AI-ul face prețul corect la mașini second-hand în România cu Instant.ro

Un startup din București lansează Instant.ro, prima platformă din România bazată pe AI care intermediază vânzări de mașini second hand.

Platforma permite vânzarea și cumpărarea rapidă de autoturisme rulate, pe baza prețului corect calculat aproape instantaneu și propus de softul de inteligență artificială, care compară aproximativ 2 milioane de anunțuri listate în ultimii doi ani și prețurile de vânzare.

Algoritmii de inteligență artificială propun prețul corect cu o acuratețe de 96%. Timpul de vânzare al unei mașini second hand este redus, astfel, de la o medie de 90 de zile, în prezent, la aproximativ 24 de ore.

„Am dezvoltat Instant.ro din nevoia de a răspunde unei cerințe reale a vânzătorilor și cumpărătorilor de mașini din România: acces rapid și de încredere, la o platformă de ultimă generație, foarte ușor de folosit, care pune față în față cererea cu oferta într-un mod nemaiîntâlnit până acum. Instant.ro este principala  alternativă la actualul proces de vânzare-cumpărare de mașini rulate și ne așteptăm ca, până la finalul anului, să avem deja peste 3.000 de anunțuri listate în platformă”, spune Vlad Ghiță, CEO Instant.ro, menționând că, strategia de dezvoltare a platformei Instant.ro vizează introducerea de noi servicii în perspectiva vânzărilor de mașini, precum servicii de tractare / transport al mașinii, pe platformă, până la service, evaluarea la domiciliu a mașinilor și oferirea de servicii cu valoare adăugată pentru vânzătorii și cumpărătorii de pe site: poze profesionale, detailing, transport etc.

Platforma, ce poate fi accesată doar de pe telefonul mobil, se adresează celor care vor să vândă și să cumpere rapid mașini online, la un preț corect.

În prezent, Instant.ro listează aproape 1.200 de mașini și are parteneriate cu 5 dealeri auto: Țiriac Auto Rulate, AutoDel Rulate, AVIA Motors, Eurial Invest și Automobile Bavaria. Numărul dealerilor va ajunge la 10 – 15, până la sfârșitul anului, cu acoperire în toate județele din țară.

Pe platforma Instant.ro pot fi cumpărate și vândute mașini care au ca an de fabricație cel mult 2013 și 150.000 de kilometri rulaj.

Cum funcționează Instant.ro

Vânzătorii trebuie să se înregistreze cu un cont în platformă și să introducă doar detaliile de bază despre autoturism, precum marca și modelul, anul de fabricație, numărul de kilometri parcurși, motorizarea și alte detalii similare importante pentru cumpărători. Ulterior, pe baza informațiilor oferite și, având ca referință aproximativ 2 milioane de alte anunțuri, programul de Inteligență Artificială calculează și propune prețul corect.

Cu o estimare de preț pentru mașină, utilizatorii Instant.ro pot alege una din cele 3 metode de vânzare a mașinii:

  • vânzare instant: platforma Instant.ro va cumpăra mașina pentru prețul afișat. Durează până la 24 de ore, în funcție de cât de repede poate fi efectuată verificarea tehnică a mașinii – serviciul gratuit pus la dispoziția vânzătorilor;
  • vânzare prin licitație: vânzătorul poate lista mașina în licitație pentru dealerii autorizați parteneri Instant.ro;
  • vânzare pe piața liberă: dacă vânzătorul este dispus să aștepte, poate pune mașina la vânzare către alte persoane fizice.

Pe Instant.ro, cumpărătorii au acces exclusiv la autovehicule evaluate, verificate, ce conțin toate informațiile despre dotările, detaliile tehnice, și chiar și informații de la RAR.

Dezvoltarea platformei a presupus investiții de 500.000  de euro, până în prezent, iar lansarea acesteia are loc în contextul creșterii interesului pentru achiziția de mașini second hand în ultimul an în România, generată atât de încheierea pandemiei, cât și de problemele de aprovizionare care afectează industria producătoare de mașini, precum criza semiconductorilor, ce au determinat creșterea perioadei de așteptare chiar și la peste un an, în cazul achizițiilor de mașini noi.

Ori, în acest context, mașinile la mâna a doua, fie de import, fie autohtone sau cele cu vechime mai mică, devin mai atractive și accesibile pentru populație (pe fondul creșterii puterii de cumpărare). Astfel, anul 2023 se prefigurează în trendul ultimilor 2 ani, cu prețuri mai mari față de referința de dinainte de pandemie (2019), în principal, din cauza problemelor de aprovizionare ale dealerilor auto și producătorilor de autoturisme.

Mai mult decât atât, gradul de motorizare (autoturisme/1.000 de locuitori) al României este semnificativ sub media Uniunii Europene, iar convergența înspre aceasta înseamnă creșterea în termeni absoluți a pieței de mașini noi și second hand.



Citeste si