- 3 Mai 2023
9 companii din România participă cu InnovX-BCR la SelectUSA pentru conexiuni cu investitori și autorități
SelectUSA Investment Summit a facilitat, în edițiile trecute, investiții totale de peste 58 de miliarde de dolari și reușește să atragă anual mai mult de 1.200 de investitori, din aproximativ 80 de piețe internaționale.
Reprezentanții companiilor vor avea numeroase ocazii de networking și întâlniri cu investitori și reprezentanți locali, pentru a afla despre oportunitățile specifice de dezvoltare pentru afacerile lor pe teritoriul Statelor Unite.
Delegația startup-urilor aduse de către acceleratorul InnovX-BCR cuprinde:
SynaptiqStartup-ul Synaptiq lucrează la dezvoltarea platformei Mediq, care reduce timpul de analiză a imaginilor medicale în cadrul procedurilor de tratare prin radioterapie a cancerului.
Prime DashPrime Dash este un fintech ce oferă un produs prin care IMM-urile pot să își evalueze situația financiară, ca un CFO în buzunar
Quick LegalQuick Legal este un marketplace ce aduce în același loc cererea și oferta de consultanță în domeniul legislativ
ecollectE un startup din Elveția care folosește tehnologia pentru generarea de facturi și recuperarea plăților în caz de întârziere. eCollect digitalizează recuperarea datoriilor și acționează în 25 de țări. Vor să se extindă cu serviciul lor, folosit de companii mari precum SIXT și în România.
Data PrivacyPlatformă de privacy dezvoltată în Croația pentru data management în cadrul companiei, dar nu numai. Practic, e un management centralizat pentru toate procesele de GDPR.
AxigenPlatformă de emailing și server de mail pentru telecomunicații, ISP-uri și provideri de hosting. Poate fi folosită de companii pentru servicii de marketing și comunicare cu clienții.
Kim 4IndustryPlatformă ce integrează mai multe module menite să colecteze și să automatizeze date de teren legate de: starea activelor, mișcările inventarului, eficiența angajaților, fluxul de lucru în producție, alocarea resurselor
Plant an AppPlant an App este o platformă de dezvoltare low-code care ajută companii din întreaga lume să construiască software de business mai rapid și să își accelereze transformarea digitală. Abordarea Plant an App presupune ca timpul necesar pentru crearea și lansarea soluțiilor software să fie mai mic.
Newcar 4 FutureDezvoltă o mașină electrică, dar au și o platformă B2B pentru software automotive, dar și una B2C.
Companiile participante la SelectUSA au fost alese de reprezentanții acceleratorului pe baza mai multor criterii și au oportunitatea de a avea și un stand în cadrul summit-ului. Printre criterii au fost atragerea de finanțare de minimum 100.000 de euro sau atragerea unor contracte de 100.000 de euro.
La eveniment startup-urile au ocazia să aibă și pitch-uri, dar și să interacționeze cu investitori sau reprezentanți ai autorităților locale.