Programul de accelerare MVP Academy se încheie luni, 30 mai, cu Demo Day, eveniment în cadrul căruia startup-urile vor urca pe scena Cinema Pro pentru a-și prezenta produsele și progresul înregistrat în fața unei audiențe de peste 500 de persoane.

Persoanele pasionate de tehnologie care vor să vadă prezentările echipelor și să interacționeze cu actori relevanți din industrie își pot rezerva aici unul dintre biletele gratuite disponibile pentru comunitate.

MVP Academy se încheie luni, 30 mai, ora 17:00 cu Demo Day, eveniment care va reuni peste 500 de personalități din ecosistemul tech regional: investitori, antreprenori , profesioniști, jurnaliști, potențiali parteneri și lideri ai comunităților locale. După 2 luni intense, startup-urile își vor prezenta produsele și modelele de business în fața întregii audiențe și vor avea astfel ocazia să demareze discuții cu potențiali investitori și parteneri strategici.

MVP2016-800X600DemoDay-cu-text

Dezvoltat în parteneriat cu CyberGhost, programul de accelerare MVP Academy s-a desfășurat în perioada 11 aprilie – 30 mai la TechHub Bucharest și a adus împreună 17 startup-uri care dezvoltă produse tech cu potențial global.

Participând la MVP Academy, startup-urile au avut acces la o rețea internațională de 400 de mentori și 700 de startup-uri, au beneficiat de consultanță de produs și de business, au participat la workshop-uri dedicate și au învățat cum să își prezinte produsele pentru a obține rezultatele dorite. După absolvire, unele dintre cele mai bune echipe vor avea oportunitatea de a obține o finanțare de tip seed cu o valoare medie de 50.000 EUR de la MVP Angels, rețea de investitori de tip angel asociată programului.

Pe toată durata programului, startup-urile au beneficiat de consultanță pentru a-și defini strategiile de produs și de business, a lua decizii mai rapid și a-și defini un plan de dezvoltare pe termen mediu. Patru profesioniști cu experiență și-au unit forțele anul acesta cu echipa MVP Academy pentru a oferi ajutor specific startup-urilor, în funcție de nevoile lor individuale: Bogdan Rîpă (Product Coach), Mihai Sfrijan (B2C & Mobile Coach), Tudor Juravlea (UX & Product Coach) și Bogdan Săndulescu (Technical Coach).

Antreprenorii au participat la sesiuni de mentorat 1 la 1 și au primit astfel feedback și recomandări avizate de la antreprenori care au dezvoltat produse de succes la scară globală, investitori activi, profesioniști consacrați din industrie, precum și potențiali parteneri de distribuție.

În plus, participând la workshop-urile dedicate, studiile de caz și sesiunile Q&A organizate de-a lungul programului, antreprenorii au acumulat competențe în domenii cheie și au avut ocazia să învețe din experiența unor profesioniști de excepție printre care se numără Florin Talpeș (Președinte & Co-Fondator, Bitdefender), Max Kelly (Managing Director, Techstars London), Steffen Ehrhardt (Performance Commercialization & Internationalization Lead EMEA, Google), Robert Knapp (Co-Fondator & CEO, CyberGhost) sau Vladimir Oane (Co-Fondator, UberVu by Hootsuite).

Mai mult, evenimentul va aduce în discuție rolul pe care îl joacă inovația în dezvoltarea ecosistemului tech local și regional, avantajele pe care le are România, precum și lucrurile care lipsesc în acest moment pentru a dezvolta industria locală într-un ritm mai accelerat. Florin Talpeș, Co-Fondatorul și Președintele Bitdefender, și Robert Knapp, Co-Fondator și CEO al CyberGhost VPN, vor urca pe scenă pentru a-și împărtăși viziunea.

“Ne bucură să vedem progresul înregistrat de echipele participante la cea de a treia ediție MVP Academy. Câteva dintre cele mai bune companii au ridicat deja runde de investiții în timpul programului, iar altele se pregătesc de finanțare în perioada următoare. Acest lucru nu poate decât să ne confirme faptul că respectivele companii au produse și strategii de dezvoltare cu șanse mari de reușită”, a declarat Bogdan Iordache, Managing Director, MVP Academy, care s-a ocupat de coordonarea programului alături de Mircea Vădan, Tudor Stanciu și Andrei Firoiu.