Săptămâna aceasta ne-a trecut prin mână un laptop care este excelent pentru cei care fac muncă de birou sau care au nevoie de un device ultraportabil și la un preț decent. Dacă ești fondator de startup-uri și nu prea ai bani de cheltuit pe device-uri, acesta e o alegere interesantă. Faceți cunoștință cu Acer Swift 3.

Acer a lansat la Târgul de Tehnologie IFA de la Berlin, de la finalul verii, seria Swift, care vine cu Swift 3, Swift 5 și Swift 7. Sunt categorii de laptopuri ultraportabile cu diverse configurații și putere.

Am trecut în revistă cele mai importante lucruri pe care le-am putut observa la acest laptop.

Design

Din punct de vedere al designului, Acer Swift 3 este o alternativă bună pentru cei care vor feeling-ul unui laptop premium și ultraportabil. Mi-a plăcut calitatea materialelor, designul general (sunt utilizator de MacBook Air în mod normal) și liniile pe care le urmează. Laptopul de 14 inci are o carcasă de aluminiu auriu, care personal mi-a plăcut foarte mult, deși pentru unii ar părea un pic prea “bling”. Cu toate acestea, e realizată foarte bine.

Per total, Acer Swift 3 e un laptop plăcut pentru segmentul entry level din zona ultrabook-urilor.

Tastatura are butoane mari, de calitate, sunetul este destul de discret și, per total, aduce a minte de elemente împrumutate de la MacBook. Pe lângă o tastatură fără butoane numerice, în partea din dreapta avem butoanele de Page Up și Page Down, iar butonul de Power este în dreapta sus. Ecranul Full HD este înconjurat de o ramă relativ groasă și cu inserții de cauciuc pentru ca atunci când este închis, dispozitivul să fie protejat de zgârieturi. Camera pentru conversații video are o lentilă mare. Cumva, singurul element care nu se potrivește în acest peisaj este balamaua ecranului care e dintr-un plastic destul de dur și care nu inspiră foarte mult premium.

Sub tastatură există în dreapta și senzorul de amprentă, pentru cei care vor să aibă securitate suplimentară în caz că-l folosesc acasă sau la birou. Per total, Acer Swift 3 e un laptop plăcut pentru segmentul entry level din zona ultrabook-urilor.

Slots

Cu ce vine acest laptop? Are pe partea stângă un slot HDMI, un USB 3.0 și un USB Type C, pentru cei care vor să-și încarce dispozitivele de ultimă generație. În plus, deși există un slot de încărcare tradițional, dacă ai un încărcător USB Type C pentru gadgetul tău, poți să-ți încarci și laptopul acesta. Mi se pare un feature mișto îmbinarea dintre încîrcarea normală și cea USB Type C, ca un pas de tranziție.

Pe partea dreaptă ai încă un slot de USB, mufa de căști și mufa pentru cardul SD.

Performanță

Laptopul pe care l-am testat a fost dotat cu un procesor Intel Core i7 la 2,5 Ghz, 8 GB de memorie RAM și avea capacitate de stocare 512 GB pe SSD. Este, cum ar veni, vârful de gamă pentru Swift 3. Pentru prețul la care vine, laptopul s-a comportat exemplar în task-urile obișnuite.

Ce să nu faci cu laptopul ăsta? În principiu, orice fel de gaming cu grafică bună, pentru că pe zona de grafică nu “ține”. Am încercat doar să văd care-i sunt limitele și a cedat. Așadar, am folosit laptopul ca un corporatist sadea. Adică am stat pe internet, am ascultat muzică, am folosit Microsoft Office, un pic de Photoshop, m-am uitat la filme. Laptopul se mișcă fluid și fără probleme cu destule task-uri la activ, datorită memoriei RAM de 8 GB. Procesorul ține foarte bine.

Simțeam nevoia unui volum un pic mai ridicat. Am văzut multe laptopuri din această clasă cu audio mult mai bun. Din păcate, aici e un punct în minus

Per total, e ca o tranziție între un MacBook Air și un MacBook Pro - poate duce și niște task-uri mai puternice, cum ar fi un Photoshop sau Adobe Premiere, dar își arată limitele din cauza plăcii grafice atunci când vrei să te distrezi cu un joc. Dar nu e făcut pentru așa ceva.

Audio

Nu e partea la care excelează acest laptop. L-am folosit foarte puțin fără căști, atunci când m-am uitat la un serial sau la un film. Volumul e destul de scăzut, deși calitatea audio e decent de bună. Simțeam nevoia unui volum un pic mai ridicat. Am văzut multe laptopuri din această clasă cu audio mult mai bun. Din păcate, aici e un punct în minus. Recomand folosirea lui cu o boxă Bluetooth.

Calitatea audio e bună, am folosit niște căști Skullcandy Uproar de obicei, iar lucrurile au fost bune. Dacă nu ar fi fost volumul, restul ar fi în regulă.

