14 alumni ai Acceleratorului BCR-InnovX propun soluții anti-COVID-19

De peste o lună, România se află oficial în carantină. O perioadă intensă, în care timpul parcă s-a dilatat și a trecut mai greu. Totodată, într-o perioadă relativ scurtă, s-au strâns sute sau chiar mii de inițiative create și gândite pentru umanitate. De la inițiative personale sau locale, până la acțiuni în masă ale marilor companii, care au schimbat comportamente, au creat condiții mai bune și au adus resurse vitale supraviețuirii într-o perioadă ca aceasta.

Suntem obișnuiți să ne concentrăm atenția pe părțile negative ale situației și cu greu ne dăm cu un pas în spate, pentru o privire de ansamblu. Dar lucrurile bune se întâmplă. Și sunt mai aproape de noi decât ne imaginăm. Un exemplu este BCR-InnovX, programul de accelerare a afacerilor din tehnologie, unul dintre puținele care continuă programul stabilit la începutul anului, 100%/integral online, și chiar se extinde. BCR-InnovX și-a mărit numărul de startup-uri pe care le acceptă în programul de incubare și a prelungit data de înscriere până pe 30 aprilie, pentru antreprenorii care au soluții tehnologice pentru contextul pandemiei.

Tehnologia este un foarte bun agregator de fapte bune, mai ales în contextul actual, lucru dovedit chiar de startup-urile devenite Alumni ai programului BCR-InnovX. Acestea au finalizat în 2019 programul de accelerare, iar anul acesta se numără printre companiile care au venit cu soluții la problemele create de COVID-19. Startup-uri mai mici sau mai mari, cu resurse mai multe sau mai puține, și-au pus la dispoziție produsele și serviciile ca să-i ajute pe cei care au nevoie.

Soluțiile propuse de Alumnii BCR-InnovX:

WiseVoice a avut inițiativa de a propune Guvernului României, împreună cu Observatorul Român de Sănătate, un proiect în care să fie folosiți asistenții virtuali WiseVoice pentru monitorizarea la distanță a vârstnicilor. Proiectul propune monitorizarea prin telefon a urgențelor medicale, a simptomelor declanșate de COVID-19, tratamentul bolnavilor cronici și asigurarea asistenței vârstnicilor (alimente și medicamente). Proiectul a fost aprobat de către Ministerul Afacerilor Interne și validat de membri ai Guvernului.  WiseVoice asigură pro-bono licențele platformei enterprise pe parcursul derulării proiectului.

Modex oferă consultanță software și suport tehnic tuturor ONG-urile implicate în lupta împotriva Coronavirusului și vine în sprijinul celor care acuză atacuri cibernetice, oferind securitatea și integritatea datelor, real time backup.

IndexAR ajută companiile care vor să-și prezinte virtual produsele sau serviciile și creează pentru acestea experiențe prin intermediul AR (Realitate Augmentată). Timpul de livrare al acestora este extrem de mic, aproximativ 5 minute, comparativ cu 5 luni, cât durează în general un astfel de proiect.

Stuffz – fondatorii Stuffz, o platformă de închiriere de gadget-uri, au creat platforma Necesar Spital, o inițiativă gratuită care pune în legătură directă spitalele cu donatorii/furnizorii de echipamente de protecție COVID19. Cum funcționează:

  • Administratorii spitalelor își fac un cont și actualizează necesarul de echipament de protecție
  • Furnizorii și donatorii intră în contact direct cu administratorii spitalelor și furnizeaza echipamentul de protecție
  • SETRIO recomandă farmaciilor să încurajeze angajații să limiteze contactul cu persoane din exterior și să utilizeze serviciile de comenzi online de medicamente. Astfel, a creat platforma GOPHARMA - un serviciu gratuit pentru farmaciștii din România, prin intermediul căruia aceștia câștigă timp la căutarea produselor esențiale, identifică distribuitorii care au stocuri pentru produsele căutate, câștigă timp la plasarea comenzilor de defectură și vizualizează rapid promoțiile oferite de distribuitori în această perioadă.

    ProductLead oferă gratuit o ședință de consultanță în Influencer Marketing, prin intermediul căreia compania este pusă la curent cu toate demersurile de care influencer marketing are nevoie pentru a rula cu succes.

    DocProcess susține companiile ce vor să-și digitalizeze procesele de business, prin eșalonarea costurilor de implementare și prin oferirea de facilități pentru toți furnizorii noi ce se înrolează în platforma companiei.

    SIGTREE a creat o nouă platformă care permite digitalizarea procesului de „performance management” pentru șantierele în construcție. În această perioadă aplicația va fi gratuită și va include consultanță pentru importarea datelor deja existente în xls.

    PREPI este platforma oferită gratuit în această perioadă liceenilor și prin intermediul căreia aceștia își îmbunătățesc cunoștințele matematice cu ajutorul unui plan personalizat, care-i ghidează prin bazele materiei.

    BOX2M oferă companiilor soluții de monitorizare automată, ce elimină nevoia de interacțiune umană și reduc semnificativ costurile cu energia și alte utilităţi, respectiv costurile de mentenanță preventivă și reactivă. În această perioadă, BOX2M oferă un discount de 35% față de prețul de piață pentru componentele de tip CAPEX (hardware și instalare) necesare implementării și posibilitatea mutării bugetului tip CAPEX în costuri recurente, plătibile semestrial sau anual.

    iziBAC este aplicația gratuită care le pune la dispoziţie liceeniilor ce se pregătesc pentru examenul de Bacalaureat peste 3000 de materiale educaționale. Acestea le sunt prezentate printr-o metodă modernă și distractivă, care îmbină cele mai moderne tehnici de gamificare cu o formă de predare inovativă, bazată pe multimedia content, interactivitate și spirit de comunitate.

    3PM este o aplicație de Blended Learning, ce cuprinde o aplicație web pentru traineri și o aplicație mobilă pentru cursanți, prin intermediul căreia trainerii pot interacționa cu elevii înainte, în timpul și după sesiunile de training. În această perioadă, aplicația este oferită gratuit, pentru a putea fi folosită în mod complementar cu traininguri/ seminarii online.

    iFactor anunță că echipa lor rămâne activă și alături de clienți, parteneri și toate IMM- urile din România. Platforma și serviciile de factoring rămân funcționale chiar și în această perioadă și încearcă să ajute cât mai multe companii să păstreze un ritm de business normal.

    NOTEB este motorul de căutare oferit gratuit, prin care oricine își poate găsi rapid laptopul de care are nevoie. Acesta este conceput să recomande cu ușurință modele de la diferiți producători, oferind fiecărui utilizator opțiuni potrivite nevoilor sale.



    Citeste si