O nouă aplicație civică pentru România

Code for Romania lansează CentruCivic, primul centralizator de aplicaţii civice dezvoltate de ONG-uri, instituţii şi cetăţeni, în România. Un app civic este o aplicaţie software care are scopul de a încuraja şi facilita implicarea utilizatorilor la dezvoltarea vieţii publice în societate şi comunităţi. Pe viitor, toate aplicaţiile abandonate (sau cele care au nevoie de finanţare sau susţinere pentru a fi continuate) vor putea cere ajutor din partea comunităţii.

centrucivic-app-page

În prezent, Centru Civic numără peste 30 de aplicații, iar numărul lor este în continuă actualizare. De la proiecte care îşi propun o mai bună transparenţă în procesul de cheltuire a bugetelor publice, sau în cel al politicilor publice, până la aplicaţii dedicate unor subiecte precum grija faţă de mediu, sau calitatea vieţii.

De exemplu, printre aplicațiile prezente în Centru Civic se află Activist 24/7, platforma care face cunoștință activiștilor cu grupurile și organizațiile potrivite pentru ei. votez.info(rmat), platforma cu informații complete despre partide și candidați la orice tip de alegeri, Let’s Do It, România!, aplicația care te ajută să raportezi instant deșeurile aruncate ilegal către autoritățile competente și multe altele.

centrucivic1

Dacă  şi tu cunoşti o aplicaţie care tratează probleme ale societăţii româneşti, te invităm să ne scrii la centrucivic@code4.ro, pentru a o înregistra în platforma Centru Civic. Ne puteți urmări pe Facebook aici, și pe site aici.

Centru Civic este un proiect dezvoltat de Code for Romania, o comunitate de programatori,  designeri, specialiști în științe sociale sau comunicare care oferă soluții digitale pentru rezolvarea provocărilor societății românești.

da-ne-de-stire

Code for Romania este o organizație neguvernamentală neafiliată politic și apolitică,  înființată în 2016. În acest moment organizația este susținută financiar de propria comunitate de 60 voluntari din România și diaspora. Aceștia sunt implicați în 8 proiecte din următoarele domenii: informare și acces la informații publice, facilitarea accesului la servicii publice, implicare civică și colaborare, educare și promovare a culturii.

Comentezi?

Aflat la început de drum în presă, lui Claudiu Râpan nu-i lipsește entuziasmul și ambiția. După ce și-a făcut junioratul la Gazeta Sporturilor, a decis să tatoneze și domeniul antreprenoriatului. Pasionat de sport din fire, el identifică o serie de similarități între atleți și antreprenorii aflați la început de drum pe piața startup-urilor românești. Cursa este la fel de dinamică în ambele domenii, și evident, la fel de acerbă.