și bazate pe voluntariat, care să le permită să capete experiență și să își asigure un venit propriu în același timp. Aceste locuri de muncă le vor asigura și timpul necesar pe care să îl dedice activităților universitare pentru a-și finaliza studiile. Junio a fost dezvoltată cu o investiție inițială de 50.000 de euro, iar cofondatorii sunt Cornel Nițu și Valentin Popescu (Eau de Web) și Vlad Posea (Stagii pe Bune).

Conceptul Junio este fundamentat pe experiența câștigată în ultimii ani prin seria de evenimente „Stagii pe Bune“. Cel mai des studenții se confruntă cu două mari probleme: dacă se angajează full time, facultatea și cerințele acesteia vor fi ignorate, iar dacă nu găsesc un loc de muncă, riscă să aibă probleme financiare, dar și insuficientă experiență la finalul studiilor. Pentru a-i informa cu privire la Junio și oportunitățile pe care le au la dispoziție, au fost deja realizate parteneriate importante cu asociații studențești, cum ar fi Asociația Studenților și Absolvenților Francofoni (ASAFF), Asociația Studenților în Contabilitate și Informatică de Gestiune (ASCIG), Asociația Studenților la Matematică și Informatică (ASMI), Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare (LSAC), Liga Studenților Electroniști (LSE) și Sindicatul Studenților din Cibernetică (SISC).

Junio, lansare in ianuarie 2015

Urmează o perioadă în care activitatea Junio se va extinde către mai multe facultăți și companii. Pentru acest început de an vor fi puse la dispoziția studenților oferte din București și Iași, urmând ca în a doua jumătate a anului să fie extinsă oferta către Cluj și Timișoara. În ceea ce privește clienții, obiectivul este ca în șase luni să fie circa 100 de companii care să recruteze prin Junio.

„Am urmărit de-a lungul anilor câteva mii de studenți care și-au început cariera prin Stagii pe Bune și am observat că putem oferi mai mult, putem ajuta studenți din toate domeniile să-și realizeze o carieră, îmbinând școala cu experiența practică, și putem ajuta companiile să implementeze programe care să le aducă aproape de studenți și de mediul educațional. Sper să reușim să realizăm aceste lucruri prin intermediul Junio“, a declarat Vlad Posea, cofondator Junio.ro.

La ultima ediție „Stagii pe Bune“, desfășurată în 2015, au participat 70 companii și peste 1.400 de studenți pasionați de domeniul IT, dornici să aplice cunoștințele teoretice învățate în facultate.