404 | Serie video dedicată degradării internetului. Enshittification și tehnofeudalism

404 e rezultatul obsesiilor mele. Încă de la începutul anului mă încarcă foarte mult ideea că internetul s-a stricat și toate lucrurile bune pe care le-am văzut din acel 2004 când am deschis Internet Explorer pe calculatorul din casa mea de la Iași dispar. Iar noi suntem spectatori la asta. Poate chiar contribuim.

Am petrecut câteva nopți bune cu lucrurile astea în minte. Documentându-mă. Citind. Nu pentru a fi un profesor despre internetul stricat, căci așa cum zic mereu aici, nu sunt un profesor, iar Technolust nu e facultate. E un loc unde discutăm, prezentăm idei și produse, suntem contraziși și poate la final suntem cu toții un pic mai buni.

Clipul ăsta nu e o lucrare de licență. Ci un punct de pornire. E incomplet intenționat. Pentru că de aici și eu și tu vom încerca să aflăm mai multe. Nu e locul unde tu îmi vei zice că sunt prost, iar eu îți voi da block. Ci unde încercăm să ne ascultăm unii pe alții.

Am pus pe listă peste 40 de argumente pentru care internetul este într-o stare de degradare profundă. Iar astăzi voi discuta despre 2 lucruri de la care cred că lucrurile pornesc.

Enshittification e greu de explicat într-un cuvânt românesc. Îi voi zice degradare constantă. Lucrurile devin mai de rahat pe zi ce trece într-un mod aproape intenționat.

Termenul a fost pronunțat pentru prima dată de jurnalistul și autorul de science fiction canadian Cory Doctorow. Pe scurt, acum 4 ani el vorbea despre cum serviciile online devin din ce în ce mai proaste din cauza lăcomiei.

Pe scurt, enshifttification, are 3 etape. În primă fază platformele sunt bune pentru și către utilizatorii lor. Vom lua cazul Facebook. Un spațiu mai curat de discuție față de platforme mai vechi, cum erau mySpace sau Hi5 în România.

În a doua fază a procesului de degradare platformele abandonează clienții privați, utilizatorii care folosesc platforma gratuit, pentru a servi intereselor clienților de business. În cazul Facebook? Au apărut paginile de brand. Au apărut reclamele. Feed-ul a fost transformat dintr-unul în care-ți vezi prietenii cei mai apropiați într-unul care îmbină un status al unui prieten cu 3 postări de brand și 2 reclame. Experiența ta e stricată. Dar companiile au un moment în care consideră că Facebook este o platformă bună.

A treia fază e momentul când platforma abandonează atât utilizatorii simpli, cât și utilizatorii business pentru a urmări propriul interes. Interesul este, bineînțeles, creșterea veniturilor și profiturilor pentru acționarii de la bursă. În cazul Facebook, exemplul general e simplu. Utilizatorii obișnuiți au o experiență și mai proastă. Brandurile nu mai ating reach-ul dorit în mod organic, în feedul nostru. Sunt obligate să investească în mai multe reclame. De asemenea, se scumpește posibilitatea de a atinge un anumit număr de oameni. Reachul organic este, treptat, ucis.

Suntem pentru multe companii în a treia fază de degradare. Cory Doctorow menționează că a patra stare de agregare a acestei materii este pur și simplu dispariția acestor companii. Încă nu am pățit asta. Vom aștepta să vedem.

Exemplul de mai sus, legat de Facebook, poate fi aplicat cu aceeași logică și la alte companii.

Google. Locul unde găseai totul pe internet. Apoi locul unde găseai ce voiai, dar și niște reclame. Treptat, informația corectă și utilă a fost abandonată pentru rezultate sponsorizate. Companiile au fost nevoite să investească și mai mult în Google Ads. Pentru ca astăzi rezultatele organice să fie și mai slabe, iar reclamele să fie amplasate sub modulul de AI al Google care oferă deja rezultate rumegate.

Uber? Un serviciu mai bun ca taximetria. Digitalizare, mașini curate, șoferi buni, un cost corect. Treptat ce s-a întâmplat? Clienții inițiali au fost abandonați, adică pasagerii. Le-au luat locul clienții secundari, adică șoferi parteneri și firmele de taximetrie în Cloud. Să nu ne facem iluzii. Uber este astăzi un fief al firmelor de taximetrie mascate în ridesharing. Dar etapa a 3-a a sosit și aici. Uber a convins firmele de taximetrie, șoferii, pe toată lumea că le oferă venituri constante, tarif dinamic. Dar și serviciile acestea s-au strucat. Tarifele dinamice nu mai sunt așa de dese. Comisioanele Uber au crescut. Enshittification - faza 3 - serviciul e mai prost atât pentru utilizatori, cât și pentru branduri în beneficiul companiei-platformă și a acționarilor săi.

Ideile lui Cory Doctorow nu sunt noi și, probabil pentru mulți dintre voi, sunt cunoscute. Dar e o machetă pe care merită să o pui peste a înțelege internetul de multe ori, indiferent de serviciu.

E un flux constant al serviciilor online, de cele mai multe ori afectat de faptul că platformele nu se opresc la un anumit venit pe care-l pot obține, ci sunt sub presiunea de a crește și mai mult.

Facebook este astăzi evaluată prin compania listată la bursă, Meta Platforms, la peste 1,5 trilioane de dolari. De la un trimestru la alta investitorii vor să vadă creștere și potențial.

Alphabet, compania mamă a Google, e evaluată la 4,2 trilioane de dolari.

