Internetul Lucrurilor (sau în engleză Internet of Things) este un concept care pune în evidență faptul că orice dispozitiv electronic se poate conecta la Internet pentru a colecta, genera sau face schimb de informații, având astfel o aplicabilitate extinsă. DeviceHub.net, startup românesc care a ajuns la cel mai mare accelerator european, Seedcamp, organizează un workshop gratuit. 

IOT

În multe industrii, costurile cu energia electrică reprezintă frecvent al doilea cel mai mare cost operațional, însă energia este greu de monitorizat, iar fluctuațiile de energie pot avea un impact negativ asupra intregii linii de producție. Totuși, majoritatea companiilor nu dispun de sisteme eficiente de măsurare și instrumente de modelare și/sau instrumente de performanță și de management pentru a optimiza consumul de energie în activitățile de producție, cu atât mai puțin în timp real la nivelul întregii linii de producție. De regulă, fiecare echipament dispune la momentul achiziției de un software “personalizat” dar, de cele mai multe ori, acesta nu permite vizualizarea compactă a datelor colectate de la întreaga linie de producție. Astfel, datele, deși accesibile, sunt greu de înțeles ori de vizualizat și lipsite de valoare predictivă pentru incidente.

Ca atare, Internetul Lucrurilor nu este despre “lucruri”, ci mai degrabă despre conectarea oamenilor la informații corecte, automatizarea proceselor pentru reducerea costurilor și crearea de interdependențe între nivelul operațional al unei organizații și cel de business, fiind astfel un instrument de mentenanță predictivă sau o poliță de asigurare inteligentă menită să contribuie la creșterea calității produselor prin optimizarea proceselor.

Citește mai multe pe start-up.ro: Povestea și dezvoltarea DeviceHub.net 

Curentul IoT depășește astăzi limitele de comunicare M2M, permițând conectarea la Internet inclusiv a dispozitivelor care nu conțin electronica necesară prin utilizarea unui dispozitiv intermediar neintruziv. Potrivit Cisco, această tehnologie va genera o valoare de 4.600 de miliarde de dolari până în anul 2024, prin managementul eficient al resurselor, creșterea productivității angajaților, generarea de noi venituri și creșterea beneficiilor pentru utilizatorul final.

În acest context, DeviceHub.net va susține în data de 6 noiembrie 2015, între orele 11:30 - 13:30, la TechHub Bucharest, workshop-ul IoT pentru industrie: Studii de Caz Reale și Aplicabilitate în cadrul căruia vor fi prezentate soluții și proiecte concrete de aplicații IoT din diferite industrii precum industria producătoare, telecom, agricultură, transport, energie regenerabilă etc., menite să răspundă problemelor prezentate anterior.

De asemenea, evenimentul își propune să prezinte studii de caz aplicate pe specificul activității participanților în vederea actualizării modelului de business în contextul noilor oportunități oferite de Internetul lucrurilor, printre care interconectarea între echipamente, furnizori, partenerii de întreținere și lanțurile de distribuție.

Citește mai multe pe start-up.ro: DeviceHub.net pregătește un produs fizic pentru liniile de producție ale fabricilor. 

Astfel, industria de pretutineni se poate bucura acum de un nivel fără precedent de vizibilitate al liniei de producție precum și a tuturor operațiunilor din fabrică, beneficiind nu numai de colectarea și analiza datelor de la dispozitive utilizând o interfață unică, ci și de generarea instantă de rapoarte inteligente la nivel de fabrică. Managerii din fabrici pot avea acum acces la date cum ar fi eficiența echipamentelor, eficiența liniei de producție, alertare în cazul unui incident din orice locație smd.

Workshop-ul este gratuit și se adresează tuturor producătorilor, fabricilor și jucătorilor din industria echipamentelor electrice ori a automatizărilor sau din domeniile conexe, integratorilor de sistem, instituțiilor publice, precum și dezvoltatorilor interesați să beneficieze de avantajele oferite de adoptarea unor soluții de Internetul lucrurilor la nivel de business sau individual.

Înscrierea se realizează online, prin completarea formularului disponibil aici.