10.000 de elevi recuperează materia pierdută la școala pe platforma Naradix

Naradix, platforma de educație remedială lansată de Narada a atins pragul de 10.000 de elevi înscrişi pe platformă şi beneficiază în acest moment de cursuri concepute astfel încât să le stârnească interesul și să le demonstreze că școala e distractivă, iar răsplata pentru efort poate veni imediat.

Lansată în urmă cu puţin peste o lună, Naradix este soluția de educaţie remedială gândită de Narada pentru a diminua efectele pandemiei asupra sistemului de învățământ. 259.000 de elevi nu au avut acces la cursuri anul trecut, ceea ce creează nedoritele premise ca 2021-2022 să fie anul școlar cu cea mai mare rată de abandon din istoria recentă.

Potrivit statisticilor internaționale, după cutremurul din Pakistan, când copiii au lipsit 3 luni de la școală, la distanță de 4 ani încă erau în urmă, ca nivel de cunoștințe, cu 1 an și jumătate. Chiar și în țările cu un sistem de educație performant, ca Statele Unite, după uraganul Katrina, când elevii au pierdut cursuri între 6 și 12 luni, 4 ani mai târziu erau încă în urmă cu 2 ani ca nivel de pregătire. Acesta este efectul faptului că se pierd și cunoștințele neconsolidate dobândite anterior de elevi.  

Tot statisticile internaționale certifică faptul că, prin doar 4 ore de învățare pe săptămână, în vacanța de vară, decalajele de cunoștințe sunt diminuate, iar riscul de abandon școlar scade considerabil. Acesta este motivul creării Naradix, proiect ambițios al Narada, o inițiativă unică în acest sens în România.

„Am văzut realitatea concretă cu ochii noștri, la firul ierbii, pe teren, iar cine a trăit această experiență nu poate sta cu mâinile în sân. Am văzut copii cu mâinile bătătorite de muncă, dornici să învețe, dar fără să aibă posibilitatea, familii în care elevii împărțeau câte un singur telefon ca să participe la cursuri sau profesori care au făcut eforturi eroice să-i ajute pe cei mici. În alte locuri, am avut bucuria să descoperim elevi cu rezultate bune și foarte bune, care aveau nevoie doar de un mic ajutor de tehnologie ca să ajungă la performanță. Naradix a fost conceput cu efortul tuturor membrilor Narada, cărora le pasă. Pericolul ca anul școlar viitor să fie unul cu rată record de abandon şcolar este mare. Însă noi, Narada, am ales să privim mai degrabă nu spre ceea ce ne amenință, ci la ceea ce trebuie să facem concret ca să diminuăm acest pericol. Acum, 10.000 de copii se bucură deja de avantajele oferite de participarea la cursurile gratuite de pe Naradix. Așteptăm să li se alăture cât mai mulți elevi, ca până la toamnă situația din învățământul românesc să fie ameliorată”, spune Andra Munteanu, cofondator Narada.

Copiii se pot înregistra ei singuri sau prin intermediul părinților și profesorilor pe platforma de educaţie remedială Naradix, care poate găzdui până la 100.000 de elevi. Vor descoperi cursuri la care să participe live sau pot accesa platforma offline, oricând doresc.

Împreună cu sprijinul partenerilor de la Global Vision a fost posibilă digitalizarea curriculum-ului școlar pentru clasele 0 – 8, la materiile (română, matematică, istorie şi geografie).

Webinariile sunt realizate într-o manieră interactivă, cu jocuri și reprezentări grafice atractive, care stârnesc interesul elevilor. Nu în ultimul rând, Naradix este conceput ca un sistem care recompensează efortul elevilor. Cei cu rezultatele bune la învățătură primesc puncte sub formă de naradini care se transformă rapid în premii.

Până în acest moment, copiii care participă la cursuri pe Naradix au putut urmări 85 de webinarii. Înscrierile sunt încă deschise pentru toți elevii care doresc să învețe, să se distreze și să câștige premii dintre cele mai variate.



Citeste si