200 de programatori au participat la Bucharest Hackathon - ideile cele mai bune

Weekendul acesta, Teatrul Odeon a găzduit a doua ediție a The Bucharest Hackathon, primul hackathon din România care se adresează pasionaților de noile tehnologii. La competiție au participat peste 200 de programatori amatori și seniori, români sau străini, care au venit atât din București, cât și din alte orașe ale țării precum Cluj, Brașov sau Craiova.

Timp de 24 de ore aceștia au codat și s-au întrecut în dezvoltarea de proiecte software care testează limitele tehnologiilor moderne. Cele mai bune trei echipe au câștigat marele premiu în valoare totală de 30.000 de dolari, dar au fost selectate și 25 de echipe care au primit premii speciale din partea partenerilor. Pentru finala concursului au fost selectate 35 de echipe. 

„The Bucharest Hackathon atrage din ce în ce mai mulți participanți. Am fost impresionat de nivelul de competență al echipelor și al proiectelor, precum și de realizările lor în doar 24 de ore. Jurații, majoritatea cu experiență internațională, au apreciat locația și organizarea, declarând că li se pare că sunt la un hackathon in Silicon Valley. Genezio a fost ales de mai mult de jumătate din echipe pentru a-și implementa soluția”, Andrei Pitiș, CEO & Co-founder Genezio.

„Din momentul în care văzut primele înregistrări la eveniment ne-am dat seama că urmează să avem parte de o ediție cu totul diferită: o locație emblematică, idei mult mai îndrăznețe, soluții mult mai creative, dar și un efort considerabil - și iată că așa a și fost. The Bucharest Hackathon a fost un veritabil roller-coaster emoțional: de la încrederea în colegii din echipă, la transformarea unei idei într-un produs, și până la momentul decisiv în care afli dacă te afli printre câștigători”, a declarat Flavian Manea, CEO şi co-fondator Bware Labs.

„La MultiversX, suntem mândri să susținem inovația și spiritul antreprenorial în comunitatea noastră tehnologică. Parteneriatul cu The Bucharest Hackathon subliniază angajamentul nostru față de viitorul tehnologiei și inovației în România. Suntem încântați să vedem idei atât de creative transformate în realitate și să oferim sprijinul necesar pentru ca aceste proiecte să devină startup-uri de succes", Daniel Serb, VP of Business Development al MultiversX.

Fiecare din cele trei echipe câștigătoare s-a bucurat de premii în valoare de peste 10.000 de dolari, dar au primit și vouchere pe Amazon în valoare de 15.000 de dolari, în timp ce echipele care au câștigat premii speciale din partea partenerilor au primit 20.000 dolari în vouchere pe platforma Blast, dezvoltată de Bware Labs, 10.000 de dolari în vouchere Genezio, două premii startup support din partea MultiversX, un premiu special din partea Google: boxe inteligente Google Nest Hub (2nd Gen), un premiu de inovație din partea PiSquared în valoare de 2.500 de dolari în vouchere și 2.000 de dolari în vouchere de consultanță din partea Astrarizon.

Fork_Exec, Salty și Awesome Hackers sunt echipele câștigătoare din acest an la The Bucharest Hackathon  

Anul acesta, premiul cel mare, în valoare de 5.000 de dolari, a fost câștigat de echipa Fork_Exec, formată din Dejanu Alexandru, Opri Cezar și Dumitru Iulia. Fork_Exec a dezvoltat o soluție software bazată pe tehnologii de recunoaștere a vocii și inteligență artificială care permite programatorilor să automatizeze părți din scrierea de cod pe bază de comenzi vocale. 

Premiul II, în valoare de 3.000 de dolari, a ajuns la echipa Salty, compusă din Kerimberdi Agayev Kaibov Merdan și Cihan Ilhan. Aceștia au propus o aplicație pentru elevii de liceu, prin intermediul căreia să poată primi îndrumări pe probleme complexe de matematică. Aplicația preia scrisul de mână al utilizatorului și, îmbinând tehnologii OpenAI și AWS Cloud, oferă răspunsul la problemă aproape instantaneu.

Al treilea premiu, de 2.000 de dolari, a fost obținut de programatorii din echipa Awesome Hackers, pe numele lor Puiu Răzvan, Ene Cosmina și Manea Lucas. Awesome Hackers au creat o platformă de colectare a datelor neuronale, menită să ajute la îmbunătățirea funcțiilor cognitive și a concentrării. 

De asemenea, două dintre echipele participante urmează să primească suport din partea MultiversX astfel încât ideile lor să poată ajunge la stadiul de startup (Awesome Hackers și Mental Regression). Printre câștigătorii premiilor speciale se numără și echipa Wildcard, ce au primit din partea Google un Nest Hub 2nd Generation.

Juriul a fost format din experți ai zonei tech, antreprenori din IT și executivi de top din partea companiilor: Genezio, Bware Labs, MultiversX, Google, Stripe, PiSquared, XOXNO și Amazon Web Services. Pentru această ediție, partenerilor principali Genezio și Bware Labs, companiile co-fondatoare ale proiectului The Bucharest Hackathon, li s-a alăturat compania românească de blockchain MultiversX.



Citeste si