Un fost director de vânzări de la Brainient dorește să îmbunătățească relația dintre proprietari și chiriași printr-un produs care testează din nou o piață acaparată de agenții imobiliare și site-urile de anunțuri. Renters e mai mult decât o platformă de închirieri, aducând și o interfață de administrare a apartamentului. Ținta platformei este atingerea unui număr de 100.000 de utilizatori, dintre care mulți să plătească o taxă anuală de 90 de lei pentru folosirea ei. Primul an va fi gratuit. 

Cornel Axin se săturase de experiențele nefericte în domeniul imobiliar. Să închiriezi un apartament în București e o aventură în care te lovești de proprietari dubioși, prețuri incorecte și oferte-fantomă. Așa a început să lucreze la Renters, o platformă care conectează proprietarii și chiriașii continuu, nu doar în momentul tranzacției.

Renters nu e primul produs de acest fel de pe piață. Chiar săptămâna trecută, aici pe start-up.ro, scriam de Rently, care e un startup ce a eșuat. Din păcate pentru Rently, ei nu au reușit să genereze destule tranzacții pentru a avea tracțiune financiară din comisioanele obținute.

Renters vine cu un model de business diferit, care rulează un proces de durată: abonament anual pentru proprietari și chiriași, servicii freemium pentru diverse opțiuni ale site-ului: de la contracte cu firme de curățenie până la filmări profesioniste cu apartamentul.

Apartamentul ca serviciu

Renters, care urmează să fie lansat pentru toată lumea pe 15 septembrie, va funcționa ca o agenție imobiliară care ia în considerare numeroase preferințe ale chiriașilor și proprietarilor.

„Vei vedea pe site doar profilurile chiriașilor care ți se potrivesc măcar 50%“, spune Cornel Axin. Într-un fel, funcționează ca un adevărat OkCupid al imobiliarelor. Renters are câteva feature-uri în mânecă prin care devine un produs nou pe piață, în principal prin interfața de administrare dintre proprietar și chiriaș.

Practic, în loc ca proprietarul să vină lună de lună să ridice chiria sau să se uite dacă a fost plătită întreținerea, toate aceste date sunt păstrate în secțiunea My Home, dedicată apartamentului. Cu acest feature, Renters elimină din ecuație problema că utilizatorii ar face o singură tranzacție și nu ar mai avea nevoie de site, ceea ce ar duce la o nevoie evidentă de volume de tranzacții,

Cornel Axin se gândește deja la versiunea a doua a aplicației. „În versiunea a doua vom integra posibilitatea de a plăti chiria direct din site. Vom avea și servicii de curățenie, instalatori, iar chiriașii vor putea să-i cheme cu un singur click. Vrem să integrăm și servicii de asigurări pentru proprietari“, explică Axin.

Odată ce se termină contractul, chiriașii și proprietarii pleacă din My Home. În tot acest timp, profilele lor sunt ascunse pe site și apartamentul nu e disponibil pentru vizionare. În schimb, la final, cu un singur click, locuința poate fi listată din nou. Pentru a nu înreguna procesul de căutare, Renters va avea opțiunea Open Relationship, în care ceilalți utilizatori vor putea să vadă apartamentul chiar dacă mai are chiriași în el, cu o lună înainte de finalizarea contractului.

Targetul principal sunt cuplurile care au o relație, sunt oameni trecuți de 28-29 de ani, cu un serviciu stabil și care-și permit inclusiv să aibă o menajeră

Cum vrea Renters să fie profitabil?

Ținta Renters este o piață a apartamentelor cu preț peste medie și a chiriașilor care caută o casă pentru famiile. Deși studenții și cei cu venituri mici vor fi acceptați pe platformă, Cornel consideră că cea mai bună zonă va fi cea a oamenilor cu venituri peste medie, care sunt dispuși să plătească 400-450 de euro pe lună pentru chirie.

„Targetul principal sunt cuplurile care au o relație, sunt oameni trecuți de 28-29 de ani, cu un serviciu stabil și care-și permit inclusiv să aibă o menajeră“, spune Cornel Axin .

Screen Shot 2015-09-11 at 15.22.07Pentru că doresc și studenți pe platformă, Renters va avea un feature prin care poți să te grupezi cu alți utilizatori pentru a închiria în grup un apartament. Astfel, reduci costurile, dar totul rămâne pe platformă.

Pentru a testa piața, Cornel Axin își propune un model curajos. Tocmai pentru că utiilizatorii contează foarte mult pentru tracțiunea unui startup, Renters va fi gratuit în primul an pentru toți utilizatorii. „Apoi, vrem să introducem o taxă anuală de verificare pentru fiecare utilizator“, spune Cornel Axin. Suma va fi de 90 de lei pe an și serviciile oferite vor include verificarea de către echipa Renters a proprietății, recomandarea pe site, practic o ștampilă de încredere.

De asemenea, o altă sursă de venituri va fi un feature pe care Renters îl va introduce numit Open House, care a fost împrumutat din Statele Unite. „Open house înseamnă să strângi într-o secțiune a profilulu tău chiriașii care vor veni, să zicem, vineri la ora 18. Toți vin să vadă apartamentul și astfel creezi și un mediu concurențial. De asemenea, pentru chiriași e de ajutor prin diversificarea întrebărilor puse de către alții“, menționează Axin.

Ce se întâmplă cu agenții imobiliari?

Renters nu dorește să elimine agenții imobiliari din schema chiriilor, dar pe site vor avea doar opțiunea de Read Only, până când nu vor fi acceptați de proprietari și de chiriași. Practic, agentul va oferi doar un serviciu dorit de cei care caută case. Dacă nu vrei să faci efortul de a te uita după cele mai bune locuințe, poți contacta un agent. Acesta îți va face câteva oferte, folosind tot platforma Renters. În niciun moment acest proces nu va însemna și schimbul de numere de telefon, deoarece Cornel Axin nu dorește ca utilizatorii să plece din site către agenți imobiliari, iar aceștia din urmă să folosească aceleași metode ca și până acum.

„Am vrut ca agenții să fie simple unelte. Practic, îi match-uim cu diverși proprietari și chiriași. Tu vei invita agentul să-ți vadă profilul, iar el va aplica cu o serie de proprietăți. Pentru agenți e un drum foarte lung pentru a intra în posesia numărului tău de telefon, cel mai important lucru pentru ei“, spune Axin.

De asemenea, pentru interacțiunea directă, Cornel Axin își imaginează o centrală telefonică Renters, care va redirecționa convorbirile dintre agenți și proprietari, pentru ca primii să sune la platformă, nu direct la utilizatori.

Estimările Renters.ro

Potrivit celor spuse de CEO-ul Renters, Cornel Axin, platforma dorește să ajungă la 100.000 de persoane în trei ani de zile. În România există 1,3 milioane de proprietari și chiriași, raportul fiind de un proprietar la doi chiriași.

La un abonament anual de 90 de lei, asta ar însemna 9 milioane de lei venituri (2 milioane de euro).

Mă interesează zona Bucureștiului mai mult, însă platforma este pentru toată România. Vrem să devenim lideri de piață în cinci ani în șase țări din Europa Centrală și de Est

„Mă interesează zona Bucureștiului mai mult, însă platforma este pentru toată România. Vrem să devenim lideri de piață în cinci ani în șase țări din Europa Centrală și de Est“, spune Axin. Astfel, extinderea în Bulgaria ar urma să aibă loc în doi ani, după care vor urma la rând Ungaria, Polonia și Cehia.

Până în momentul de față investiția a fost de 50.000 de euro.