Dacă până acum cea mai populară metodă atunci când voiai să pitch-uiești ceva era să mergi la un investitor și să prezinți un Powerpoint, lucrurile par să se fi schimbat. Cel puțin pentru câteva ore. UberPITCH te pune într-o mașină împreună cu un investitor pe care trebuie să-l impresionezi în timpul unei curse prin oraș care durează 14 minute.

poza1

Uber, în parteneriat cu Impact Hub București și TechHub, invită antreprenorii din România să ia parte la o provocare internațională, în care au oportunitatea să își prezinte ideile de afaceri în fața unor antreprenori consacrați.

Provocarea UberPITCH va permite celor care cred în ideea lor să apese un buton și să solicite o cursă cu un antreprenor local. Vor avea apoi la dispozitie șapte minute să își prezinte ideea și alte șapte minute în care vor afla parerea antreprenorului și vor primi sfaturi de business - practic, un elevator pitch pe roți.

Cei care vor evalua ideile înscrise în UberPitch în România sunt Oana Craioveanu, Director și Co-fondator Impact Hub Bucharest, Bogdan Iordache, Co-Fondator How to Web și TechHub Bucharest, Andrei Pitiș, Fondator și CTO al Vector Watch și Andrei Ostacie, investitor, proprietar si marketing manager OkapiStudio.

UberPITCH se desfășoară în 37 de orașe din 21 de țări din Europa.

“Zi de zi, Uber conectează milioane de oameni, ajutându-i să se deplaseze prin orașe. Aceleași orașe în care și noi locuim, lucrăm și investim. Știm așadar că există un spirit antreprenorial extraordinar în Europa. Inovatorilor nu trebuie să le fie teamă să își prezinte ideea - trebuie să vorbești cu oricine e dispus să asculte despre ce faci - și sperăm că UberPITCH va crea câteva oportunități unice” a spus Travis Kalanick, CEO Uber.

"Credem cu tărie în interacțiunile de calitate și schimbul de experiențe între antreprenorii experimentați și cei aflați la început de drum. Am acceptat cu bucurie să devenim parteneri UberPITCH și să implementăm astfel și în România o abordare ingenioasă a clasicului « elevator pitch »", a declarat Vlad Craioveanu, Managing Director Impact Hub București și Cluj.

"UberPITCH este o oportunitate excelentă de a-ți valida produsul și modelul de business discutând cu antreprenori și investitori de succes. Și este la un buton distanță. Ne bucurăm să putem susține această inițiativă Uber și le recomandăm membrilor comunitații TechHub Bucharest să nu rateze șansa de a putea discuta Travis Kalanick, CEO-ul Uber, la Berlin", a declarat Daniel Dragomir, CEO TechHub Bucharest.

Începând de azi, antreprenorii din București își pot înscrie ideile. Cei selectați vor primi apoi informații despre cum vor putea comanda UberPITCH pe 1 iunie. Un juriu format din reprezentanți Uber, reprezentanți ai partenerilor și antreprenori locali vor alege cele mai bune idei din toate țările participante. Participanții selectați vor merge la Berlin pe 8 și 9 iunie, unde vor discuta despre ideea lor cu Travis Kalanick, CEO-ul și fondatorul Uber.

Cum funcționează:

  • Descarcă aplicația Uber pentru iPhone, Android, Windows Phone sau Blackberry.
  • Trimite ideea ta completând un formlar aici.
  • Dacă ideea ta este selectată, vei primi un cod promoțional cel târziu pe 1 iunie, 2016, care îți va permite deblocarea opțiunii UberPITCH în aplicație.
  • Pe 1 iunie, în intervalul 11:00-15:00, comandă UberPITCH pentru a-ți prezenta ideea unuia din cei patru antreprenori locali.
  • Dacă nu reușești să prinzi UberPITCH din prima încercare, mai încearcă! Ne așteptăm la foarte multe cereri.
  • Cursele sunt gratuite și vor începe și se vor încheia la locul selectat ca punct de pornire.
  • Doar utilizatorii cărora li se va selecta ideea vor primi codul promoțional care deblochează opțiunea UberPITCH.