5 to go pornește „Academia 5 to go”, proiect care susține tinerii din centrele de plasament

5 to go, cel mai mare lanț de cafenele din Europa de Est și cea mai accesată franciză din România, lansează „Academia 5 to go”, proiect prin care își dorește să ofere tinerilor să își urmeze talentul și să atingă performanța în domeniile alese.

Proiectul este lansat în parteneriat cu Hope and Homes for Children și, în perioada noiembrie 2019 – ianuarie 2020, va face cunoscute poveștile unor tineri talentați aflați în programele Hope and Homes for Children, adolescenți care provin din centre de plasament, care se află în grija unor asistenți maternali sau în familii extrem de vulnerabile.

Pentru ca visurile lor să devină realitate, 5 to go va dona 10% din valoarea fiecărui produs Flat White achiziționat în orice cafenea 5 to go în perioada campaniei și câte 1 leu la cumpărarea unui sirop pentru acasă, la care iubitorii de cafea vor primi și un cadou – o carte poștală desenată chiar de către copiii de la Hope and Homes for Children!

Pentru a-i susține pe tinerii incluși în programele Hope and Homes for Children în aceste 3 luni de zile, 5 to go va organiza și o serie de acțiuni „Barista pentru o zi”, în care persoane publice sunt invitate să fie barista în locații selectate 5 to go, iar valoarea produselor vândute de ei va fi donată integral pentru program.

„Credem în acest proiect așa cum credem că tinerii merită șanse, susținere și încredere să poată ajunge unde visează. Dacă performanța îi definește, noi vrem să le fim alături. Îmi doresc să putem face asta împreună, prin intermediul iubitorilor de cafea, a întregii comunități 5 to go – să reușim să strângem donații semnificative pentru acești tineri. Mulțumesc Hope and Homes for Children pentru parteneriat și mă bucur că am dat start „Academiei 5 to go” avându-i alături. Donațiile din următoarele 3 luni vor merge către acest ONG cu o poveste frumoasă în spate!”, a declarat Radu Savopol, co-fondator 5 to go.



Citeste si