- 19 Decembrie 2022
3 IMM-uri din România și-au dezvoltat produse în IncubatorX SME de la Ascendis
Din totalul celor 82 de IMM-uri din România, Bulgaria, Croația și Serbia care au aplicat pentru a intra în programul IncubatorX SME, 48 au fost selectate pentru participare, iar 6 companii au ajuns în etapa finală a programului, dintre care 3 au lansat pe piață noi produse.
Una dintre companiile care au lansat un produs nou în urma programului este Accace România, o companie globală de servicii de consultanță și externalizare a proceselor de afaceri. Acacce a dezvoltat programul educațional YoDA, prin care studenții de la facultățile cu profil economic pot dobândi abilități necesare unui rol de junior în departamentele financiare și/sau de salarizare din companii.
Finants, un startup lansat în a doua jumătate a anului 2022, a fost de asemenea unul dintre finaliștii programului IncubatorX SME. Finants a lansat prima platformă online de finanțare destinată companiilor, fiind un One Stop Shop al surselor de finanțare pentru persoane juridice pe piața din România.
Moldovan Carmangerie, o afacere de familie din industria cărnii, a dezvoltat produsul Moldovan Grill Box în urma participării la program. Moldovan Grill Box este un kit cu produse din carne pentru grătar, menit să ușureze alegerile clienților care comandă online astfel de produse.
”Mai puțin de 0,1% dintre IMM-urile din România și din Bulgaria creează produse noi sau au procese inovative. Acesta este contextul în care am inițiat acest program. BERD sprijină afacerile mici să devină mai competitive și să crească, iar inovația este cheia dezvoltării lor. Dincolo de procesul de învățare de pe parcursul întregii experiențe, obiectivul principal al programului IncubatorX SME a fost de a-i ajuta pe antreprenori și pe manageri să transforme idei de business în produse și servicii inovatoare”, a declarat Daniela Marin, principal manager în cadrul BERD.
”Programul IncubatorX SME a oferit participanților toate cele trei condiții pentru crearea de produse, servicii și procese inovative: inspirație, ideație și incubarea ideilor. Acesta a culminat cu crearea de minimum viable products (MVP), dovedind abilitatea de a inova chiar și într-un context economic dificil. Programele precum IncubatorX SME sunt esențiale pentru dezvoltarea unui ecosistem antreprenorial care generează valoare adăugată mare, folosind inovația”, a declarat Ionuț Tarcea, cofondatorul X by Ascendis, divizia de inovaţie a firmei de consultanţă pentru resurse umane Ascendis.
Participarea la primele două etape ale programului a fost gratuită, iar pentru a treia etapă companiile au plătit doar 10% din taxa de participare. Costul redus a fost posibil datorită finanțării acordate de Uniunea Europeană în cadrul programului Orizont 2020. BERD și Uniunea Europeană au lansat în 2019 un cadru de finanțare care sprijină investițiile în cercetare și inovare ale IMM-urilor din România, inclusiv prin facilitarea accesului la consultanță.
Înființată în urmă cu 25 ani, compania are în prezent linii de business în training, coaching, consultanță, team building, microlearning, certificări HR (Resurse Umane) și LSS (Lean Six Sigma). Ascendis are o echipă de 80 de persoane (consultanți, traineri, colaboratori și personal de suport).
X by Ascendis a fost înființată cu scopul de a transforma România dintr-o țară cunoscută pentru outsourcing într-o țară cunoscută pentru inovație. X by Ascendis se concentrează pe inspirarea inovației și a antreprenoriatului prin organizarea contextului în care să se formeze idei și echipe inovatoare și prin sprijinirea talentelor de top pentru a transforma ideile în impact.