Agricultura viitorului, evenimentul care pune fermierii locali și retailul la un loc

Cum merge agricultura românească în 2024? Depinde pe cine întrebi. Dacă îi întrebi pe fermierii mari, sau pe cei străini, îți vor spune că sunt probleme, dar că merge bine. Dacă îi întrebi pe cei medii și mici, însă, aceștia îți vor spune că merge destul de rău și că mulți dintre ei sunt în pericol de a închide afacerile.

Anul acesta, la o nouă ediție a evenimentului Agricultura viitorului, colegii noștri de la wall-street.ro și retail.ro vor încerca să afle exact care este situația unui domeniu aflat în dificultate deja de mai mulți ani, pe care pandemia, războiul, inflația, seceta, creșterea prețurilor și competiția neloială și-au pus amprenta cu vârf și îndesat.

În premieră, însă, la ediția de anul acesta se adaugă o secțiune nouă, cea dedicată producătorilor locali și retailului, integrând astfel în eveniment întregul lanț alimentar.

Care sunt, prin urmare, perspectivele industriei de profil? La ce ne putem aștepta de la acest sector în anul 2024?

Este agricultura românească un domeniu preponderent masculin, sau este în egală măsură și feminin? Dar digitalizarea, în ce măsură a ajuns să deservească nevoile fermierilor români? Și, în fine, investițiile, fie ele venite pe filiera autorităților, ori pe calea jucătorilor privați, sunt suficiente pentru a acoperi necesitățile agriculturii și dacă da, cât de ușor le este fermierilor să le acceseze?

La toate aceste întrebări, dar nu numai, vor încerca, alături de specialiști din domeniu și autorități, să răspundă la evenimentul Agricultura viitorului ediția 2024, care va avea loc pe data de 23 aprilie, la hotelul Sheraton din București.


wall-street.ro este o publicație din grupul media InternetCorp din care face parte și start-up.ro. Din grupul InternetCorp mai fac parte publicații precum Green Start-UpKudika.roretail.roFuture Banking9newsGarbo. Alături de acestea se află divizia de producție video VideoCorp și platforma SaaS de engagement digital IC Events



Citeste si