A trecut ceva timp de când cei din generația mea (30+) puneau mâna pe primele calculatoare disponibile în țară, acele HC-uri (o serie de microcalculatoare personale elaborate din 1985 până în 1994 la ICE Felix București), iar pasionații reușeau chiar să învețe câteva progrămele. Acum, suntem la curent cu cele mai noi tehnologii încă de la o vârstă fragedă iar resursele de învățare sunt nelimitate și disponibile într-o varietate de forme. Însă, cum se poate transforma joaca pe calculator într-o carieră de viitor?

academia inventeaza2

Cristiana Bogățeanu nu este un nume nou în industria tech de la noi, cum nu este nici în lumea tinerilor antreprenori. Este unul dintre fondatorii DeviceHub.net - o platformă IoT care adună date, le sumarizează şi oferă posibilitatea de a controla de la distanţă echipamentele conectate – alături de Ionuț Cotoi și Constantin Crăciun (regăsiți, pe larg, povestea acestui startup aici).

Însă de la finalul anului trecut, Cristiana a decis să își concentreze toate eforturile pe dezvoltarea unui proiect mai vechi. De fapt, chiar pe cel care a stat la baza DeviceHub.net, și anume Asociația Centrul de Creatie Tehnica pentru Tineret. Pe scurt, inventeaza.ro.

Centrul a pornit în 2011 ca o organizație non-guvernamentală menită să sprijine inițiativele inovatoare în domeniul tehnologic cu accent pe Internet of Things, Robotică, Programare și Automatizări, fiind de altfel și primul hackerspace din România și inițiatorul Cursurilor de Robotică, Electronică și Programare pentru copii și adolescenți.

Alături de Cristiana, care deține un MBA în cadrul WU Executive Academy – Viena și are o experiență de 8 ani in învățământ, este trainer în Managementul proiectelor și consultant în Fonduri Europene, se află Constantin Crăciun (un alt co-fondator al DeviceHub.net), formator cu peste 8 ani de experiență în robotică (open source hardware, roboți autonomi, inteligență artificială), specializat, totodată, în web development, și Mădălina Iorga, cadru didactic și doctor în științele comunicării, autoarea a peste 20 de studii internaționale.

academia inventeaza

”E pasiune, e dragoste. Chiar facem ceea ce ne place. Am gravitat în jurul acestui proiect prin tot ceea ce am făcut până acum. Nu am știut până acum că se află aici”, îmi spun cu entuziasm Cristiana și Mădălina aproape imediat ce ne întâlnim.

Având experiența organizării a mai mult de 100 de ateliere care au reunit circa 1.000 de elevi și studenți, cei trei tineri au decis să lanseze, odată cu începutul acestui an, Academia inventeaza.ro, un un program educațional "before & after school" care are la bază deprinderea de noțiuni practice de Programare, Robotică, Electronică și Mecanică de către copii și adolescenți. Programul este unul informal, care îmbină utilizarea tehnologiei cu joaca educativă, fiind, totodată, complementar cunoștințelor dobândite în școală în rândul copiilor cu vârste cuprinse între 7 și 17 ani.

”Îți aduce foarte multă împlinire sufletească faptul că poți creiona viitorul cuiva. Avem copii care au urmat cursurile și apoi au câștigat concursuri. De aici pot porni viitoarele startup-uri de succes”, afirmă Cristiana.

academia inventeaza3
STEM, sau abodarea multidisciplinară

Programul are la bază un concept american de învățământ, denumit STEM, prescurtarea de la Science, Technology, Engineering and Mathematics, o abordare multidisciplinară în educație menită să faciliteze rezolvarea de probleme reale. În esență, prin punerea laolaltă a conceptelor din știință, tehnologie, inginerie și matematică, elevii au ocazia să înțeleagă cum funcționează lucrurile din jur prin realizarea de modele explicative sau simularea unor situații concrete.

Astfel, cursanții învață și pun în practică noțiuni de electronică, robotică, programare și mecanică în realizarea și explorarea funcționalităților unui robot. Atelierele sunt împărțite pe grupe de vârstă – un formator are cel mult 10 copii în timp ce desfășoară o lecție - și pe gradul de cunoștințe al elevilor (pregătitor, începător, intermediar, avansat), și pornesc de la programare vizuală și experimentare – înțelegerea noțiunilor de electronică și programare pe baza unor situații din viața reală - până la asumarea rolului de antreprenori și a simulării unor situații reale de business. Fiecare modul este compus din 16 lecții, de câte 2 ore, iar prețul unei lecții este de 65 de lei.

Metodele tradiționale de învățare inhibă

”Experimentăm cu o grupă de avansați 2. Acolo sunt copii genii, iar cu ei intrăm inclusiv în proiecte personale și îi învățăm să pitch-uiască. Tot cu ei mergem la hackatoane și luăm premii”, completează Cristiana și Mădălina.

În ceea ce privește gadgeturile pe care ar trebui le aibă un copil pentru a participa la cursuri, lista este scurtă: ”Este suficient să vină cu un laptop pentru partea de programare și toată deschiderea și curiozitatea. Toate celelalte materiale necesare sunt incluse în costul de participare: robot, plăci de dezvoltare, PCB, senzori, led-uri”.

