One of the funding crowd – experiență de finanțator pe internet

motto: Împreună gândim mai bine. Împreună judecăm mai bine. 

Așa că, te rog, fă bine și vorbește.

Pe Nik Peachey îl știam de când coordona moderatorii on-line pentru conferințele Asociației Internaționale a Profesorilor de Limba Engleză – eu fusesem unul din ei și rămăseserăm în contact pe Facebook și LinkedIn. Un pasionat de tehnologie și de tot ce poate aduce ea în învățare, de cum, adusă în orele de engleză, între profesor și elev, schimba motivație și interacțiuni și pregătea pe elev pentru lumea din jurul lui. Discuta cu profesori și participa la evenimente pe toate continentele, citea, încerca activități, aduna resurse și feedback. Povestea despre asta pe toate mediile. Publicase o carte cu materiale care integrau tehnologia în predarea limbii engleze.

Acest articol a fost publicat prima oară pe blogul  platformei de crowdfunding potșieu.ro

„Am decis să văd daca într-adevar există o piață pentru mai multe cărți ca aceasta și să văd daca am susținere să realizez o carte digitală fără vreun suport de la o editură; să scriu o carte așa cum cred eu ca ar trebui să fie. Pentru a face asta bine trebuie sa rup din timpul de business as usual, din timpul pentru munca aceea care plătește facturile și să mă gândesc doar la scrierea și producerea acestei cărti, așa că îi rog pe cei pe care cartea i-ar ajuta, să susțină acest proiect și să mă ajute să îl fac să se întâmple.” Digital Classrooms – Online Video

Pe mine postarea asta m-a prins într-un moment de tranziție, nu numai într-un loc nou, dar și într-un context fără posibilități de acțiune concretă și imediată – aveam energie, know-how-ul dădea pe afară, eram dornică de acțiune și iritată că nu pot întreprinde nimic concret. Pentru un Berbec care a muncit non-stop încă din studenție asta era o situație de neimaginat. Am intrat imediat pe pagina de campanie, hotărâtă să devin one of the crowd. Voiam să fie ceva semnificativ, nu numai pentru proiectul lui Nik, dar și pentru mine. Am ochit repede și fără ezitare un perk/beneficiu care îmi permitea și să intru în acțiune și să mă folosesc de experiența și expertiza mea. Mi-am scos cardul din portmoneu, am dat click, gata! Era ianuarie 2014 și era prima mea experiență de crowdfunder. Eram unul din ‘privilegiații’ invitați să facă recenzia cărții, atât în timpul producerii ei, cât și la final. Avusesem emoții că nu o să prind un loc printre cei zece, așa că, atunci când am ocupat ultima poziție ofertată, bucuria a anihilat cu totul gandul că 50£ era o sumă importanta pentru cineva care tocmai începea o etapă nouă de viață și era între proiecte (ca sa folosesc expresia preferată de americani când sunt fără job).

Digital Video, cartea scrisă de Nik Peachey, poate fi descarcată acum de pe iTunes  sau Slideshare.

Când a venit anunțul, m-am bucurat aproape ca de o victorie personală; m-am grăbit să semnalez și să recomand cartea în rețelele mele profesionale. Eu ‘răsfoiesc’ exemplarul meu ori de câte ori pregătesc un workshop și vreau să includ ceva despre tehnologie în educație.

Crowdfundingul e, o știe toată lumea, despre oameni. Oameni de acțiune, oameni care au energia și uneori și nebunia de a face ceea ce îi pasionează. Oameni care nu se tem sa încerce. Oameni care nu se molipsesc de la fețele obosite din jurul lor, ci știu să adune lângă ei pe aceia încrezatori și cu energie de oferit. Oameni care sunt convinși că lumea poate fi schimbată one man at a time și one day at a time.

Și în 2015 am rămas în mulțime, de data asta în spatele:

… lui Charley Ottley și a campaniei pentru episodul 4 din seria Wild Carpathia

… lui Thom Feeney și Greek Bailout Fund

… lui Virgile Grünberg, după atacurile din Paris, ca să poată asigura un fond de supraviețuire pentru Tania și Kevin, cei doi copii minori ai familiei de români împușcați în atentate, alături de alți proprietari de cafenele din zona 0

… prietenilor și cunoscuților și inițiativelor lor, îndraznețe sau timide, mai ales când a fost vorba de copii sau de educație

Pe sticla de ouzo nu am mizat prea mult, știam că targetul cu opt zerouri fusese mai mult un strigăt decat un plan, cu toate astea am fost tristă când banii s-au intors înapoi în cont, mie si celorlalti 108,653 de exaltați. Carpathia 4 e însă în lucru, iar fondul pe care susținatorii lui Tania și Kevin au reușit să-l strângă e de 150,000 euro și asta înseamnă că cei doi frați nu vor fi nici despartiți și nici nu vor ramâne pe drumuri. Vreo doi copii au avut burse de studiu și un tânăr prieten a ajuns mai aproape de target într-un cros la care a alergat pentru EcoStuff: “Urban Intervention TM”.

