Ace Eyewear, ochelari pentru live-uri pe Facebook și YouTube. Arată normal

Google Glass a fost un eșec pe piață, iar Snapchat nu a reușit să vândă milioane de ochelari Spectacles, prin care puteai să postezi filme direct din ochelari pentru Snapchat. Acum o firmă care produce skateboard-uri electrice a venit probabil cu primii ochelari cu filmare care pot fi purtați cu plăcere.

ACE Eyewear sunt ochelari care au integrată o cameră video ce poate filma HD. Deși reprezintă o problemă pentru intimitate, ochelarii aceștia arată ca și cum ar putea fi purtați fără să-ți fie rușine. Costă 99 de dolari în momentul de față pe site-ul oficial, precomandă la preț special care va fi livrată în vara acestui an. Prețul normal va fi de 199 de dolari. Chiar și la cost întreg, nu sunt foarte scumpi.

Acton ACE Eyewear pot face fotografii la o rezoluție de 8 megapixeli și să filmeze 40 de minute de clipuri HD care pot fi transmite în direct pe Facebook sau pe YouTube. Sunt prima pereche de ochelari inteligenți integrată cu ambele rețele. Poate fi un gadget cu probleme pentru intimitate, dar și unul care să poată duce la niște rezultate interesante pentru jurnaliști sau vloggeri, prin filmări de la evenimente sau din oraș.

Lentila din ochelari are un unghi larg de 120 de grade, așa că-i poți folosi în oraș, pe pârtia de schi sau la volan. Poți să pornești înregistrarea cu un singur click pe butonul de pe ochelari.

Poți face transmisiuni în direct pe Facebook, Instagram sau YouTube. De asemenea, video-urile și fotografiile se stochează intern în memoria de 4 GB.

Ochelarii cântăresc 50 de grame, au o baterie de 260 de miliamperi și sunt rezistenți la apă și la praf.



Citeste si