Dacă ai un startup în zona de tech, sau te gândești să te lansezi în afaceri cu vreun produs (sau serviciu) care să vină cu o abordare total diferită față de ceea ce oferă companiile de pe acest segment în acest moment, sunt sigură că ai vrea să afli care sunt cele mai fierbinți și inovatoare tehnologii pe care să le ai în vedere ca să îți dezvolți startup-ul în acest an. Așa că am găsit o listă alcătuită de MIT Technology Review.

technology tehnologie tech startup inovatie business roboti

Unele dintre ele vor provoca schimbări majore în economie (mai ales că se tot vorbește despre faptul că folosirea roboților va duce la dispariția multor locuri de muncă), vor revoluționa domeniul medicinei, vor schimba modul în care ne deplasăm, în care interacționăm cu lumea din jur sau cu computerele. Multe dintre aceste tehnologii sunt deja disponibile, altele sunt abia în stadiu incipient și vor mai avea nevoie de câțiva ani pentru a deveni mainstream (poate de aceea ar fi mai bine să urmăriți trendul încă de acum). Însă dezvoltarea lor nu va mai putea fi ignorată.

Efectele paraliziei pot fi inversate: oamenii de știință au făcut un progres remarcabil în ceea ce privește folosirea unor implanturi neuronale pentru tratarea paraliziei. Astfel, persoanele paralizate își pot recăpăta mobilitatea.

Camioane autonome: următorul pas după cel al construcției autoturismelor autonome – nișă spre care se îndreaptă tot mai mulți constructori de mașini – este cel al camioanelor fără șoferi care vor putea transporta sute de mii de tone de marfă în orice colț al lumii.

Noua față a plăților digitale: sistemele de detectare prin identificarea trăsăturilor faciale folosite deja în China pot fi folosite acum și pentru efectuarea plăților digitale. În plus, ai acces la utilități și tot prin identificarea trăsăturilor feței se prind infractorii.

Supercomputere accesibile: inginerii unor companii precum Google sau Intel sunt de părere că am ajuns în momentul în care orice persoană poate avea acces la supercomputere.

Selfie-uri la 360 de grade: selfie-urile sunt la modă, oricât ne-ar plăcea – sau nu – acest trend. Însă noile camere, care pot face fotografii la 360 de grade (oferind, astfel, o imagine panoramică a persoanelor și obiectelor din imagini) sunt accesibile acum la prețuri mai mult decât ofertante și deschid o nouă eră a fotografiei.

Noile celule solare: conversia fotovoltaică a energiei solare creează energie continuă și ieftină.

Terapia genelor 2.0: un alt pas înainte făcut de cercetătorii din domeniul medical este în domeniul geneticii. Au fost rezolvate o serie de probleme care împiedicau până acum găsirea tratamentelor pentru boli rare transmise ereditar. Următoarele inovații vor avea loc (sperăm) în tratamentul cancerului sau a bolilor de inimă.

Atlasul celulelor: următorul mare proiect al biologilor – să descopere din ceea ce suntem cu adevărat făcuți.

Botneții lucrurilor: nevoia de conectivitate alimentează și imaginația răufăcătorilor care vor profita mereu de breșele de securitate pe care internetul lucrurilor le aduce. Următoarea frontieră este cea a rețelelor de botneți (dispozitive controlate de hackeri prin care se răspândesc informații malițioase) care vor ataca dispozitivele smart din case.

Noua inteligență artificială: computerele au trecut la experimentarea unor procese (știm foarte bine că joacă șah) și învață lucruri pe care niciun programator nu le poate preda.