Replicile pe care le-am auzit de fiecare dată, iar? știi că nu schimbi nimic! cine știe unde se duc banii ăștia!, nu m-au supărat sau oprit pentru că, deși ținta campaniilor sau inițiatorii acestora nu îmi sunt de loc indiferente, în ecuație mai există un ‘amănunt’ important. Că eu sunt one of the crowd e mai ales despre cine sunt EU si despre lucrurile in care EU cred: walk the talk mi s-a părut întotdeauna măsura care nu minte când e vorba de cine suntem și de ce rămâne în urma noastră; apoi, angajamentul într-o campanie de crowdfunding rămane un pas rapid pe care pot sa îl fac de la o idee de care sunt atașată la acțiune (As vrea sa dau o sansa celor care vor sa ajute un proiect dar nu pot alerga la Timotion sa o faca prin mine, spune prietenul meu zilele acestea, iar eu am să profit de șansă și acum).

Răspunsul meu la iar? e simplu: once a crowdfunder, always a crowdfunder. Cum participarea în campanii e despre valorile mele, sunt puține șanse să renunț la ele. Iar și pentru că simt nevoia unui antidot la contextul românesc – ajungi sa obosești auzind zi de zi confirmări ale ‘destinului’ nostru marcat ancestral de fatalism și de construcția dărâmată (vistierii goale, bani de proiecte directionați, funcționari care zic nu, pe care nu-i interesează nimic, studii de fezabilitate care nu duc niciunde, oameni care nu vor sau nu știu cum să iasă din zona de confort, etc). Toata viața mea am lucrat cu oameni și am învățat, cu smerenie, ce puțin îi trebuie cuiva ca să poată schimba balanța între imposibil și posibil, între greu și usor; am învățat că eu contez și că vorbele (ca și proiectele) rămân goale și fără sens numai dacă noi alegem să le lăsăm goale și fără sens. Când poți face lucruri să se întâmple și când ești lângă oameni care muncesc cu folos, ai sentimentul că ai contribuit la răsturanarea ‘destinului implacabil’. Și nu renunți la asta!

Sigur, lumea în care trăim nu e cea ideală și de multe ori limitele noastre financiare ne fac să negociem cu noi înșine …dacă renunț acum la o carte și la tricoul pe care mi-l doream, pot să donez aici...limitele astea ne fac să alegem un perk care reflectă mărimea buzunarului și nu pe cea a dorinței sau orgoliului (pare simplu, dar nu totdeauna e, să crezi în perfect is the enemy of good sau să nu îți fie rușine ca ai contribuit cu o sumă care sună mică) …limitele noastre ne fac să ajustăm aserțiunea inițială laonce a crowdfunder, a crowdfunder whenever I can.

Câteva gânduri, un amestec de reflection in action cu reflection on action:

…ceea ce am învățat în timpul doctoratului și ceea ce acum povestesc când vorbesc altora despre proiecte, e valabil și pentru crowdfunding: la fel de important ca drumul (ceea ce faci – cercetarea, proiectul, campania), e să spui povestea (să documentezi și să comunici ceea ce faci – teza, dialogul cu toți stakeholderii)

poveștile autentice, memorabile și spuse cu convingere se aleg întotdeauna dintre cele fără viață

… chiar dacă ‘recunosc’ toolkit-uri de marketing, când mi se spun povesti mă simt importantă și asta mă ține interesată

… când mă uit la cei din spatele campaniilor îmi doresc să văd că și ei funcționează mânați de îndemnuri similare cu cele de pe lista mea secretă de de p-words: think the unthinkable!nu mor caii când vor câiniinumai peștii morți sunt duși de curent, cei vii înoatăwalls exist to be broken and rules to be challengednu lua de bun nici un NU, nici macar când ți-l spui tu tie! (sigur nu caut oameni cuminți)

