Acceleratorul BCR-InnovX susține hackathonul virtual CODVIDHack

Anul acesta, evenimentul cu tradiție al Școlii informale de IT, Challenge Accepted - Hackathon, organizat în parteneriat cu Acceleratorul de Business BCR - InnovX & Google Atelierul Digital, a ajuns la ediția a VI-a și este dedicat exclusiv luptei împotriva efectelor pandemiei COVID19.

Evenimentul CODVidHack va avea loc 100% online, între 8 și 10 Mai.

Participanții la această ediție, developeri, cursanți ai Școlii sau tineri pasionați de IT, vor lupta de acasă, timp de 48 de ore, împotriva problemelor cu care ne confruntăm acum la nivel mondial, prin identificarea de soluții inovatoare și crearea de prototipuri software utile în a limita sau chiar înlătura efectelele negative ale pandemiei, venind în sprijinul celor care luptă cu virusul din linia întâi, a oamenilor izolați în case, fără acces la anumite resurse sau în sprijinul afacerilor mici și mijlocii afectate.

“Fiecare dintre noi își va asuma un anumit comportament pentru această perioadă. Unora ne va fi frica și vom sta cuminți să treacă totul. Alții, vom pune la îndoială ceea ce se întâmplă și chiar vom încerca să găsim tot soiul de explicații care au condus la scenariul curent. Alții, vom lupta. Vom lupta cu ceea ce știm și cu ceea ce putem. O problema complexă nu poate fi ameliorată cu o soluție generală, integrată. Însă putem destructura problema mare în probleme mai mici. Iar problemele mai mici sunt mai ușor de adresat. În cadrul Challenge Accepted, vom contribui cu ceea ce știm la generarea unor soluții care, puse în context mai larg, vor reprezenta încă un centimetru de lupta. Centimetru cu centimetru, vom câștiga lupta mare.” spune Răzvan Voica, Cofondator Școala informală de IT.

Organizatorii maratonului de codare, Școala informală de IT, au decis să accepte “provocări” și să lupte pe trei fronturi: Save lives, Save Communities și Save Businesses.

Aceștia invită ONG-urile, instituțiile publice și asociațiile profesionale din domeniul serviciilor medicale & pharma și al gestionării situațiilor de urgență să înscrie în competiție problemele stringente cu care se confruntă în această perioadă, ce pot fi rezolvate cu ajutorul tehnologiei. 

„Din fericire, până acum s-au găsit multe soluții la diversele probleme apărute odată cu pandemia. Dar, din păcate, e atât de mare nevoie de ajutor încât ce s-a făcut în tot acest timp nu e suficient și e nevoie de mai mult, și mai mult. Acesta este și motivul pentru care susținem acest hackathon, care vine cu idei curajoase și soluții inovatoare atât pentru stat, cât și pentru sectoarele care au business-uri afectate. Profităm din plin de puterea tehnologiei ca să găsim mijloace prin care să depășim cu bine această situație. Ne bucurăm cu atât mai mult cu cât putem face asta într-un mod provocator, cum e atmosfera unui hackathon” a spus Ionuț Stanimir, Director de Marketing BCR. 

Cei care doresc să participe, fie prin propunerea unui challenge, fie prin participarea directă la efortul de codare pot face acest lucru prin intermediul site-ului challenge.scoalainformala.ro. Companiile sunt și ele invitate să contribuie la acest efort, prin asigurarea de resurse financiare, echipe de programatori cu experiență ce pot sprijini procesul de incubare a aplicațiilor câștigătoare în perioada imediat următoare hackathon-ului sau prin donarea de produse și servicii ce pot constitui premii pentru echipele câștigătoare. 

După jurizare, 3 MVP-uri (Minimum Viable Product - n. r.) cu potențial de a fi transformate în produse reale vor intra în perioada de incubare. Acestea vor deveni aplicații, testate cu utilizatori reali și validate pentru implementare. Proiectele care vor depăși stadiul de incubare primesc șansa reală de a fi lansate în producție.



Citeste si