Ecranul

Ei bine, aici ajungem la zona care nu-mi place mie deloc la acest laptop. Nu știu exact din ce cauză, dar Acer a reușit să creeze un laptop Full HD care nu se simte ca unul cu asemenea rezoluție. Lucrez pe două laptopuri, în general. La muncă am de multe ori un Acer Aspire V Nitro Black Edition, cu un monitor uriaș de 17 inci și rezoluție 4K. Acela are o luminozitate impresionantă, aproape orbitoare. Pe de cealaltă parte, am un MacBook Air, care nu a auzit de Full HD.

Luminozitatea maximă e scăzută, redarea culorilor pare eronată pe alocuri, cu tente mult mai deschise de albastru și verde. Am simțit nevoia mereu să dau luminozitatea la un nivel mai mare

Acer Swift 3 are un ecran de 14 inci Full HD, mat, care la prima vedere ar trebui să-și facă treaba bine. L-aș încadra mai degrabă în categoria de laptopuri mediocre din punct de vedere al ecranului. Luminozitatea maximă e scăzută, redarea culorilor pare eronată pe alocuri, cu tente mult mai deschise de albastru și verde. Am simțit nevoia mereu să dau luminozitatea la un nivel mai mare, dar nu aveam de unde, din cauză că laptopul își atinsese deja capacitatea maximă.

Ca un element de design și util ecranului, balamaua are un feature pe care nu-l vezi de obicei la laptopuri cu acest preț - poate să fie coborâtă până la 180 de grade, în continuarea tastaturii. E un feature pentru cei care au o poziție mai înaltă la birou și care vor ca ecranul să aibă un unghi de vizualizare potrivit lor. E și o măsură de securitate, în caz că lovești ecranul. Nu se va răsturna tot laptopul, ci doar ecranul se va duce mai jos. Apropo de unghiul de vizualizare, e foarte bun. Chiar și cu ecranul așezat pe birou, tot poți să-l foloești.

Per total, o experiență mediocră, aș fi simțit nevoia de luminozitate mai mare. Nu știu dacă a fost intenționat, pentru a conserva bateria. Cu toate acestea, să ne amintim că e un laptop relativ ieftin. Nu zic că e de nefolosit, pentru că e departe de mine gândul ăsta, dar e de 6/10.

Mousepad și tastatură

Separ tot timpul când scriu despre laptopuri mousepad-ul și tastatura într-o categorie separată, pentru că mi se par foarte importante pentru experiența cu un asemenea device. Ele sunt intermediarul dintre tine și experiența cu laptopul. Am întâlnit laptopuri stricate de tastatură sau de mousepad, așa că acestea două sunt make it or break it.

Tastatura nu este foarte zgomotoasă, iar butoanele se apasă foarte ușor. Tasta de space funcționează excelent apăsată cu degetul mare de la mână

Mousepad-ul este de 7/10. Poate fi folosit ușor și fără mouse, e relativ exact, dar degetele mai alunecă și ai tendința de a selecta bucăți mari de text sau ecran din greșeală. Dacă ești transpirat sau ai mâinile reci, lucrurile acestea devin și mai pregnante. Eu am folosit laptopul, în mare parte a timpului, cu un Microsoft Wireless Mouse. Tastatura e una dintre cele care-mi plac extraordinar de mult. Deși are o configurație ușor diferită de celelalte de pe piață (butoanele Home, Page UP , Page Down, End sunt ultimele în partea din dreapta, nu le-am apăsat din greșeală, nici acum când scriu acest review cu diacritice și am nevoie să folosesc taste apropiate. Butonul Enter e amplasat foarte bine și e destul de mare pentru a fi atins cu degetul mic de la mâna dreaptă, un feature de design important pentru mine la orice laptop.

Tastatura nu este foarte zgomotoasă, iar butoanele se apasă foarte ușor. Tasta de space funcționează excelent apăsată cu degetul mare de la mână. Per total, o experiență excelentă.

Prețul

Reamintesc faptul că laptopul este, pe hârtie, mai bun decât un MacBook Air, care are prețuri de pornire de vreo 4.000 de lei. Îl tot compar cu Air, deși sunt pentru publicuri diferite, pentru că mi-a creat senzația că nu am făcut o schimbare atât de mare în perioada în care l-am folosit.

Găsiți laptopul în comerțul online în mai multe configurații, cu procesoare Intel Core i5 sau i7 și cu stocări de 256 de GB sau de 512 GB. De exemplu, la eMAG, îl găsești la 3.000 de lei în configurație Intel Core i5 și 256 GB SSD. La pcgarage.ro îl găsești în varianta i7 și 256 de GB SSD la 3.500 de lei. Varianta cu i5 e tot 2.900 de lei la pcgarage.ro.

Concluzie

Acer a reușit să lanseze cu Swift 3 unul dintre cele mai accesibile ultraportabile de pe piață. Are un aspect plăcut, impresionant la nivelul calității materialelor, tastatura este excelentă. În timp ce ecranul și volumul audio lasă de dorit, fiind mai mult mediocre, trebuie să privești acest laptop din perspectiva prețului. E foarte greu să găsești ceva la acest preț care să-l concureze.

Practic, Swift 3 e cel mai ieftin laptop Full HD, ultrabook, cu Intel Core i7 de pe piață, ceea ce-l face o alegere excelentă.

8/10 would recommend.

This slideshow requires JavaScript.