… l-am certat și în gând și cu voce tare pe Charley Ottley că a început campania și ‘încalzirea’ PR doar odată cu pornirea cronometrului pe platfoma de crowdfunding – a fost cu emoții mari și m-a făcut să mă întreb de vreo doua ori dacă planurile lui sunt bune; tot ce nu a facut înainte de inceperea numărătorii inverse, a trebuit să facă înzecit spre finalul cursei

think big ( idei, nu derizoriu, schimbări semnificative, ireversibile pentru comunitate, a treia cale),start small (ținte rezonabile, perks pentru toate puterile, pași sustenabili, dar mărunți și rezultate palpabile) e un principiu de notat și aici

… îmi pare mai potrivit perk (money, goods, or other benefit to which one is entitled as a shareholder of an enterprise) decât beneficiu…..câte, cât de variate și creative sunt acestea, e mai mult un semn despre cât de mult s-a gândit cineva la mine și despre cum m-a poziționat față de el/de campanie, decât despre vreun câștig ‘material’

Ceva nu aș vrea totuși să las doar notat, și asta e despre rolurile pe care le-am avut în campaniile de crowdfunding – de fapt despre pozițiile pe care ni le ‘alocă’ inițiatorii campaniilor și/sau pe care ni le asumăm noi. Atunci când am spus soțului meu ca am debitat contul nostru comun cu 50£ pentru proiectul Digital Video și că o să am de lucru (să citesc, să testez, să fac sugestii) mi-a spus aha, și cu banii dați și cu munca. Un incident critic cu sens important pentru toate părțile interesate incrowdfunding.

În toate campaniile am pornit ca și contributor. În toate știam că sunt și un beneficiar de perks. Cele în care m-am simțit însă cel mai bine și de care m-am atașat cel mai tare, au fost cele în care am putut fi și actor. În proiectul Digital Video ‘am primit si de lucru’ odată cu ‘achiziționarea’ uneia dintre recompensele puse la bătaie; acolo am avut șansa să investesc din ce sunt și din ce stiu (educator, trainer). În majoritatea nu a existat șansa asta și mi-am găsit singură un rol, acela de multiplicator, un fel de PR fara state de plată și invizibil pentru inițiatorii campaniei, dar care știe despre puterea rețelelor sociale și de socializare și despre cum să faci lucruri cu cuvinte. Mi se pare sărac și fără sens ca o campanie să însemne doar să dau niște bani și să nu pot da din energia și pasiunea mea.

Scriind textul acesta, am mai adaugat ‘un rol’ celor de mai sus – ‘povestitor desprecrowdfunding. Perspectiva mea e, ca a celui din mulțime, subiectivă și cu parametri micro si ar trebui, ca în Dublul Click, revăzută și din celălalt unghi, cel analitic și mai practic al inițiatorilor de campanii crowdfunded. Pe masură ce am povestit și am ales din experiențe și gânduri, am incercat să mă verific cu întrebareaso what? si ce-i cu asta? intrebarea care mă ajuta, cand concep sesiuni de training sau ieșiri in public, să nu pierd (prea mult) din timpul celor cu care ‘vorbesc’. Ca întotdeauna însă, interlocutorul e cel care simte dacă după o lectura sau un dialog are ce răspunde la so what?


Am credința că Limitele cuvintelor noastre, stabilesc limitele lumii noastre. Iubesc auto-ironia. Nu îmi plac aroganții și superficialii. Când am nevoie de lămâie, o ascult pe Fran Lebowitz. Cand am nevoie de o parere fără retuș, îmi întreb cel mai bun mentor, copila mea.

Cei doi ani de ‘sabatic’ european m-au adus mai aproape de mine și de ce se întâmplă acasă: de aici, cei care construiesc mai binele în Romania se văd atât de clar. Scriu, citesc și nu mă satur de MOOCs. Pofta de a observa și adnota ce se întâmplă în jurul meu s-a ascuțit, la fel și răbdarea de a asculta oamenii. Acum etichetele de ‘open source mentor’ și ‘knowledge curator’ mi se potrivesc cel mai bine.

Lumea îmi spune ca sunt o doamnă, eu mă simt mai mult un vagabond – în treizeci de ani am fost ‘profa de engleză’, ‘universitar’, ‘British Council’, ‘ong-ist’, ‘om de organism intermediar’ și ‘scriitor de proiecte cu suflet’. Printre toate a fost un doctorat cât șapte ani în Tibet, în care m-am întrebat cum sunt construite relațiile de putere în mediul academic prin scris și citit. Am ieșit pe rând din toate cutiile, de teama să nu mă pierd pe mine. De oameni nu am obosit.


Comentezi?