Startup-ul clujean Transylvania Mobile, care se află în spatele Primul Medic, aplicația prin care sunt conectați doctorii și pacienții, care a participat la Spherik Accelerator 2014, a lansat primul joc din portofoliu pentru iOS. Jocul Onryo e parte a strategiei de finanțare a aplicației Primul Medic, prin monetizare continuă pentru dezvoltarea de feature-uri.

Nimeni nu știe soluția ideală pentru finanțarea unui startup, dar există diverse metode pe care le încearcă și românii. După un accelerator la care au participat cu succes dezvoltatorii proiectului Primul Medic, o aplicație de chat între medici și pacienți, au decis să încerce să dezvolte și alte produse pentru a se finanța și, până la urmă, pentru a se motiva.

Citește mai mult pe start-up.ro: Mai sunt două zile în care poți aplica la Spherik Accelerator. 

Am vorbit cu Paul Tirban atunci când am anunțat lansarea ediției a doua a acceleratorului Spherik și încă de atunci declara că urmează să lanseze noi produse pentru a-și susține startup-ul. După aproape un an de development, pentru a continua munca la Primul Medic au lansat primul lor joc, Onryo. Cam asta este în stare să facă un fondator de startup pentru a-și vedea produsul lansat - să învețe Unity, să dezvolte jocuri și să le publice în App Store.

Onryo Primul Medic

De la Primul Medic la Transylvania Mobile

Onryo este un joc de iOS care se aliniază la tendințele actuale de pe piață - grafica este simplistă, gameplay-ul nu foarte complicat, iar misiunea oamenilor este să treacă printre fantomele care urmăresc un ninja.

“Jocul a fost lansat sub umbrela Transylvania Mobile și echipa din spatele jocului este aceeași cu cea de la Primul Medic”, a declarat Paul Tirban de la Transylvania Mobile.

“Lansarea jocului a venit din dorința de a avea un produs propriu în App Store cât mai repede și a ne oferi o motivație în plus ca să continuăm dezvoltarea, atât la Primul Medic, cât și a celorlalte produse pe care dorim să le dezvoltăm în viitor, sub umbrela Transylvania Mobile”, a mai spus Paul.

Onryo Primul Medic

“Încercăm prin acest joc și prin cele care vor urma să găsim o modalitate prin care să ne finanțăm dezvoltarea aplicației Primul Medic. Atunci când lucrezi la o aplicație la care dezvoltarea durează, ai nevoie de anumite momente de succes prin care să oferi motivație suplimentară echipei și lansarea unor astfel de jocuri are această funcție”, a mai declarat Paul Tirban.

Povestea Primul Medic

Paul Tirban a fondat Primul Medic pentru a conecta pacienții cu doctorii în cadrul unui startup de sfaturi medicale. Împreună cu partenerii săi, Alex Iovan și Ionuț Cazan au aplicat la Spherik în momentul în care aveau doar ideea și designul aplicației. În momentul de față sunt aproape de finalizarea primei variante a produsului, care va fi testată împreună cu medicii doritori.

Primul Medic

Experiența Spherik l-a ajutat să dezvolte Primul Medic, să-și dea seama de chestiunile legale care trebuie abordate, dar și-a făcut și noi parteneri. Alături de Mihai Babici, care a dezvoltat jocul Tiny Shroomz, el lucrează la un alt joc. „În Spherik am început lucrul la produs și am definit cadrul legal. Am descoperit că legislația nu specifică foarte clar diferența dintre sfatul medical și consultație, din acest motiv acum lucrăm cu o echipă de avocați recomandată de accelerator pentru a defini Termenii și Condițiile“, a explicat Paul Tirban pentru start-up.ro.

Primul medic

La Spherik au învățat ce înseamnă validarea în piață și testarea cu medicii. „Am reușit să ne definim mai bine clientul și rețeaua ne-a expus la o mulțime de oameni care ne-au ajutat“, spune Tirban. Pentru el a fost important să fie într-un accelerator pentru că suportul mentorilor te ajută să treci peste obstacole. „Finanțarea poate fi complicată, așa că noi încercăm să suplinim lipsa unei finanțări prin dezvoltarea de produse mai simple care să monetizeze“, explică Paul.