Tocmai aceasta a fost principalul factor pentru care am ales să lansăm Academia inventeaza.ro, pentru a umple golul dintre metodele tradiționale de învățare, care inhibă - sau cel puțin le limitează la un context dat - experimentarea și creativitatea copilului de azi

De ce este atât de important conceptul STEM? Pentru că a fost integrat în învățământul tradițional tocmai pentru a răspunde nevoii de a-i pregăti pe tineri pentru contextul real al pieței muncii, un lucru prea puțin avut în vedere de sistemul de învățământ românesc, unde aplicarea practică a conceptelor predate este aproape inexistentă.

”Tocmai aceasta a fost principalul factor pentru care am ales să lansăm Academia inventeaza.ro, pentru a umple golul dintre metodele tradiționale de învățare, care inhibă - sau cel puțin le limitează la un context dat - experimentarea și creativitatea copilului de azi și cerințele cu care se confruntă la locul de muncă adultul de mâine, cerințe care includ inovare, creativitate, thinking outside the box”, explică Cristiana.

academia inventeaza4

De altfel, la o privire mai atentă, conceptul de STEM ne caracterizează viața de zi cu zi. De exemplu, când vorbim despre știință ne referim la tot ce presupune lumea naturală, de la spațiu și stele la forme de relief, vegetație, animale sau chiar combustibili. Ingineria ne permite să avem toată infrastructura necesară pentru locuințe, pentru a ne deplasa, lucra sau distra. Exersăm matematica când vine vorba de bugetul familiei sau al companiei la care lucrăm, când ne facem cumpărăturile sau plătim taxele. Iar tehnologia este deja parte din viața noastră, de la prima roată inventată la cel mai recent procesor sau smartphone.

Noile metode de educație

Abordarea de tip STEM încurajează experimentarea, gândirea critică, inovarea și stimulează creativitatea.

De aceea, pe lângă planurile de a extinde cursurile academiei și în alte orașe din țară (momentan, acestea au loc doar în București), fondatorii inventeaza.ro se gândesc chiar la moduri de a implementa acest concept și în cadrul școlilor. De altfel, nu sunt rare ocaziile în care fondatorii și formatorii academiei țin cursuri demonstrative în cadrul instituțiilor de învățământ pentru a familiariza elevii și părinții cu noțiunile pe care cei mici le pot pune în practică în cadrul atelierelor.

Tehnologia începe să fie din ce în ce mai integrată în activitățile educative tradiționale chiar și în școlile din România. Există deja școli cu table inteligente, profesorii și elevii comunică online prin diverse platforme

”Tehnologia începe să fie din ce în ce mai integrată în activitățile educative tradiționale chiar și în școlile din România. Există deja unități de învățământ cu table inteligente, profesorii și elevii comunică online prin diverse platforme fie dedicate efectiv învățării, fie socializarii (grupuri de Facebook, de pildă), biblioteca este din ce în ce mai des înlocuită de o simplă căutare pe Google. Evident că încă ne confruntăm cu situații în care laboratorul de informatică este închis cu cheia și mulți elevi încă nu au un device smart sau acces la internet. Cu toate acestea, viitorul este unul tehnologic prin excelență, așa că va supraviețui cel care este alfabetizat tehnologic. Prin urmare, integrarea abordării de tip STEM în sistemul tradițional de învățământ reprezintă o necesitate, de vreme ce intiative precum a noastră nu reușesc să atingă o masă critică”, explică Mădălina Iorga.

Din ianuarie 2016 și până în prezent, peste 500 de copii cu vârste cuprinse între 7 și 17 ani au fost interesați de lecțiile demonstrative organizate la fiecare doua luni sau în cadrul diverselor evenimente la care reprezentanții academiei au fost invitați (de exemplu, Bucharest Technology Week sau KIDEX). În plus, aproximativ 300 de copii și adolescenți învață să construiască, să controleze și să programeze roboți alături de mentorii academiei, mulți dintre ei olimpici (la matematică și informatică), participanți la concursuri naționale și internaționale de robotică sau specialiști care și-au descoprit pasiunea pentru educație.

E foarte important să reușești să îi faci pe cei mici să înțeleagă. Trebuie să îi captivezi, să le împachetezi informația într-un mod în care să rezonezi cu ei

”E foarte important să reușești să îi faci pe cei mici să înțeleagă. Trebuie să îi captivezi, să le împachetezi informația într-un mod în care să rezonezi cu ei. De aceea căutăm oameni la fel de pasionați ca și noi”, mai spun fondatorii Academiei inventeaza.ro.

22% creștere a cererii de joburi IT

Trăim într-o lume în care tehnologia avansează într-un ritm alert. Studiile arată că joburile din domeniul IT vor crește cu 22% în următorii patru ani, iar 90% dintre locurile de muncă vor solicita competențe IT.

Folosim smartphone-uri, tablete, ”wearables” echipate cu cele mai noi variante de software, iar tehnologiile smart se impun tot mai mult atât pe piața consumatorilor individuali, cât și la nivel de organizații.

Dacă suntem “early adopters” când vine vorba despre noile tehnologii, de ce nu am fi și în ceea ce privește educația copiilor noștri, a generațiilor viitoare care vor pune în aplicare, tot mai mult, tehnologiile aflate acum abia în stadii experimentale?

Drumul este unul anevoios, însă tineri curajoși și hotărâți să revoluționeze metodele tradiționale de educație se bucură deja de mici victorii.

Suntem suficient de nebuni să credem că vom ajunge acolo. Deodamdată ne concentrăm pe a ne face treaba bine”, susțin Cristiana Bogățeanu și Mădălina Iorga