- 29 Aprilie 2022
2 din 3 europeni care au competențe digitale trebuie să se recalifice până-n 2025
Potrivit unor noi cercetări, 2 din 3 europeni ce au un nivel scăzut în materie de competențe digitale vor avea nevoie de perfecționare până în 2025, pentru a atinge obiectivele stabilite în Planul de Acțiune al UE pentru Educație Digitală. Pe măsură ce Uniunea Europeană ia măsuri pentru a accelera tranziția digitală și ecologică, este nevoie de soluții noi pentru a cultiva aceste abilități în rândul oamenilor.
ALL DIGITAL și HUAWEI, cu sprijinul EY, au colaborat pentru a contribui la creșterea gradului de conștientizare a deficitului privind abilitățile digitale la nivelul Uniunii Europene. Prin intermediul unui chestionar rapid, fiecare cetățean UE a putut vedea care sunt competențele din domeniu pe care le poate îmbunătăți. Scopul chestionarului este acela de a obține o privire de ansamblu asupra deficitului de aptitudini digitale, prin crearea și încadrarea rezultatelor în 6 tipologii distincte: Investigatorul Pierdut („The Lost Investigator), Comunicatorul Tăcut („The Silent Communicator”), Creatorul Stângaci („The Clumsy Creator), Protectorul Expus („The Exposed Protector), Programatorul Deconectat („The Disconnected Programmer”) și Rezolvatorul Confuz („The Confused Problem-solver”). Aceste tipologii au fost create pe baza descoperirilor prezentate în studiul privind competențele digitale în Uniunea Europeană.
„Fiecare cetățean european poate beneficia de pe urma inițiativelor de îmbunătățire și recalificare în ceea ce privește competențele digitale. Indiferent de cât de calificați și experimentați suntem, fiecăruia dintre noi îi lipsesc anumite abilități digitale, așa cum arată chestionarul. Trebuie să acționăm acum și să luăm măsuri concrete, bazate pe o abordare integrată, pentru a stimula învățarea pe tot parcursul vieții prin combinarea abilităților tehnologice, sociale și emoționale”, a declarat Carlos Zorrihno, membru al Parlamentului European.
În timp ce studiul explorează în profunzime cauzele fundamentale ale deficitului, chestionarul crește gradul de conștientizare cu privire la carențele digitale și permite o înțelegere mai largă a situației. Studiul dezvăluie, de asemenea, posibile soluții și acțiuni concrete pe care factorii decizionali le pot întreprinde pentru a reduce decalajul acestor competențe.
„Avem nevoie de un impuls mai solid și de investiții suplimentare pentru îmbunătățirea competențelor digitale, astfel încât oamenii să dobândească cât mai repede abilitățile necesare, dacă dorim să atingem cu succes și în mod eficient obiectivul tranziției digitale și ecologice. Guvernele, industria și responsabilii de educație și formare profesională ar trebui să colaboreze îndeaproape pentru a realiza acest lucru”, a adăugat Chiara Riondino, Head of Unit Vocational Education and Training, Comisia Europeană.
Studiul este structurat în jurul a cinci domenii specifice de interes:- Îmbunătățirea și creșterea oportunităților de educație și învățare în domeniul TIC
- Prioritizarea talentelor în cadrul companiilor: îmbunătățire/recalificare
- Încurajarea și sprijinirea femeilor care activează în domeniul TIC
- Stimularea creării unor ecosisteme colaborative în sfera competențelor digitale
- Investițiile în digitalizarea serviciilor publice
„Studiul privind competențele digitale în Europa este un raport extrem de valoros, care evidențiază strategii și inițiative pentru rezolvarea decalajului în materie de competențe digitale la nivelul UE. Documentul acordă o atenție deosebită acțiunilor ce trebuie să vină din partea industriei și a factorilor de decizie, astfel încât tinerii europeni să poată dobândi competențele de care au nevoie pentru a avea succes în economia digitală modernă”, a spus Peter Palvolgyi, Chief Executive Officer la ALL DIGITAL.
Studiul evidențiază constatări importante - aproape 1 din 5 specialiști TIC au competențe digitale scăzute la nivel general, în timp ce aproape 80% din decalajul de competențe digitale se datorează contradicției dintre competențele digitale, indicând nevoia urgentă de perfecţionare.
„Colaborăm cu partenerii noștri din întreaga lume pentru a dezvolta un ecosistem de talente în sfera digitalului mai robust și pentru a promova o incluziune digitală mai largă. Credem că talentul digital va juca un rol esențial în promovarea economiei digitale. Vom investi 150 de milioane EUR în programe pentru dezvoltarea abilităților digitale în următorii cinci ani și ne așteptăm să venim în sprijinul a peste trei milioane de oameni. Ne dorim să oferim tuturor beneficiile tehnologiei digitale”, a menționat Tony Jin, reprezentantul șef al Huawei pentru instituțiile europene.
În 2008, Huawei a început să lanseze programe de dezvoltare a talentelor numite Seeds for the Future, inclusiv să acorde burse, să organizeze competiții tehnologice și să ofere posibilitatea de formare în sfera competențelor digitale. De atunci, compania a sprijinit peste 1,5 milioane de oameni din peste 150 de țări. În 2021, Huawei a lansat Programul Seeds for the Future 2.0, care face parte din eforturile sale continue de a contribui la dezvoltarea talentului în domeniu.
Studiul UE reprezintă una dintre cele patru serii de studii dedicate talentelor, care include Spania, Africa de Sud și China. Celelalte trei lucrări vor fi lansate separat în mai.
Statistics-Designed Doc Final by start-up.ro on Scribd