5 to go se extinde în Timișoara cu trei francize

Cel mai mare lanț de cafenele din România anunță extinderea sa și în Timișoara. Fondatorii 5 to go au semnat săptămâna trecută contractele de francizare pentru 3 locații în Timișoara, prima urmând a fi deschisă în luna Septembrie a anului curent.

Această cafenea 5 to go din Timișoara se va afla în Piața Victoriei, numărul 7 și va avea un design modern - friendly precum toate celelalte 55 de cafenele din întreaga țară și bine înțeles, atât băuturile pe bază de cafea cât și produsele de patiserie sau răcoritoarele vor avea preț unic, 5 lei.

Celelalte două cafenele urmează a fi lansate în decurs de un an, toate sub același management. Antreprenorii tineri și activi profesional, devotați comunității sociale locale, au decis să aducă acest brand accesibil și 100% românesc în orașul lor.

Cafenelele 5 to go au fost create de Radu Savopol și Lucian Bădilă în urma unui studiu de fezabilitate ce a indicat o lipsă acută de coffee shops <to go> în România și apetitul în creștere al românilor pentru consumul de cafea, corect preparată, într-un raport echilibrat calitate - preț.

Totodată prin lansarea acestui brand și acestui tip de business, cei doi antreprenori au dorit să dezvolte și să atragă atenția asupra comerțului stradal, slab dezvoltat în țara noastră, însă o ramură a zonei de HoReCa sau Retail foarte importantă în dezvoltarea turismului.

Prima oara am vizitat Timișoara în epoca comunistă, unde în comparație cu capitala, acest oraș oferea mai multă caldură, amabilitate și deschidere la nou. De asemenea, curațenia era de remarcat și atunci dar și acum în anii de după acea perioadă. Azi, după mulți ani, m-am plimbat puțin pe malurile râului Bega admirând frumoasele clădiri bine păstrate, zona pietonală și pot afirma că orașul are un farmec aparte, o frumusețe care te atrage și plimbându-te pe străzile ei în orice perioadă a zilei e o plăcere” spune Radu Savopol.

5 to go a devenit, în numai 2 ani de zile, cea mai accesată franciză HoReCa românească de pe teritoriul țării și a contribuit activ la înființarea a peste 38 de noi societăți comerciale și implicit noi locuri de muncă în întreaga țară.



Citeste si