Uber? Doar 155 de miliarde de dolari. Dar Uber, înainte de a ajunge la bursă, a primit 20 de miliarde de dolari în diferite runde de investiții de capital. Scopul? Să crească mai rapid. Și abia de curând Uber a devenit o companie care, de la un trimestru la altul, a putut să raporteze profit.

Uită-te la diferite servicii și vei vedea că macheta degradării lui Doctorow e reală. Amazon, Tinder, jocurile mobile și jocurile pentru desktop, serviciile de streaming.

Motivația, din punctul meu de vedere, se poate transfera în ceea ce economistul grec, fost ministru de finanțe al țării mediteraneene, Yanis Varoufakis a numit tehnofeudalism.

Simt să zic de pe acum că nu sunt cu totul de acord cu viziunile lui Varoufakis. Ideologic vorbind, cel puțin până la 37 de ani, mă poziționez mult mai de dreapta și mult mai capitalist decât Varoufakis, o persoană profund de stânga. Teoria sa, popularizată în 2023, a apărut și în cartea filosofului francez Cedric Durand din 2020.

Ideile tehnofeudalismului, explicate de mine simplu, sunt cam așa:

• Marile companii tech nu sunt doar simple participante la economie
• Ele creează platforme - de social media, comerț online, cloud
• Platformele dețin spațiul economic pe care-l închiriază apoi către alte companii și persoane
• Modelul de business nu mai vine din crearea din capital din valoarea economică produsă, ci din chiria pe care platforma, stăpânul feudal în cazul de față, o încasează pentru folosirea terenului său
• Competiția scade, pentru că terenul este dominat de marile platforme modern-feudale
• Datele nu au independență, ci sunt deținute tot de platformă
• Platformele pot decide care sunt regulile, când le schimbă și cum le schimbă

În 7 idei, cred că descriem corect internetul de astăzi. Numele de tehnofeudalism înseamnă pentru Varoufakis că nu trecem doar printr-o mutație a capitalismului, ci un nou sistem opus capitalismului. Unul care seamănă mai degrabă cu sistemul economic medieval al feudalismului, unde marii proprietari de terenuri puteau face regulile în concurență redusă, iar cei care închiriau terenul de la ei erau profund dependenți de regulile stăpânului feudal.

De ce sunt legate cele două concepte din punctul meu de vedere? Pentru că degradarea serviciilor online vine mână-n mână cu o concurență redusă și o dominație a platformelor.

Are Facebook competiție în rândul rețelelor sociale?

Are Amazon concurență reală, pe piața occidentală?

Are Google un rival în rândul motoarelor de căutare?

Răspunsul aparent este că da. Dar câți dintre noi suntem dispuși să contribuim la ascensiunea unei noi rețele sociale? Să zicem eYou, rețea socială europeană pornită chiar din România. Cât suntem dispuși să renunțăm la marea platformă, chiar și în condițiile sale defecte, pentru a investi într-o nouă rețea socială timp și energie? Fără să avem, apropo, garanția că economia de scară, pe măsură ce numărul de utilizatori va crește, nu va transforma eYou, iar ăsta e un exemplu pur și simplu la îndemână, doar într-un alt Facebook?

Am putea folosi Bing de la Microsoft. Sau DuckDuckGo. Uniunea Europeană obligă producătorii de telefoane și sisteme de operare, Android, de exemplu, să te lase să alegi motorul de căutare și browserul. Dar fieful feudal nu ține doar de utilizatorul individual, ci de cât de mult investesc companiile în prezența pe un anumit motor de căutare, de exemplu.

Enshittification și tehnofeudalism vedem și pe YouTube. Platforma deține regulile și spațiul.

Tu poți vedea fără reclame conținutul nostru dacă ai un abonament YouTube Premium. Sau dacă folosești un adblocker.

Noi putem monetiza conținutul. Închiriem spațiul unde vă găsiți voi de la Google, voi vă uitați și putem primi un minim de procent. Îți dau un exemplu. Un clip cu 8.800 de vizualizări a primit, estimativ, venituri de 62 de lei de la Google.

Dar ca să ajungem la voi nu mai e așa de simplu. Acum 10 ani puteai lansa un canal de YouTube și algoritmul îl împingea mai ușor. Oamenii se abonau mai rapid. O mare parte din conținut era văzut de cei abonați. Astăzi nu mai e așa. Chiar și cele mai bune canale se chinuie să strângă un procent important din vizualizări de la abonații canalului.

Pentru a ajunge la voi construim thumbnail-uri, pentru că decizia de click vine de cele mai multe ori doar dintr-o imagine. Nimeni nu știe ce va găsi în clip. Trebuie să-i convingi cu thumbnail. Cu titlu. Știi tu fețele acelea surprinse din thumbnail-uri? E jocul cu enshittification.

Dacă mâine Google decide să schimbe algoritmul, să prioritizeze conținutul vertical, de exemplu, nu avem cum să ne opunem. Sau dacă reduce veniturile.

Pentru că deja și noi și tu și publicul pe care nu-l cunoaștem încă este blocat aici, în feuda Google.

Dar nu e doar despre asta aici. Seria 404 a pornit de la aceste două concepte generale despre care v-am povestit. Enshittification și tehnofeudalism.

În episoadele următoare din 404 voi discuta despre probleme mult mai aplicate. Pentru cei care au ajuns aici simt să fac un spoiler. Micro-tranzacții. Hobby-ul transformat în meserie. Dispariția contextului. Viteza care a înlocuit profunzimea. Munca inseparabilă de pauză. Autenticitatea ca estetică. Anonimatul transformat în armă.