Rareș Bănescu a început să lucreze în vânzări pentru că își dorea mult o mașină. După ce a învățat marketing a pornit Retargeting Biz. A ajuns la 900 de clienți, iar la anul, odată cu extinderea în afara țării, vrea să ajungă la 5.000 de magazine pe care le ajută să capteze atenția celor care nu au cumpărat încă nimic de pe site-urile lor.

retargeting

Retargeting Biz e un software care permite magazinelor online să le ofere celor care nu au comandat nimic pe site oferte potrivite, în funcție de preferințele lor. Cu ajutorul acestei unelte, magazinele online au o rată de atragere a clienților mai mare, mai ales că pe online trebuie să știi ce fac oamenii chiar și când părăsesc site-ul. Totul a pornit acum câțiva ani, când Rareș Bănescu, fondatorul și CEO-ul companiei, a intrat la ASE și voia neapărat o mașină.

"M-am angajat agent de vânzări ca să am mașină. La facultate, primul job a durat trei săptămâni. După, am făcut un MBA cu extindere în Canada, iar acela a fost singurul care m-a ajutat. La 21 de ani m-am angajat într-o agenție de marketing și acolo am învățat tot ce înseamnă marketing online", povestește Bănescu, un tip cu foarte multă energie și care vorbește cu pasiune despre business-ul său.

Am avut momente în 2015 și 2016 când puteam să ajungem la break even, dar interesul nostru era să facem achiziție de clienți și să dezvoltăm produsul

Rares Banescu

A trecut într-o poziție de business development, când a învățat ce să le ceară programatorilor, iar la 26 de ani a decis să-și deschidă o agenție de marketing online pe care o administra în paralel cu jobul. "În trei ore de muncă ajungeam să fac mai mulți bani decât la job, Am zis atunci că e momentul să fac switch", povestește Rareș. În 2013 s-a născut și Retargeting, de la o întrebare fără răspuns.

Începuturile și dezvoltarea Retargeting.biz

"Aveam o colaborare cu Cătălin Constantin de la Newsman și mă întrebam de ce nu deshcid oamenii newsletterele. Dacă ar fi un conținut dinamic, adaptat la toată lumea, poate s-ar întâmpla asta. Am realizat că pot să fac un SaaS și, iată-ne aici, patru ani mai târziu, cu 800.000 de euro cheltuiți și cu multe fire de păr albe în cap", explică Rareș simplist originea și evoluția business-ului său.

Retargeting a crescut încet pe piața din România, dar nu a ajuns să-și scoată investiție. Rareș Bănescu nici nu a vrut asta momentan, deși putea să ajungă la break even. "Am avut momente în 2015 și 2016 când puteam să ajungem la break even, dar interesul nostru era să facem achiziție de clienți și să dezvoltăm produsul", explică Bănescu.

Retargeting from 438 Playhouse on Vimeo.

L-am rugat pe Bănescu să-mi explice simplu ceea ce face Retargeting. "Monitorizăm acțiunile făcute pe site și, în funcție de acestea, definim profilul clientului. Ne raportăm la profil și comunicăm personalizat. Dacă nu ai cumpărat, îți trimit un mail în care încerc să-ți rezolv problema. Dacă nu te cunoaștem, afișăm un mesaj pe site. Iar dacă ai comandat, nu mai comunicăm produse deja vizualizate, ci produse pe care le vei cumpăra în viitor, raportându-ne la achiziția ta și la toți ceilalalți utilizatori care au cumpărat sau văzut produsul", explică Rareș Bănescu.

Spre 1.000 de clienți

Anul acesta a însemnat pentru Retargeting unul important, pentru că au început să se dezvolte mai puternic pe piața americană. Alături de Rareș Bănescu este Mugur Frunzetti, care a avut Floria.ro și care a găsit în Retargeting o nouă provocare. Potrivit informațiilor din piață, acesta a intrat în companie cu o investiție de aproximativ 300.000 de euro. "El a preluat cam tot ce înseamnă marketing. Eu am preluat partea de vânzări și de produs", spune Rareș. Spune că a ajuns la Mugur după ce acesta vânduse Floria și avea nevoie de ceva interesant. "Pot să zic că sunt printre puținii oamenii care i-a vândut ceva. Eu i-am zis că nu știu să sap după aur, dar știu să vând lopeți. Nu aveam neapărat nevoie de bani, pentru că nu plecasem în căutarea activă a unei investiții", explică Bănescu.

