6 întrebări (și răspunsuri) despre înregistrarea unei mărci pentru start-ups și antreprenori

Ioana Doagă profesează ca avocat din 2009, la început ca membru al echipei de bază în firme de avocatură cunoscute, apoi ca partener. După 10 ani de activitate, a simțit că trebuie să-și contureze o practică proprie - DB Legal.Avocați. -, punând accentul pe domeniile de drept în care a ales să se perfecționeze: dreptul muncii, dreptul media, achizițiile publice și sfera litigiilor comerciale.

Marca este necesară pentru a deosebi produsele sau serviciile unei persoane fizice sau juridice de cele ale terților. În consecință se poate înregistra o marca pentru a proteja denumirea sub care se realizează produsul respectiv sau orice alt semn care poate constitui marcă.

Poate constitui marcă orice semn, cum ar fi cuvintele, inclusiv numele de persoane sau desenele, literele, cifrele, culorile, elementele figurative, forma produsului sau a ambalajului produsului sau sunetele, cu condiţia ca aceste semne să fie capabile să distingă produsele sau serviciile unei întreprinderi de cele ale altor întreprinderi şi să fie reprezentate în Registrul mărcilor într-un mod care să permită autorităţilor competente şi publicului să stabilească cu claritate şi precizie obiectul protecţiei conferite titularului lor, conform art. 2 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice („Legea nr. 84/1998”).

Procedura de înregistrare a unei mărci la nivel naţional durează aproximativ 9 luni și constă în:
(1) publicarea cererii de înregistrare în șapte zile de la depunere (dacă sunt îndeplinite condițiile legale);
(2) următoarele două luni de la publicare se așteaptă observații din partea terților;
(3) examinarea cererii si examinarea opoziției (dacă cererea respectivă a făcut obiectul unei opoziții), Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (“OSIM”) examinează pe fond cererea de înregistrare a mărcii sub condiția achitării taxelor de examinare a cererii prevăzută de lege și hotărăște admiterea cererii de înregistrare a mărcii, în tot sau în parte, ori respingerea acesteia, în termen de 6 luni de la publicarea cererii;
(4) înregistrarea mărcii și eliberarea certificatului.

Principalele taxe care trebuie achitate pentru înregistrarea unei mărci sunt:

• taxa pentru înregistrarea cererii
• taxă pentru publicarea cererii
• taxa pentru examinarea de fond a cererii
• taxa pentru eliberarea certificatului de marcă.

În Anexa nr. 4 intitulată “Cuantumul și termenele privind plata taxelor pentru mărci şi indicaţii geografice” din O.U.G.  41/1998 privind taxele în domeniul protecţiei proprietăţii industriale şi regimul de utilizare a acestora sunt prevăzute toate taxele ce trebuie plătite, precum și termenul în care acestea pot fi plătite.

Înregistrarea mărcii conferă titularului său un drept exclusiv asupra mărcii si oferă mai multe avantaje precum:

• Pot fi evitate confuziile ce pot să apară între produsele / serviciile oferite de o persoana si cele oferite de concurenta. O marcă protejată înseamnă și o diferențiere și evidențiere a unicității produselor sau serviciilor oferite.
• Poate fi evitată contrafacerea mărcii și concurenta neloiala. O înregistrare marca OSIM asigură protecția mărcii, iar persoana care și-a înregistrat marca are drepturi de exclusivitate în folosirea și exploatarea ei.
• Pot fi protejate investițiile și profiturile ce vin odată cu promovarea și susținerea mărcii. Cu alte cuvinte, se asigură că munca și investițiile persoanei nu sunt sursa de profit si venituri nejustificate pentru o marca asemănătoare.
• Prin înregistrarea mărcii la OSIM, se obține siguranța că activitățile se desfășoară în condiții legale din acest punct de vedere și contribuie la dezvoltarea unei piețe eficiente și funcționale.
• Se obține controlul deplin asupra mărcii înregistrate: nimeni nu poate folosi aceasta marca fără acordul persoanei care și-a înregistrat marca.
• Se poate solicita anularea unor mărci identice sau asemănătoare cu marca înregistrata la OSIM de către titularul acesteia.
• In cazul unui conflict între denumiri comerciale, marca înregistrata oferă prioritate si cel care are marca înregistrată nu va fi cel care trebuie să îsi schimbe denumirea.
• Se poate recupera domeniul de internet cu denumirea mărcii, în cazul în care cineva se folosește de acesta într-un mod inadecvat.

Conform art. 33 din  Legea nr. 84/1998, perioada de valabilitate a unei mărci este de 10 ani începând cu data la care a fost depusă cererea de înregistrare, şi poate fi reînnoită pe oricât de multe perioade de 10 ani, cu condiţia achitării taxelor corespunzătoare.

Orice persoană fizică sau juridică poate depune cerere de înregistrare de marcă. Pentru solicitanții care au domiciliu sau sediul social România nu este necesar să fie reprezentați în fața OSIM de un consilier în proprietate industrială (Mandatarii autorizați sau consilieri în proprietate industrială sunt persoane care au urmat cursuri  de specialitate în cadrul OSIM, au dat examen pentru a  obține aceasta calitate și sunt membrii ai Camerei Naționale a  Consilierilor în Proprietate Industrială din România –  CNCPIR.).

Pentru solicitanții care au domiciliu sau sediul social în Uniunea Europeană nu este obligatoriu să fie reprezentați în fața OSIM de un consilier în proprietate industrială, dar este obligatoriu să menționeze în cerere o adresă de corespondență din România.

Pentru solicitanții care nu au domiciliu sau sediul social în Uniunea Europeană este obligatoriu să fie reprezentați în fața OSIM de un consilier în proprietate industrială din România.

În cazul în care avocatul nu este consilier în proprietate industrială nu poate reprezenta clientul în calitate de mandatar autorizat, niciun fel de persoane fizice sau juridice, din ţara sau din străinătate. Poate însă să depună documente la OSIM fără să aibă procura, delegaţie sau împuternicire, sau poate să fie menționat în cererea de înregistrare de marcă la rubrica «persoană desemnată pentru corespondenţa», în condiţiile în care actele poartă semnătura şi ştampila (dacă este persoană juridică) solicitantului. De asemenea poate reprezenta oficial o persoană fizică sau juridică de pe teritoriul României în faţa Comisiei de contestații, în conformitate cu regula 50 (8) din Regulamentul de aplicare al Legii 84/1998.