AI în casă, AI în televizor, AI în mobil, AI în mașină - până unde merge AI?

World of Samsung nu a fost tradiționalul eveniment de lansare de produse, ci mai mult un seminar tehnic care prezintă viziunea producătorului sud-coreean. Noi am fost la fața locului și am înțeles viziunea despre inteligență artificială.

La fața locului ne-am întâlnit cu cea mai nouă game de televizoare - fie că vorbim de Micro LED, Neo QLED sau televizoarele de lifestyle ale Samsung, apoi cu un întreg compendiu de electrocasnice smart, cuptoare conectate, frigidere, mașini de spălat sau cuptoare cu microunde, pentru a se finaliza cu lucrurile pe care le știu deja majoritatea utilizatorilor, adică telefonul mobil care e integrat cu AI și e un hub de control.

Trebuie să o zic că uneori cuvântul AI se folosește exagerat. Probabil că în cele câteva ore petrecute la World of Samsung am auzit de cel puțin 300 de ori cuvântul acesta. Dar ceea ce contează nu e modul în care ajungem la un rezultat, ci ceea ce poate să facă acea tehnologie pentru noi.

Telefoane mobile

Pentru telefoanele mobile, Samsung a lansat anul acesta pe linia S24 inteligență artificială generativă. Funcțiile variază de la modificarea fotografiilor, până la schimbarea tonului unei conversații scrise, rezumarea unui text sau traducere în timp real. În momentul de față, dacă uiți de cuvântul AI și te uiți doar la rezultate, atunci acestea sunt funcții cu adevărat utile, ceea ce pot aprecia. Și e un număr de feature-uri care nu devine exagerat. Da, telefoanele mobile și-au atins o limită tehnologică. Ce mai contează azi 12 sau 16 GB de RAM, calitatea ecranelor deja și-a atins limita, autonomia bateriei e rezonabilă. Unde merg mai departe telefoanele?

Ei bine, consider că telefoanele vor merge spre zona aceasta de îmbunătățire prin software, am văzut-o deja până azi. Dar odată cu inteligența artificială, telefoanele, deja capabile să proceseze astfel de task-uri, vor avea integrată traducere în timp real, posibiitatea de a rescrie texte, adică de a le scrie pe un ton mai prietenos sau mai oficial, sau să înregistrăm ceva și să ne facă un rezumat. Sunt scenarii posibile - fie că vorbim de mediul de business unde ai nevoie să scrii într-un anumit stil, fie în rândul studenților care vor rezumatul unui curs pe care l-au înregistrat audio cu telefonul, fie în rândul pasionaților de fotografie care vor să schimbe câteva aspecte din fotografii.

La World of Samsung am văzut toate acestea, deja testate în review-urile noastre la dispozitivele din Seria S24. Iar pe start-up.ro vei găsi o discuție pe larg cu Mark Nicholson, omul care se ocupă de AI și experiențe mobile la Samsung, cu care am povestit despre viitorul telefoanelor mobile.

Viitorul nu este al cuvântului inteligență artificială. Ci la invizibilitatea acesteia. Un mix de responsabilități între oameni și tehnologie ca să ne facă mai rapizi. Iar telefonul va deveni un hub pentru controlul tuturor dispozitivelor din jurul tău, cum ar fi cele din casă, împreună cu televizoarele.

Televizoare

Televizoarele au fost și ele personaje în cadrul World of Samsung, în principal tehnologiile de top Neo QLED 8K, generația din 2024 prezentată la CES în 2024 și Micro LED cu dimensiuni de la 76 de inci la 114 de inci. Nu, nu a fost prezentat și micro LED-ul transparent de la CES.

Televizoarele disponibile pe piață în 2024 sunt upgrade-uri față de cele de anul trecut, diferențele fiind minore, dar alimenate și aici de cel mai puternic procesor de până acum - NQ8, care permite folosirea inteligenței artificiale pentru optimizarea anumitor aspecte.

Despre ce e vorba în relația dintre AI și televizoare? Poate fi bal și spital, mai ales că majoritatea oamenilor țin TV-urile pe modul standard, dar tocmai din acest motiv, Samsung a decis să aducă funcții de AI.

De exemplu, imaginile care au calitate HD, Full HD sau 4K au un AI Upscaling îmbunătățit față de anul trecut. Modul disponibil în funcțiile Standard sau Eco aduce mai multe detalii în imagini care original au o calitate proastă. Nu recomand modul pentru a te uita la filme, dar dacă ai nevoie de îmbunătățiri pentru anumite clipuri, rezultatele sunt interesante. Samsung menționează că acest Upscaling nu este făcut doar prin tehnologiile tradiționale care practic analizează scena și completează cu pixeli, ci inclusiv cu AI generativ. Altfel spus, tu nu vei vedea diferențele dintre imagini upscaled, dar fiecare imagine e puțin diferită pentru că inteligența artificială interpretează semnalele din jur și transformă imaginile.

