Acceleratorul de nutriție: israelienii fac afaceri cu iaurt fără lapte

Startup-ul israelian Yofix, unul dintre cei 10 finaliști ai programului Nutrition Greenhouse dezvoltat de PepsiCo, a primit grantul final de 100.000 euro în urma unui parcurs de 6 luni. Acesta realizează produse lactate fermentate alternative, pe bază de plante, cu etichetă curată, și a impresionat comitetul de selecție PepsiCo prin strategia de lansare și creșterea semnificativă în retail din timpul programului.

Anul trecut Yofix a fost anunțat, alături de alte nouă branduri inovatoare din industria alimentară și a băuturilor, drept unul dintre finaliștii celei de-a doua ediții a programului PepsiCo în Europa – Nutrition Greenhouse.

Pe parcursul a șase luni, fiecare startup a primit consiliere dedicată din partea experților PepsiCo care i-au ajutat să depășească obstacolele de pe piață și să recunoască problemele de la începutul business-ului precum structura corporatista, poziționarea de marketing și branding.  

PepsiCo a oferit de asemenea fiecărui finalist un grant de 20.000 euro, la începutul programului, pentru a-i ajuta să-și ducă business-ul la următorul nivel.

Toate cele 10 companii participante au avut o creștere semnificativă, nu numai în ceea ce privește strategia de dezvoltare a brand-ului și de extindere, dar și la nivel financiar, vânzările tuturor crescând cu 145% în comparație cu aceeași perioadă de anul trecut, în cele 6 luni de program.

Yofix a fost ales drept câștigătorul premiului de 100.000 euro în urma unei perioade extinse de analiză și evaluare la care au participat nouă membri din comitetul de selecție al programului Nutrition Greenhouse.

Compania și-a extins semnificativ operațiunile în timpul proiectului de șase luni, prin finalizarea unei fabrici de producție în luna septembrie, lansarea unei noi linii de producție la nivel național, în Israel, precum și prin dezvoltarea unei strategii de intrare pe piața internațională.

 

 



Citeste si