- 22 Mai 2023
Alin Trușcă, EVOhoreca: "Sunt tipul acela de antreprenor care vrea să lase moștenire afacerea"
Interviul cu Alin Trușcă este publicat în secțiunea “Antreprenori” de pe start-up.ro, susținută de către ING Bank, partener de creștere pentru afacerile din România.
Proiectul „Antreprenori” este sustinul de ING Bank, partener de creștere pentru afacerile locale. Într-un context dinamic și încă incert, ING oferă predictibilitate, prin instrumentele financiare potrivite, si sprijină dezvoltarea sustenabilă a afacerilor din România, pentru a ajunge la nivelul următor.
Alin Trușcă are 41 de ani și de 21 de ani este antreprenor în România. Deține 5 branduri, dar afacerea principală este EVOhoreca, un business care se adresează industriei ospitalității, restaurantelor, hotelurilor, dar și oricărui spațiu public. În ultimii 12 ani au reușit să amenajeze peste 6.000 de spații în România și în 12 țări din Europa.
Alin Trușcă a știut că vrea să fie antreprenor din facultate. În anul II a decis să facă un business și a început la 21 ani. Descrie acel moment ca un micro-business, dar el a crescut înspre ce este astăzi EVOhoreca. Afacerea sa a ajuns la o cifră de afaceri serioasă, iar valoarea medie a unui proiect de amenajare a crescut în 2022 la 15.000 de euro, iar cel mai mare proiect pentru care a fost furnizor a avut valoarea de 100.000 de euro.
Creșterea, consideră Alin, este dată și de vechimea unei afaceri și de revenirea clienților. “Dar mereu trebuie să fie organică, nu forțată, astfel încât realitatea să fie factorul principal nu doar ceea ce visăm noi să se întâmple în cifre”, spune Trușcă.
Și afacerile au crescut, deși pandemia a fost dificilă pentru zona HoReCa, iar Alin consideră că afacerile de aici nu au fost ajutate pe cât meritau. Dar au avut reziliență și a găsit alături antreprenori optimiști cu care a reușit să recupereze pierderea pe care a avut timp de 2-3 ani aproape.
“Am reușit în anul 2022 să ne depășim maximul obținut în 2019 cu aproape 15%, am crescut afacerile EVOhoreca și mă bucur că am reușit să ridic ștacheta în industrie. Am reușit să fac mai multe proiecte premium și am observat o tendință la beneficiari că-și doresc să ofere servicii de calitate, mai degrabă decât de cantitate. Rezonez cu tipul acesta de antreprenori care se gândesc foarte mult la beneficiarii lor”, spune Alin.
Brandul EVOhoreca se poziționează pe piață în zona de mediu spre premium. “Consider că cifra mea de afaceri este ușor de depășit pentru că am observat că și clienții vor să facă lucrurile precum le fac și eu, ridicând standardul de calitate, să ofere mai mult clienților, pentru că aceștia vor reveni întotdeauna acolo unde se simt bine. Deci afacerile noastre vor crește împreună”, explică Alin Trușcă.
Șocuri și provocăriAlin crede că în afaceri nu a avut șocuri mari sau provocări, ci mai mult probleme de rezolvat.
“Cu toții avem în viață perioade bune, de exemplu, în care considerăm că absolut tot ceea ce întreprindem se realizează și uneori poate că avem așteptări prea mari și apar situații care pot fi generate ori din interior, adică de către noi, ori din exterior, condiții pe care nu le putem controla, crize economice sau ceea ce s-a întâmplat recent, o criză medicală care a determinat o criză economică”, spune fondatorul EVOhoreca.
Fiecare situație, spune el, l-a făcut să se gândească la ce e mai important pentru el - să aibă o afacere constantă.
“Nu e vorba doar despre creștere într-un business, cât mai degrabă despre o existență continuă, pentru că sunt genul ăla de antreprenor care vrea să lase moștenire mai degrabă copiilor, afacerea, decât să obțin ceva pe termen foarte scurt, repede și mult”, mai spune el.
Așadar, consideră că provocarea e să mențină afacerea existentă pe piață, indiferent de condițiile macroeconomice, războaie și orice ar putea apărea. Iar asta i s-a întâmplat deja în business.
A prins criza economică din 2008 și ce a urmat. “Eram și foarte tânăr și credeam că creșterea nu se va opri niciodată și nu-mi imaginam niciodată un platou sau o scădere. Și faptul că a apărut acea criză cred că este cel mai lucru care mi s-a întâmplat în viață”, spune el.
