25 de proiecte ale elevilor de liceu selectate la competiția Solve for Tomorrow

Samsung România anunță cele 25 de proiecte selectate care vor intra în etapa a doua a competiției naționale Solve for Tomorrow pentru elevii de liceu. Aflată la cea de-a doua ediție în România, competiția a adunat un număr record de 325 înscrieri la nivel național în perioada 14 septembrie – 31 octombrie 2022.

Dintre acestea, 206 proiecte au fost înscrise în echipă, în timp ce 119 au reprezentat înscrieri individuale. În ceea ce privește categoriile de concurs, categoria cu cele mai multe proiecte înscrise de elevii români a fost Mediul Înconjurător, cu 112 proiecte, urmată apoi de categoria Educație cu 99 proiecte, iar apoi de categoriile Dezvoltare Sustenabilă și Diversitate și Incluziune Socială, fiecare cu câte 57 de proiecte înscrise.

Selecția a fost realizată ținând cont de o serie de criterii atent definite:
  • justificarea nevoii pe care participantul dorește să o adreseze,
  • justificarea soluției propuse în raport cu nevoia identificată,
  • abordarea inovatoare și realistă, precum și
  • modul în care este valorificată utilizarea tehnologiei în cadrul soluției propuse.

Juriul competiției Solve for Tomorrow este format din Marinica Stoian (Inspector General în cadrul Ministerului Educației), Simona Panait (Marketing Director România și Bulgaria, în cadrul Samsung Electronics România), Alice Cornea (Deputy CEO, Junior Achievement România) și Oana Bulexa (Managing Director, MSL The Practice). Lista celor 25 de proiecte selectate poate fi vizionată aici.

„Avem încredere în ideile tinerilor și în abilitatea lor de a transforma lumea, de a construi un viitor sustenabil. Proiectele înscrise în ediția de anul acesta a competiției Solve for Tomorrow ne-au reconfirmat că suntem pe mâini bune, că tinerii sunt responsabili și au soluții inovatoare pentru problemele pe care le identifică în jurul lor. Ei ne-au arătat că pot veni cu soluții creative, eficiente și fezabile, care valorifică tehnologia și, cel mai important, țin cont de nevoile oamenilor din comunitatea lor. Ne bucurăm să vedem că interesul pe care îl au pentru Solve For Tomorrow crește de la an la an și suntem recunoscători pentru entuziasmul și energia pe care o investesc în crearea unei societăți mai bune. Ca și companie globală de tehnologie, credem că este important să le asigurăm tinerilor accesul la asemenea experiențe și să contribuim astfel la consolidarea unui viitor plin de optimism.”, Simona Panait, Marketing Director România și Bulgaria, în cadrul Samsung Electronics România.

În etapa a II-a a competiției, participanții vor beneficia de sesiuni de mentorat coordonate de Samsung România în parteneriat cu Junior Achievement România și vor învăța despre Sustainable Design Thinking, o metodă ce aduce împreună ideile creative, gândirea inovatoare și soluțiile îndrăznețe pentru a produce o schimbare în societate.

“Prima etapă a Solve for Tomorrow 2022 a fost o nouă oportunitate de a fi mai aproape de tineri, de a le cunoaște aspirațiile și modul inovator în care își propun să utilizeze tehnologia pentru soluționarea unor nevoi din comunitate. Misiunea mea ca membru în juriu a fost și în acest an o provocare, iar cei selectați pentru etapa a doua au oportunitatea de a-și duce mai departe proiectele prin sesiuni de Design Thinking și antreprenoriat.” – Alice Cornea, Deputy CEO Junior Achievement România. 

“Lumea în care trăim astăzi a luat naștere pornind de la o idee. În mod asemănător, viitorul este construit zilnic cu ajutorul ideilor creative. Tinerii care s-au înscris în cea de-a doua etapă a Solve For Tomorrow au arătat că nu există limite atunci când vine vorba de identificarea unor soluții creative pentru problemele reale cu care societatea se confruntă. Ținând cont de ideile descoperite în Competiție, am încredere în tineri și în capacitatea lor de a pune bazele unui viitor sustenabil, un viitor care ține cont de oameni, dar și de natură. Cele 25 de proiecte selectate pentru cea de-a doua etapă sunt originale, inovatoare, ancorate în realitatea de astăzi. Suntem nerăbdători să vedem cum vor arăta acestea în februarie, după parcurgerea atelierelor și sesiunilor de mentorat organizate în lunile următoare.” – Oana Bulexan, Managing Partner MSL The Practice.   

Calendarul competiției Solve for Tomorrow 2022, etapa a II-a:
  • Anunțarea participanților selectați pentru etapa a II-a pe site-ul competiției – 7 noiembrie 2022
  • Desfășurarea atelierelor de Design Thinking - online – 14 nov – 15 dec 2022
  • Participanții lucrează la dezvoltarea ideilor înscrise în Competiție - online – 15 nov – 20 dec 2022
  • Desfășurarea atelierelor de antreprenoriat - online – 16-22 ianuarie 2023
  • Desfășurarea sesiunilor de mentorat - online
  • Sesiunea I: 05 – 09 decembrie 2022
  • Sesiunea II: 30 ianuarie – 7 februarie 2023
  • Eveniment Demo Day – online – 16 februarie 2023
  • Finala Competiției – eveniment live: 21 februarie 2023

Lansată în 2010, Solve for Tomorrow este o competiție unică prin care se încurajează gândirea inovatoare, munca în echipă și dezvoltarea unor idei de inovare socială care rezolvă cele mai urgente probleme ale comunității. Competiția națională se adresează elevilor cu vârsta între 16 și 18 ani și își propune să aducă tehnologia, educația, soluțiile eficiente și sustenabile pentru a răspunde diverselor probleme identificate în societate.



Citeste si