5 to go în 2026: primele locații la Dublin și Sofia și un birou regional la Cluj

5 to go începe anul 2026 cu obiective clare de creștere și consolidare, atât la nivel local, cât și internațional. Brandul vizează atingerea unei cifre de afaceri de 72 de milioane de euro până la finalul anului, extinderea rețelei la 15 locații în Bulgaria, 10 în Republica Moldova – dublu față de câte există în prezent – și două în Irlanda, precum și un total de 1.000 de cafenele 5 to go deschise până în martie 2028.

La nivel internațional, începând cu 12 februarie 2026, prima cafenea 5 to go din Dublin își va deschide porțile într-un spațiu de 140 de metri pătrați, cu un concept adaptat pieței locale. Tot în februarie a fost inaugurată prima cafenea 5 to go din Sofia, Bulgaria, iar alte două locații sunt în pregătire pentru lansare în luna mai, la Varna, în completarea celor două unități deja deschise la Ruse. În România, ritmul de dezvoltare rămâne constant, cu un target de aproximativ 100 de locații noi pe an, ceea ce se traduce, în medie, prin deschiderea unei cafenele 5 to go la fiecare 60 de ore.

La 11 ani de la lansare, 5 to go marchează și o nouă abordare în comunicare, aducând în prim-plan pentru 2026 „Cafeaua mea”, concept centrat pe relația autentică dintre brand și consumatori. Inițiativa pornește din realitatea observată zilnic în cafenele și reflectă conexiunea construită în timp între oameni și brandul lor preferat de cafea, devenit un ritual simplu, accesibil, parte din viața de zi cu zi.

„În 2026 continuăm misiunea cu care am pornit în 2015: democratizarea consumului de cafea. Credem că orice român trebuie să își permită «Cafeaua mea»,  un moment zilnic simplu și plin de bucurie. Feedbackul oaspeților noștri și comunitățile construite în jurul 5 to go sunt motorul care ne dă încredere să mergem mai departe cu planuri ambițioase, chiar  și în contextul economic provocator care definește perioada 2026-2027. Accelerăm consolidarea regională a rețelei, în orașele mici și mari din țară, dar și expansiunea externă, cu focus pe Moldova și Bulgaria, atât cu operare directă, cât mai ales prin modelul de franciză”, a declarat Radu Savopol, cofondator 5 to go.

Investiții și concepte noi la nivel local

Dezvoltarea comunității de francizați rămâne un pilon strategic pentru brand, susținut de evoluția solidă a rețelei la nivel local. Pe harta 5 to go, orașele cu cea mai mare dinamică în acest moment sunt Brașov, Iași, Cluj, Constanța și Sibiu, centre urbane care concentrează comunități mari de antreprenori și generează un consum constant.

Astfel, în prima parte a anului 2026,  Cluj va fi o zonă de accelerare a investițiilor, concretizată prin deschiderea unui nou birou regional de franciză, care se adaugă celui din Iași, activ din 

2024, iar pentru anul 2027 este planificată inaugurarea unui al treilea birou de franciză, la Timișoara. Tot la Cluj, în luna aprilie, va fi deschisă Academia 5 to go, a doua din rețea, după cea din București, un centru de training dedicat barista și francizaților, unde accentul va fi pus atât pe excelența în prepararea cafelei, cât și pe înțelegerea de către noii Coffee Masters a valorilor și filosofiei brandului.

„Ne dorim să ridicăm constant nivelul de profesionalism din industrie și să investim în oamenii care construiesc zilnic experiența 5 to go. În această etapă, ne-am concentrat pe Cluj, o zonă cu un număr mare de barista și cu potențial real de creștere, unde vrem să construim în continuare comunitatea și echipa 5 to go, în linie cu direcțiile noastre strategice de dezvoltare locală pentru acest an. Pornim cu 723 de cafenele deschise și ne propunem să atingem 800 de locații până la finalul lui 2026, iar o gestionare mai eficientă a proceselor operaționale va contribui semnificativ la acest obiectiv”, complează Lucian Bădilă, cofondator 5 to go.

Noi produse sub „5 to go Bakery”

În 2026, 5 to go își păstrează direcția de inovare și răspunde tendințelor pieței în materie de ingrediente, gusturi și beneficii funcționale prin dezvoltarea unor produse inedite sub umbrela 5 to go Bakery, care vor fi disponibile în cornere dedicate din cafenelele 5 to go, acolo unde spațiul va permite. Totodată, brandul pregătește lansarea unei locații sub conceptul Matcha Bar, un „laborator“ dedicat matcha, conceput pentru explorarea de rețete și produse, de la băuturi la produse de patiserie,  dezvoltate în jurul acestui ingredient aflat pe un trend ascendent de consum.

În paralel, brandul va continua extinderea în zona de retail, prin noi parteneriate strategice și va dezvolta portofoliul de produse destinate consumului acasă, cum este brandul Cafeneaua Parcului Sinaia 1905, un blend de cafea și ciocolată caldă artizanală cu personalitate, inspirat de spiritul interbelic, care se adresează unui public tot mai interesat de experiențe relevante și autentice.



Citeste si