Nokia a lansat aseară, la Mobile World Congress 2017, patru telefoane noi. De fapt, trei telefoane noi și un remake. Nokia 3, Nokia 5 și Nokia 6 sunt terminale cu Android, pe când Nokia 3310 este o reactualizare a celebrului 3310, care a rămas în istorie ca unul dintre cele mai populare telefoane din lume, dar și unul foarte rezistent. Eu nu cred în această relansare, chiar dacă lumea e entuziasmată. Voi detalia de ce.

nokia 3310

Pe când eram mic, aveam doi prieteni imaginari. Nu mai țin minte momentul când i-am găsit în străfundurile minții mele, dar m-au însoțit destul de mult, până pe la 8-9 ani. Îi chemau Papucescu și Papuceasca. Erau un cuplu și cu ei făceam diverse activități - plecam cu mașina imaginară, vizitam locuri pe care le văzusem împreună cu taică-miu pe când mergeam cu el cu tirul, ne duceam la muncă, veneau în vizită la cafea la mine. Ca orice prieteni imaginari, nu era loc de certuri și nici de dușmănii. I-am creionat fix așa cum mi-i doream eu. Niște prieteni așa cum nu aveam în jurul meu. De ce au dispărut Papucescu și Papuceasca? Povestea oficială a fost că au emigrat în Statele Unite. Tranziția românească s-a transpus și în capul meu. Prietenii mei imaginari nu au dispărut. Nu am crescut eu. Ci pur și simplu au devenit niște imigranți români în Statele Unite.

Pe când eram mic, aveam doi prieteni imaginari. Nu mai țin minte momentul când i-am găsit în străfundurile minții mele, dar m-au însoțit destul de mult, până pe la 8-9 ani. Îi chemau Papucescu și Papuceasca

Mi-aș dori astăzi să-i redescopăr pe Papucescu și pe Papuceasca? Da, nu sunt nebun, stați cu mine. Da, mi-ar plăcea să existe în realitate ce căutam atunci cu mintea de copil. Dar rațional știu că nu există nici Moș Crăciun, iar P și P au fost doar niște făuriri ale minții mele în căutare de prieteni.

Citește și: Nokia, revenire oficială pe piață la MWC 2017: trei smartphone-uri cu Android, pe lângă clasicul 3310

De ce am început astfel? Pentru că noul Nokia 3310 este ca un prieten imaginar pe care l-ai avut într-o copilărie sau într-o tinerețe pe care ți-o conturezi ca ideală, iar acum îi vrei înapoi. Dar, ca și prietenii imaginari, e doar o plăsmuire, nu e o realitate. Nokia a prezentat noul 3310 ca pe un telefon secundar bun - are ecran color, bateria ține zeci de zile, ai și Snake într-o variantă modernă. Dar chiar ai vrea așa ceva? De ce nu ai mai luat un feature phone în ultimii 10 ani dacă puteai să o faci? Nu e ca și cum nu ar exista. Găsești și astăzi Nokia 130 pe eMAG și poți să-l cumperi pentru un mărunțiș de bani. De ce ai lăsat în urmă feature phone-ul și te-ai apucat de smartphone dacă ești așa nemulțumit? De ce-ți vrei prietenii imaginari înapoi?

Nokia 3310, un Beetle al telefoanelor

Nokia 3310 a fost lansat pe piață acum 17 ani și a devenit unul dintre cele mai de succes telefoane din lume, cu 126 de milioane de exemplare cumpărate. Producția s-a oprit în 2005. A căpătat un statut de cult odată cu apariția smartphone-urilor. Cu ajutorul glumelor online de pe site-uri cum ar fi 9Gag, Nokia 3310 a devenit obiectul dorinței și al melancoliei, fiind comparat cu iPhone, care avea o baterie cu autonomie de o zi și care nu rezista la căzături. Nokia 3310 a fost prezentat ca un device care rezistă la orice intemperie, un fel de Toyota Hilux. Glumele s-au perpetuat. Ca orice meme, nu a luat în calcul foarte multe detalii. De exemplu, nimeni nu ținea minte că telefonul, în sine, nu făcea mare lucru, în afară de a putea fi folosit ca telefon, aparat de mesagerie și Snake. Nu a contat. Important e că avea o baterie cu autonomie uriașă (pentru că nu făcea mare lucru!) și că era rezistent la căzături.

nokia 3310 meme

Ce ai zice dacă astăzi ți s-ar spune că ai putea avea o păpușă Barbie cu inteligență artificială? Ce ai spune dacă Viața cu Louie, desenul animat care ne-a marcat copilăria, ar avea o nouă serie?

