10% din tineri vor să-nceapă o afacere în 2023, dar aproape toți nu au bani

Jumătate dintre tinerii români care au luat în calcul să investească în propria afacere rămân motivați și dornici, în pofida lipsei resurselor financiare, care este și principalul obstacol identificat de cea de-a treia ediție a studiului anual „Insights PulseZ”.

Specialiștii programelor naționale “Vreau să Fiu Antreprenor” (VSFA) și “Insights” – parte a organizației Romanian Business Leaders (RBL), în colaborare cu agenția pentru studii de piață IZI data – au colectat și analizat răspunsurile a peste 1.200 de tineri din România născuți între 1995 și 2010 pentru a elabora studiul Insights PulseZ. 

„Impactul pe care îl are lipsa resurselor financiare asupra elanului antreprenorial al tinerei generații este important, însă nu este o noutate. Mediul economic este puternic afectat și accesul la resurse este limitat și mai mult, comparativ cu anii anteriori. Un semnal important este, în opinia mea, percepția legată de lipsa de cunoștințe care să îi ajute să facă primii pași pentru pornirea propriei afaceri, precum și lipsa suportului mentorilor. Aici este un vast câmp de acțiuni și trebuie să ne extindem eforturile prin programul național antreprenorial cu sprijinul mediului de afaceri,” a declarat Dragos Petrescu, Președintele Romanian Business Leaders și Lider de proiect Insights și Vreau sa fiu Antreprenor.

La momentul efectuării unei achiziții peste jumătate dintre participanții la studiu afirmă că acordă importanță și urmăresc ca brandul pe care îl au în atenție să fie sustenabil, procentul fiind însă în scădere față de anul trecut, 53% față de 61% în 2021.

În privința comportamentelor sustenabile indirecte, ponderea celor care folosesc mai des mijloace de transport în comun decât mașina (40%) este aproape la același nivel ca anul trecut, în schimb cei care merg pe jos (55%) sau aleg să meargă cu bicicleta sau trotineta distanțele scurte (17%) au scăzut considerabil de la 70% și respectiv 25%. 

Jumătate dintre tineri își păstrează sau sporesc nivelul cheltuielilor efectuate în comparație cu anul trecut, cea mai importantă creștere a bugetelor alocate fiind semnalată la mâncarea comandată cu livrare (17%). Creșteri semnificative, de 16% și 15%, s-au înregistrat pentru electronice, produse IT&C și gadgeturi și respectiv produsele de fashion, ambele categorii având aproape jumătate (47%) dintre respondenți care au menținut același nivel.

Dacă intențiile de achiziții sunt în creștere pentru 16% dintre respondenți, la nivelul intențiilor de demarare a propriei afaceri, ediția din acest an a studiului arată că stagnează numărul tinerilor care nu intenționează sau nu sunt încă deciși să pornească un business. Peste o treime dintre respondenți afirmă că au intenția de a-și deschide propria afacere, însă nu în următorul an.

78% menționează lipsa resurselor financiare ca principal obstacol în calea tinerilor antreprenori

Principalele bariere în calea deschiderii unui business sunt: lipsa resurselor financiare, menționată de 78% dintre respondenți, lipsa instruirii de a începe o afacere (66%), lipsa mentorilor (64%) și lipsa cunoștințelor tehnice (56%). Fetele resimt mai puternic aceste bariere.

Lipsa resurselor financiare pentru investiții și climatul economic general a dirijat schimbarea de atitudine a tinerei generații față de bani. Mai mulți tineri doresc să economisească bani (57% față de 51% în 2021) și să câștige mai mult (53% față de 48%), cea mai importantă modificare intervenind la atenția sporită acordată cheltuielilor, 58% anul acesta în comparație cu 45% în anul anterior, însă mai este nevoie de timp și educație pentru a le pune în practică.

Motivația principală a tinerilor Generației Z pentru un business este dată de dorința de a veni cu o contribuție (30%), urmată în ponderi sensibil egale de faptul că pot face ceea ce le place (20%) și de posibilitatea de a câștiga mai mult de un salariu (19%). Ca domenii, cei mai mulți se gândesc să se orienteze către zona de servicii de preparare și vânzare a mâncării, urmați fiind de cei care vizează domeniul imobiliarelor. IT-ul (22%) ocupă un loc important și îmbucurătoare este opțiunea pentru artă și cultură (20%), domeniu în care fetele sunt majoritare.



Citeste si