“M-a trezit puțin la realitate și m-a dus cu picioarele pe pământ să înțeleg că nu este vorba doar despre creștere, exact cum spuneam, ci mai degrabă despre a fi constant. Nu e vorba doar despre a crește constant, a te dubla, a te tripla și a obține nu știu, foloase, eventual profituri mari pe termen foarte scurt. Deci, șocul meu cel mai mare a fost să observ că o firmă nu doar crește, ci mai și scade”.
Unelte digitale pentru creșterea afaceriEVOhoreca e un business care se dezvoltă din ce în ce mai mult online. De altfel, magazinul online l-a făcut pe Alin să se diferențieze. Iar showroom-ul, deși important, îi aduce 10% din business.
“Mă consider singura agenție digitală de amenajări de spații publice din online românesc. Cred că am dus la un nivel destul de înalt această unealtă, magazinul online, dar de asemenea evident că am încercat să folosesc și alte metode, adică alte unelte, cum ar fi de exemplu un ERP care ne organizează foarte bine activitatea, avem totul automatizat, de la ofertare până la comenzile către furnizori”, spune Alin.
Cu ajutorul softurilor EVOhoreca urmărește drumul mărfurilor, iar magazinul online și întâlnirile virtuale cresc business-ul. Pandemia a avut un impact și aici. Până în 2019 primea peste 60% din vizite în showroom, iar astăzi numărul s-a redus considerabil.
“Deci principala mea unealtă rămâne întotdeauna magazinul online în care aloc și cele mai mari resurse financiare”, explică Alin Trușcă.
Relația cu bancaPentru Alin Trușcă banca poate fi un partener foarte bun. Iar când este căutată pentru finanțare, banca se va uita mereu la istoricul afacerii, istoric pe care și-l face orice antreprenor.
“Nu este de vină banca pentru istoricul pe care îl avem. Ce poate face banca este să ne atragă atenția atunci când nu se oferă, de exemplu, un serviciu de finanțare că mai avem niște lucruri de rezolvat pentru ca afacerea să poată să ajungă într-un punct de stabilitate”, spune Trușcă.
Menționează că este loial băncii de 11 ani, rulează banii prin ea, iar în schimb au primit ajutor când a fost nevoie să dezvolte business-ul, inclusiv să investească în facilități de depozitare, adăugarea unor mărfuri în stoc sau îmbunătățirea rapidității față de clienți.
“Banca a fost fericită să ofere aceste finanțări pentru că istoricul era în regulă și viitorul suna bine. Deci calculele trebuie să fie bune și pentru trecut și pentru viitor. Iar atunci banca este unul dintre cei mai buni prieteni”, explică Trușcă.
Sfatul lui Alin Trușcă pentru sine și pentru antreprenoriÎn provocarea start-up.ro ca antreprenorii invitați să ofere și un sfat altora, Alin menționează curajul.
“Curajul este cel mai important aspect pe care consider că trebuie să îl aibă un antreprenor chiar și în perioadele dificile. El trebuie să își găsească în interior curajul care l-a și determinat să se apuce de business, să depășească orice situație. Nu există probleme, există doar situații și fiecare situație are o rezolvare. Orice business, de fapt, este un răspuns la o problemă de pe piață. Așadar, orice situație, indiferent bună sau rea, care intervine în viața de antreprenor și în viața afacerii, are o soluție pe care trebuie s-o găsim și s-o căutăm, fiind calmi și încercând să nu intrăm în panică”, spune Alin Trușcă.
El sfătuiește antreprenorii să considere România o țară unde poți să faci business și în dezvoltare. Chiar dacă sunt lucruri de rezolvat, el consideră că e un mediu propice afacerii.
”Deci trebuie să fim conștienți că un business crește și se dezvoltă natural în 10 ani, 20 de ani, nu într-un an sau doi ani. Și atunci așteptările trebuie împinse pe durată mai mare de timp și să avem cât mai mult curaj”, spune Alin.
Un sfat pentru sine la 20 de ani? Ei bine, Alin a venit cu unul foarte concret.
Întrebarea de pe partea cealaltă a scaunului“Taxele trebuie plătite la timp pentru că penalitățile pot fi foarte scumpe. Trebuie să ajuți fiecare membru al echipei să se dezvolte. Fără echipă și taxe, indiferent de cât de bun e produsul, nu poți avea un business”, spune Trușcă.
Alin Trușcă a răspuns și provocării start-up.ro de a-și pune o întrebare de pe partea cealaltă a scaunului.
“Întrebarea pe care mi-aș pune-o eu ar fi dacă acum 20 de ani nu aș fi devenit antreprenor, ce m-aș fi făcut, ce aș fi ales? Și nici măcar nu am acest răspuns, pentru că nu mă văd făcând altceva. Dacă ar fi să iau de la capăt, aș face același lucru.”