Nokia 3310 este pentru mine un cancer al telefoanelor mobile actuale. Revenirea sa, un exercițiu de marketing pentru o Nokia reînviată ca Lazăr de foști angajați din Finlanda, este semnul unei disperări pentru recucerirea iubirii oamenilor. Pentru că astăzi Nokia nu mai are multe lucruri. Telefoanele lansate împreună cu Microsoft au fost bune, dar au părăsit esența Nokia, iar cele pe care le dorește pe piață astăzi HMD Global sunt niște telefoane cu Android pur, interesante, dar fără spirit. Cum faci oamenii să te iubească din nou? Le aduci prin fața ochilor plăsmuirile tinereții.

Ce ai zice dacă astăzi ți s-ar spune că ai putea avea o păpușă Barbie cu inteligență artificială? Ce ai spune dacă Viața cu Louie, desenul animat care ne-a marcat copilăria, ar avea o nouă serie? Dar dacă Dacia 1310 ar intra din nou în producție? Ai bea din nou un Cico în dauna unei sticle de Pepsi sau Coca Cola? Pentru că ar fi același lucru. Marketingul melancolic făcut de Nokia este unul care nu îmi place pentru că propune o soluție expirată pentru o lume mult mai avansată. La 17 ani distanță vorbim de telefoane care te fac mai conectat ca niciodată, care te ajută să citești știri, care sunt dispozitive multimedia în buzunarul tău.

Nokia 3310 este un Volkswagen Beetle al lumii telefoanelor mobile. Beetle este o mașină simplă, urâtă, creată de Ferdinand Porsche pentru Adolf Hitler. Dintr-un motiv aparent necunoscut, a câștigat un statut de cult, mai ales în perioada hippie, când a devenit un automobil simbol. A fost refăcută de Volkswagen și transformată în hidoșenia de astăzi, o mașină fără niciun sens, al cărui singur avantaj este melancolia față de un Beetle vechi.

Ai înlocui mașina actuală cu o căruță trasă de cai? Ai înlocui călătoria cu avionul pentru o croazieră cu vaporul până în Statele Unite? Și nu, nu mă refer la călătorii de plăcere, ci de utilitate.

Prietenul meu imaginar a dispărut. La fel ca și prietenii tăi. Copilăria ta s-a dus. Suntem oameni mari astăzi. Fantasmele tinereții sunt niște himere pe care le căutăm din nevoia unor timpuri mai bune, mai pure, mai sensibile

Vrei Nokia 3310? Îl găsești pe OLX. Cumpără-i o baterie nouă și te va ține în continuare mai mult decât un smartphone normal. Dar vrei un telefon fix în buzunar? Îți mai amintești cum e să scrii mesaje apăsând de trei ori pe butoane ca să ajungi la litera corectă?

Prietenul meu imaginar a dispărut. La fel ca și prietenii tăi. Copilăria ta s-a dus. Suntem oameni mari astăzi. Fantasmele tinereții sunt niște himere pe care le căutăm din nevoia unor timpuri mai bune, mai pure, mai sensibile. Dar lumea nu era mai bună atunci, ci doar mai simplă, poate. Pentru că nu aveai destule responsabilități, pentru că nu aveai griji și nu te stresai. Nokia 3310 e himera unui timp pierdut care nu se va întoarce niciodată. E o umplutură de plastic pentru un suflet gol.

3310, ai fost un prieten imaginar. Astăzi nu mai ești nimic, nici măcar o Fata Morgana care vine să ne salveze viețile de la un univers mai complicat decât l-am fi dorit.

https://www.youtube.com/watch?v=WvU7zgrTZlY

Mai multe detalii despre noul 3310 vă dă și Octavian Palade, de la fața locului. Și el este la fel de dezamăgit de noul terminal lansat sub logoul Nokia.