Avem 900 de clienți, dintre care 400 sunt în România. În mai aveam 250 de clienți. Am intrat puternic pe piața din afară și deja a devenit greu să facem suport

Cum merge Retargeting.biz astăzi? "Avem 900 de clienți, dintre care 400 sunt în România. În mai aveam 250 de clienți. Am intrat puternic pe piața din afară și deja a devenit greu să facem suport, pentru că sunt 900 de clienți cu nevoi diferite. Echipa are astăzi 27 de oameni - biroul de aici din București, iar partea tehnică este într-un birou din Târgoviște", explică fondatorul Retargeting.biz.

retargeting1

Au decis să facă pasul spre străinătate când România a devenit prea mică. "Aveam 250 de clienți și nu mai aveam cui să vindem. Dețineam 25% din magazinele care puteau să lucreze cu noi. Odată cu lansarea softului nou, l-am gândit pentru piața internațională", explică Rareș. Au pregătit produsul din martie 2015 și s-au împărțit. Rareș se ocupă de partea de Europa de Est, iar Mugur de Marea Britanie și de Statele Unite. S-au lovit de o lentoare pe care nu au anticipat-o: trebuiau să traducă softul în limbile țărilor în care voiau să se extindă, cum ar fi Polonia, Bulgaria sau Rusia. "Avem un britanic la București care se ocupă de vânzări pe piața din Marea Britanie și am angajat un bulgar pentru piața de acolo", spune Rareș.

S-au dus pe la conferințe pentru a cunoaște piața, pentru a explica produsul și încearcă să atragă clienți mari. Procesul nu e simplu. În România sunt cunoscuți, așa că procesul de vânzare poate dura o lună, dar în afară sare de 2-3 luni. Printre cei mai mari clienți sunt un magazin online din Norvegia (aproximativ locul 4.000 în lume ca trafic), F64, Quickmobile, FashionUp, Moods of Norway din Statele Unite. Nu urmăresc magazine online cu trafic mai mare, pentru că acestea, de obicei, își integrează propriile soluții. Pentru anul acesta, spune Rareș, vor să atingă targetul de 1.000 de magazine online.

Mail-urile trimise de un magazin online au o rată de deschidere de 10-15% iar mail-urile noastre ajung la o rată de 50-60%

Anul 2017 ar trebui să reprezinte explozia business-ului. Ținta este de 5.000 de magazine online, pentru că Retargeting vrea să rămână concentrat doar pe magazinele online, nu și pe alte business-uri. Potrivit lui Rareș Bănescu, influența produsului se vede din prima zi. "Mail-urile trimise de un magazin online au o rată de deschidere de 10-15% iar mail-urile noastre ajung la o rată de 50-60%".

Modelul lor de business e unul care depinde de volumul de vânzări generat, Retargeting.biz reținând un procent de 1,25% - 3,5%, în funcție de suma generată. Potrivit fondatorului companiei, cele mai multe vânzări generate într-o lună au fost în valoare de 250.000 de euro, pe care se așteaptă să o depășească în noiembrie sau decembrie 2016.

București, Târgoviște, toată lumea

Retargeting.biz are biroul central la București, iar echipa de development este la Târgoviște. S-a întâmplat ca Rareș să fie de acolo și să găsească un studio local care a lucrat de la început pentru firmă. A început ca orice startup: a vândut înainte de a avea produsul gata. "Aveam 10 contracte semnate, dar nu aveam softul. Am ajuns la o cunoștință din Târgoviște care avea o firmă de development mică. L-au făcut și a funcționat bine. Astăzi sunt 13 oameni, dintre care nouă sunt dedicați pentru noi, deși la început erau doar doi", povestește Bănescu. Rareș crede că Târgoviște e o piață bună, mai ales că facultatea de acolo, spune el, scoate oameni pregătiți.

Aveam 10 contracte semnate, dar nu aveam softul. Am ajuns la o cunoștință din Târgoviște care avea o firmă de development mică

Următorul pas pentru Retargeting.biz e să se extindă internațional, în Grecia, Slovenia sau Cehia. De ce tocmai aceste țări? "Mă uit spre piețele astea pentru că nimeni nu o face. Toată lumea se duce către Marea Britanie și Statele Unite, dar sunt costuri enorme să te marketezi pe piețele acelea. Utilizatorul în țările mai mici seamănă cu cel din România", explică Rareș Bănescu. În perioada aceasta încearcă să se integreze cu o platformă de ecommerce din Rusia, ceea ce ar însemna 4-6 colegi noi, dedicați doar pe acea piață.