Ce rol mai are inteligența artificială la TV-uri? Consumul de energie e optimizat față de anul trecut, ai funcții precum AI Motion Enhancer prin care imaginile din competițiile sportive sunt mai clare și chiar și cel mai rapid șut din Liga Campionilor se va vedea clar pe o filmare la viteză normală, dar și în slow motion.

Televizoarele au și anul acesta Game Mode, dar față de anul trecut tranziția la adaptarea culorilor pentru diferitele tipuri de titluri se face automat. Procesorul știe ce tip de joc este (chiar și dacă nu-i recunoaște din start numele) și adaptează culorile.

Un anunț a fost lansarea în Aprilie a boxelor Bluetooth Music Frame, conectate la TV sau telefoane, care arată ca un tablou. Acestea vin în Europa în aproximativ 2 luni, dar nu au un preț oficial încă.

Totul e protejat cu Samsung Knox, bineînțeles. 

Electrocasnice smart

Și am ajuns în casă, acolo unde Samsung a prezentat cele mai multe dispozitive. În momentul de față toate electrocasnicele Samsung sunt conectate la internet, chiar și cele care nu au funcții avansate de AI.

Dar ce caută inteligența artificială în casă? Ce vrea AI-ul de la cuptorul meu? Voi da doar câteva exemple simple. O casă inteligentă în viziunea Samsung începe cu un aspirator robot JetBot AI+ care recunoaște obiectele și cu ajutorul inteligenței artificiale curăță și în jurul obiectelor fine sau știe să recunoscă un animal ca să nu-l trezească.

Apoi în bucătărie frigiderele din 2024 ale Samsung au funcții îmbunătățite de AI Vision. Adică frigiderul știe ce ai în interior. Bine, adevărul e că AI-ul s-a folosit la electrocasnice de vreo 10 ani la Samsung, dar nu a fost atât de sexy încât să-l menționăm și noi. Abia acum când e hype am început să discutăm de AI. Dar despre asta ai un articol mai pe larg în start-up.ro pe care o să te invit să-l citești.

Revenind, AI-ul știe ce mâncare ai în frigider dacă e în ambalajele sale sau dacă nu e acoperită clar. Altfel, poți să folosești aplicația sau ecranul frigiderului ca să introduci și data de expirare, iar apoi Samsung Family Hub îți va recomanda rețete cu ceea ce ai în frigider.

De asemenea, cuptorul recunoaște mâncarea, ce preparate faci și îți poate sugera programe de gătit. Iar dacă uiți mâncarea în cuptor și tu pleci de acasă, cuptorul se va închide singur cu ajutorul inteligenței artificiale, fără să te mai anunțe. E un fel de timer, dar na, nu mai depinde de tine, ceea ce e bine.

Tehnologiile de acest tip sunt extinse și la mașinile de spălat sau cuptoarele cu microunde, la aspiratoare robotice sau aspiratoare cu braț sau aragaze și hote. În cazul mașinilor de spălat, aceasta învață din modurile de spălare folosite de utilizatori și le setează ca fiind standard. Și optimizările sunt în consumul de energie și de apă, ceea ce mi se pare cu adevărat important. Samsung menționează o formulă 3 în loc de 1. Adică 3 spălări cu o mașină Samsung consumă energie și apă cât o spălare cu o mașină tradițională sau care nu are AI Vision.

Așa cum pe telefoanele mobile inteligența artificială optimizează folosirea aplicațiilor și îmbunătățește autonomia bateriei, așa și la mașinile de spălat.

Un lucru ce nu e disponibil în România și probabil nu va fi prea curând, e o integrare a aplicației Smart Things, cea care controlează toate dispozitivele inteligente Samsung, cu rețeaua electrică. Un colț special la World of Samsung a avut o mașină Genesis, adică un fel de Hyundai, electrică, ce avea integrat Smart Things, la fel cum pe anumite mașini ai Apple Car Play, iar mașina primește notificări de acasă. Astfel, casa va ști să deschidă căldura, să schimbe temperatura prin termostate inteligente sau să pornească și cuptorul dacă ai lăsat ceva la făcut. Acest lucru e disponibil acum pe telefonul mobil, dar Samsung vede acest viitor al mașinii conectate la grid și Smart Things, pentru că această casă prezentată la eveniment conținea și invertoare și stații de home charging de la Samsung. Dar cum ziceam, asta nu va apărea în Europa prea curând.

Concluzii?

Folosim prea mult cuvântul AI, dar sper ca în curând să trecem peste asta. Pentru că dacă mai au aud încă o dată AI o să ajung să nu-mi placă. Iar anumite aplicații au foarte mult sens.

Optimizarea consumului de energie, optimizarea relației dintre dispozitive, învățarea din comportamentul nostru, sfaturi și o relativă autonomie a gadgeturilor față de noi. Sunt lucruri de dorit. Poți să nu le numești AI, dar important e ca tehnologiile astea să învețe și să simplifice viața. Și, de asemenea, e important ca dispozitivele simple ale vieții noastre să nu devină complicate din cauza AI-ului. Să poți folosi frigiderul sau cuptorul și atunci când nu ai internet sau când inteligența artificială are un moment de depresie.



Citeste si