Air Claim se listează pe Piața AeRo a Bursei de Valori București

Vineri, 23 iulie, Air Claim se va lista pe piața AeRO a Bursei de Valori București, sub simbolul „CLAIM”. Air Claim a desfășurat anterior un plasament privat, subscris integral în 6 secunde și suprasubscris de 13.58 ori – un record de suprasubscriere pentru un emitent care nu a mai avut tangențe cu piața de capital.

Printre acționari se regăsesc fonduri și societăți de investiții, mai mulți emitenți listați pe BVB precum și investitori recunoscuți și respectați pe piața de capital.

„Cu ocazia listării vrem să vă vorbim despre obiectul nostru de activitate dar mai ales despre rezultatele pe care le-am obținut ulterior plasamentului privat, precum și despre planurile noastre. Ce facem noi? Foarte puțini pasageri (sub 15%) cunosc că în temeiul legislației europene, se acordă o despăgubire cuprinsă între 250 și 600 EUR fiecărui pasager, dacă zborul a avut o întârziere nejustificată mai mare de 3 ore, respectiv a fost anulat.”, a declarat Mihail Coteș, CEO Air Claim.

Air Claim, lider pe piaţa din România în domeniul facilitării obţinerii drepturilor pasagerilor aerieni (având o cotă de piață de 78% din actorii autohtoni), oferă atât servicii de intermediere (facilitează obținerea acestor compensații) în schimbul unui comision de succes, cât și de plată pe loc a despăgubirii în schimbul cesionării dreptului de creanță în favoarea Air Claim.

Mihail  Coteș a detaliat și care sunt planurile Air Claim, dar și ce au reușit să implementeze până acum.

  • Au implementat o prezență fizică pe aeroportul OTP, în zona de securitate din terminalul de Sosiri (unde sunt benzile pentru preluarea bagajelor). „Prin această mișcare am reușit să ajungem la cei 85% dintre pasageri care nu cunoșteau că au acest drept”, spune Coteș.
  • „Am negociat parteneriate ce sunt în curs de perfectare cu mai multe bănci din România (ex.: LIBRA BANK), prin care Air Claim își oferă serviciile către clienții acestora”
  • „Am dezvoltat o aplicație pentru telefon (momentan la nivelul MVP – minimum viable product), care anunță utilizatorul când este pasagerul unui zbor eligibil la compensare și identifică automat dacă a avut astfel de zboruri în ultimii 3 ani. Anticipăm că aplicația va fi finalizată înainte de termenul stabilit inițial”
  • „Dorim să ne extindem și pe cele mai mari aeroporturi din Europa, astfel că suntem în diverse stadii de discuție și negociere cu marile aeroporturi din UK, Franța, Spania”
  • -Am încheiat un parteneriat cu BITCOIN ROMANIA în vedere analizării și dezvoltării unei criptomonede de tip token (Air Claim COIN). Clienții Air Claim vor putea alege între a primi valoarea despăgubirii într-o monedă fiat (în RON sau EUR) sau în tokens – la dublul valorii (280 EUR sau tokens în valoare de 560 EUR). Deținătorii monedei virtuale pot beneficia de dobânzi pentru depozitarea monedei (staking) și de reduceri exclusive la partenerii Air Claim pentru produse și servicii specifice industriei de travel”

Doar în luna iulie Air Claim a depus peste 120 de dosare în instanță aferente a aproximativ 200 de pasageri. De asemenea, au peste 100 de cereri pe zi în activitatea online.



Citeste si