100 de milioane de euro pentru studiouri de jocuri video din Europa

Hiro Capital din Londra lansează un fond de investiții de 100 de milioane de euro pentru a sprijini 20 de startup-uri din Marea Britanie și Europa ce activează în spațiul jocurilor video.

Fondul va investii în antreprenori cu tehnologii inovatoare, studiouri de jocuri creative, companii de esports și sporturi digitale cu aplicări specifice în cloud, mobile, streaming, big data, AI, wearables, AR sau VR.

Hiro Capital va investi în startup-uri post-seed, la Series A și B. În 2018, veniturile globale din jocurile video, esports și sporturile digitale au fost mai mari decât cele din muzică, video și filme împreună. Anul trecut, în Europa au fost realizate 123 de jocuri de PC și de console, mai mult decât în Asia (103) și decât în America (78). Majoritatea ligilor sportive sunt din Europa sau Marea Britanie, iar jumătate dintre jocurile din top 30 au fost realizate pe bătrânul continent. Doar în Marea Britanie sunt 2500 de studiouri de jocuri video.

Cu toate acestea, doar 2% dinte aceste studiouri primesc o formă de finanțare VC, iar finanțările în această nișă din Europa a fost doar 20% din finanțarea primită de companiile din SUA (21 miliarde de dolari vs 102 miliarde de dolari) din acest sector.

Asta evidențiază o gaură semnificativă în capitalul de creștere locală, în special în intervalul 1-20 de milioane de euro post-seed. Acest decalaj vrea să fie redus de către Hiro Capital.

"În urmă cu 15 ani sectorul de jocuri video era unul de nișă, esports era underground. Acum sunt trei miliarde de gameri la nivel global, 600 de milioane de transmisii live cu jocuri și peste 500 de milioane de dispozitive de monitorizare a datelor de fitness. Astăzi consumatorii urmăresc meciuri, se uită la transmisii live publică date după ce fac sport. Jocurile și esports devin o parte fundamentală a ecosistemului de entertainment din secolul XXI", spune Luke Alvarez, managing partner al Hiro Capital.

Hiro Capital va lucra cu antreprenorii și îi va ajuta să scaleze, va oferi asistența timpurie, va ajuta la dezvoltarea produselor, și va merge până la stabilirea strategiei și extinderea globală.

"Oportunitățile de scalare împreună cu eficiența capitalului în sectorul jocurilor și al esports fac sectorul unui interesant. Poți porni de la nimic și ajunge la un miliard de utilizatori într-un an. Dacă ai o idee atunci poți vorbi cu întreaga planetă. Sunt foarte puține sectoare atât de globale, orientate către consumatori și scalabile instantaneu, iar noul nostru fond va căuta să profite de acest potențial pentru a descoperi următoarea generație de antreprenori. Până acum echipa Hiro a finanțat studiouri de jocuri, esports și de tehnologie cu peste 5 miliarde de dolari", spune Cherry Freeman, partener Hiro Capital.





Citeste si