9 din 10 angajați preferă telemunca, deși 60% n-au condiții de lucru acasă

Ridicarea restricțiilor și întoarcerea treptată la normalitate trasează noi direcții în ceea ce privește întoarcerea la birou. O nouă provocare pentru angajatori este cum să (re)amenajeze spațiul de lucru pentru a oferi condiții adaptate contextului post pandemie, dar mai ales, de care angajații să-și dorească să beneficieze, pentru a se reîntoarce la birou.

Conform studiului Mobexpert Office mai mult de jumătate dintre angajați s-au întors să lucreze de la birou, iar 35% dintre ei lucrează în model hibrid. 30% și-ar dori să lucreze doar de acasă, în timp ce 60% optează pentru un mod de lucru hibrid cu diverse combinații de zile.

Avantajele care îi atrag pe români spre telemuncă sunt:
  • programul flexibil
  • siguranța
  • posibilitatea de a lucra de oriunde
  • și mai puțin timp pierdut pe drum.
Pe de altă parte, telemunca vine și cu dezavantaje:
  • faptul că 40% muncesc mai mult de acasă
  • 30% izolare
  • 24% simt nevoia de comunicare
  • sau 22% lipsa echipamentelor necesare.

Toate aceste aspecte pot fi rezolvate atunci când se lucrează de la birou.

„Pentru a putea concura cu avantajele telemuncii, companiile trebuie să vină în întâmpinarea angajaților cu un concept de amenajare care include zone de recreere atât indoor, cât și outdoor, spații ultra moderne pentru lounge digitalizate conform tendințelor actuale, spații atractive pentru luat masa, zone de întâlnire și socializare.” explică Andreea Cahane, Product & Business Management Mobexpert Office Division.

Românii vor mai multă flexibilitate și zone de recreere la birou

Studiul Mobexpert arată că printre cele mai importante opțiuni pe care românii vor să le aibă la birou se numără: 53% un program mai flexibil, 32% amenajarea unor zone de recreere sau un spațiu de lucru care oferă mai multe facilități precum cafea dimineața, loc special pentru servit masa, 28% mai multe variante de locuri unde să-ți desfășori activitatea, iar 25% un mediu sigur și curat.

„Biroul poate deveni mult mai atractiv decât telemunca și a împrumutat deja elemente care aparțin spațiului de acasă. De la cafeteria unde angajații pot servi masa sau o gustare, până la zonele de relaxare amenajate cu diverse elemente de soft seating cum ar fi canapele, fotolii sau bean bags și bineînțeles combinații din toate aceste elemente.” spune Marian Badea, Director Magazin Mobexpert Office.

Spațiul de lucru trebuie să se transforme într-un ecosistem care sprijină flexibilitatea, funcționalitatea și bunăstarea angajaților. Crearea unui concept unitar de stare de bine este prioritatea pe care companiile ar trebui sa o aibă în vedere atunci când amenajează un spațiu de birouri.

„Zonele de socializare, de relaxare, sunt cele în care ne încărcăm bateriile, în care devenim creativi. Sunt zonele care au luat amploare în ultimii ani și care trebuie aduse în prim plan de către companii. Spații curate din punct de vedere vizual, cu linii simple, luminate, minimaliste, în culori calde, ne influențează starea de spirit, modul de gândire și creativitatea.” continuă Marian Badea.

60% dintre români nu au condiții optime de lucru la biroul de acasă

Cu toate că mulți dintre angajați sunt reticenți la ideea de a se întoarce la birou, studiul arată că peste 60% dintre aceștia nu au condițiile optime de lucru acasă.

Pe lângă asigurarea echipamentelor necesare, un aspect foarte important pentru a avea condiții optime și productivitate sporită este amenajarea ergonomică. Acest lucru intră la responsabilitățile angajatorului atunci când vine vorba de crearea unui spațiu propice de lucru.

„Când ne gândim la ergonomia unui spațiu de birou, ne gândim la ambient, mobilier, lumină, culori, temperatură și sunete. Toate acestea elemente au un mare impact asupra stării noastre de bine, dar mai ales asupra productivității noastre.” spune Marian Badea.

Acum, mai mult ca oricând, după doi ani de pandemie, când sănătatea angajaților a fost pusă la încercare, este nevoie să se pună accentul pe ergonomie și pe beneficiile acesteia.

„În conceptul de amenajare ergonomică, piesele de mobilier principale care asigură poziția anatomic corectă sunt scaunul și biroul. Vorbim aici despre scaune de birou cu multiple mecanisme de reglare, de la simpla ajustare a înălțimii șezutului, pana la mecanisme complexe de tip translator care reglează adâncimea șezutului, sau mecanisme de reglare a suportului lombar, a înălțimii spătarului, a tetierei sau a bratelor. Mecanismele de ajustare a monitoarelor sau suporturile pentru laptop pot adăuga un plus de confort în atingerea nivelului optim de ergonomie.” explică Andreea Cahane.

În 2022, biroul înseamnă mai mult decât taskuri și probleme de rezolvat

Accentul se pune în acest moment pe crearea unor spații care stimulează creativitatea și integrarea zonelor de recreere în care angajații pot socializa, spații moderne pentru luat masa, locuri potrivite pentru sport și mișcare, dar și camere dedicate relaxării sau lecturii.

„Modul în care este amenajat spațiul de birou, nu doar că poate așeza angajatorii într-o lumină favorabilă în ochii angajaților, într-o piață actuală ce se confruntă cu mari fluctuații de resursă umană, ci deopotrivă, îi reprezintă într-un mod cât se poate de direct în fața partenerilor, clienților, colaboratorilor, astfel că modul de amenajare a spațiilor de birou devine identitatea companiei în sine.” a explicat Andreea Cahane.



Citeste si