1.000 de trotinete ale startup-ului românesc Splash în București. 30.000 de utilizatori activi până acum

Splash, startup-ul românesc care oferă servicii de micromobilitate urbană, anunță dublarea flotei cu încă 500 de trotinete electrice. Astfel, în mai puțin de un an, peste 1000 de vehicule Splash sunt răspândite pe străzile Capitalei.

Decizia de extindere a flotei vine ca urmare a creșterii cererii privind mobilitatea urbană, într-un context care a accentuat mai ales nevoia de siguranță a oamenilor, dar și ca răspuns la mobilitate urbană durabilă care are ca obiectiv central îmbunătățirea accesibilității zonelor urbane și asigurarea mobilității și transportului de înaltă calitate și durabilă către, prin și în interiorul zonei urbane.

„Sunt o mulțime de avantaje pe care le oferă deplasarea cu trotineta de care sunt conștienți un număr tot mai mare de bucureșteni: rapiditatea, protejarea mediului înconjurător, evitarea aglomerației din mijloacele de transport sau a ambuteiajelor, dar și faptul că nu mai pierzi timpul căutând un loc de parcare. Toate acestea contribuie la popularitatea trotinelor, iar Splash aduce plus valoare nu numai prin design, ci și prin specificațiile tehnice. Este motivul pentru care am suplimentat flota cu încă 500 de trotinete pentru a doua oară în ultimul an”, a precizat Cosmin Doroftei, cofondator și CEO Splash.

Trotinetele au o autonomie de 45 km, un sistem de frânare mult mai eficient și o îmbunătățire a accelerației și a suspensiei telescopice pe roata din față.

Cu un total de peste 30.000 de utilizatori unici activi, 50.000 de descărcări de aplicație și peste 100.000 de curse efectuate, reprezentanții Splash anunță totodată și introducerea a două tipuri de abonamente.

Cu abonamentul Free Unlock, utilizatorul plătește 20 de lei lunar și nu mai achită acei 3 lei pentru deblocarea trotinetelor, iar cu abonamentul Free Trips, utilizatorul plătește 150 de lei pe lună și beneficiază de 60 de curse cu durata maximă de 30 de minute cursa.

Pentru a putea folosi trotinetele Splash, utilizatorii trebuie să descarce aplicația, să localizeze o trotinetă pe hartă și să o deblocheze cu ajutorul unui card bancar. Deblocarea costă 3 lei și pentru fiecare minut 50 de bani.

Splash este un startup 100% românesc, fondat în 2019, care oferă servicii de micro mobilitate urbană prin închirierea de trotinete electrice. Business-ul s-a născut din dorința de a oferi o alternativă la transportul în comun, dar și pentru a încuraja un stil de viață activ, alternativ și „green”.



Citeste si