- 7 Noiembrie 2025
Accelerator pentru soluții tech în HoReCa - detalii despre programul F&B Business Accelerator
Cum s-a schimbat industria ospitalității?F&B Business Accelerator caută startup-uri de tehnologie cu aplicabilitate în HoReCa și retail.
Industria ospitalității trece printr-o transformare accelerată, alimentată de trei forțe majore: creșterea costurilor operaționale, criza de personal și schimbarea comportamentului de consum, în special în rândul generației Z, conform fondatorilor acceleratorului.
- În România, deficitul de personal în HoReCa este estimat la 20–25%, iar în zonele turistice poate depăși 50% în plin sezon, arată datele Federației Patronatelor din Industria Ospitalității.
- Mai mult decât atât, din cauza costurilor operaționale în creștere, 51% din antreprenorii din HoReCa se așteaptă la margini de profit mai mici în 2026, potrivit unui sondaj realizat în rândul celor peste 700 de participanți la Gala Romanian Hospitality Awards.
Pe de altă parte, Generația Z determină o reconfigurare profundă a industriei de turism, forțând brandurile să treacă de la oferta standardizată la experiențe modulare și transparente. Gen Z caută destinații care pot fi explorate „ca un localnic”, unde pot accesa spații autentice și distribui conținut memorabil online. Hotelurile care își construiesc povestea în jurul unui scop (de ex. sustenabilitate, patrimoniu local sau incluziune) performează mai bine în rândul acestei generații.
În același timp, în retail, Gen Z așteaptă experiențe hibride: showroom-uri fizice completate de funcționalități digitale, opțiuni de personalizare în timp real și asistență instantanee prin AI sau chat-uri integrate. Atragerea acestui segment nu înseamnă doar adaptare digitală, ci o regândire a brandului: de la viteză și conveniență la valori împărtășite și apartenență culturală.
Astfel, Gen Z impune un nou standard operațional – rapid, etic, interactiv – care rezonează atât cu alegerile lor de călătorie, cât și cu cele de consum.
HoReCa de succes pe viitor - cum?Șansele pentru o afacere de succes în HoReCa sau retail cresc direct proporțional cu gradul de adopție a noilor tehnologii.
„Observăm un interes în creștere din partea operatorilor HoReCa pentru soluții tehnologice inovatoare. Antreprenorii din acest sector înțeleg din ce în ce mai bine faptul că tehnologia nu mai reprezintă un moft, ci devine o condiție cheie pentru a rămâne relevanți într-un mediu din ce în ce mai competitiv. În răspuns la toate aceste provocări, lansăm un nou program de accelerare dedicat startupurilor de tehnologie cu aplicabilitate în HoReCa și retail. Ne dorim să impulsionăm adopția tehnologiilor emergente și să intermediem noi parteneriate între startupuri și jucători consacrați din HoReCa și retail,” afirmă Robert Agarici, Program Director F&B Business Accelerator.
Adopția noilor tehnologii în HoReCa și retail acoperă patru mari direcții:
- Automatizare și AI: optimizarea proceselor prin algoritmi de predicție a vânzărilor, gestiune inteligentă a stocurilor și recomandări personalizate pentru clienți.
- Experiențe contactless și digital-first: check-in automatizat, meniuri digitale dinamice, feedback în timp real, aplicații de comandă personalizate.
- Sustenabilitate și transparență: soluții tehnologice pentru reducerea risipei alimentare, trasabilitate completă a ingredientelor și raportare ESG integrată.
- Tehnologii pentru echipă și retenție: platforme de management al turelor, aplicații de training digital, onboarding automatizat și sisteme care oferă angajaților mai mult control
Pe tendințele actuale, F&B Business Accelerator caută startup-uri de tehnologie cu aplicabilitate în HoReCa și retail.
Pentru a impulsiona adopția noilor tehnologii în HoReCa și retail, F&B Business Accelerator lansează cea de-a 15-a ediție a programului – dedicată exclusiv startupurilor care dezvoltă soluții tehnologice cu aplicabilitate în cele două sectoare.
Din echipa de traineri și mentori ai F&B Business Accelerator fac parte unii dintre cei mai apreciați antreprenori din HoReCa, precum și specialiști din industrii conexe:
- Radu Savopol, fondator 5 to go
- Jerry Dauteuil, fondator Jerry’s Pizza
- Daniel Mischie, CEO City Grill Grup
- Daniel Donici, fondator Artesana
- Răzvan Gheorghiu Testa, partener fondator Țuca Zbârcea & Asociații
- Dragoș Smeu, fondator Mavericks The Agency.
Echipele de fondatori care vor fi acceptate în program vor beneficia de:
- 3 zile de workshopuri și mentorat offline, la București
- Sesiuni online intensive
- Asigurarea participării la F&B Innovation Camp (25-27 mai 2026, Teleferic Grand Hotel)
- Pitching Day
- Facilitarea de parteneriate cu jucători consacrați din HoReCa și retail
- Includerea în comunitatea de alumni a F&B Business Accelerator
Din 2020 până în prezent, programul F&B business Acclerator a format peste 130 de antreprenori, a generat parteneriate naționale și a devenit o platformă de referință pentru dezvoltarea de soluții scalabile în industria alimentară.