- 10 Martie 2022
Allview, cifră de afaceri în creștere cu 17% pentru anul 2021
Anul 2021 a fost abundent în evenimente şi provocări, care au ambiționat compania Visual Fan să demareze noi investiții pentru dezvoltarea de competenţe şi parteneriate în zone complementare activității de bază, toate acestea ducând la consolidarea business-ului într-un mod sustenabil. Printre evenimentele emblematice care au stat la baza anului 2021, amintim:
- în luna aprilie, compania Visual Fan a emis 111.100 acțiuni noi (simbol ALW), în cadrul unui plasament privat încheiat în prima zi și suprasubscris de peste 6 ori.
- în luna iulie, Visual Fan, deținătoarea brandul Allview, a debutat pe piața AeRO a Bursei de Valori București.
- la finalul lunii iulie, compania Visual Fan a anunțat preluarea unei participații de 12% din Headlight Solutions, companie de tehnologie specializată în cercetare-dezvoltare și integrare de soluţii software complexe şi hardware custom-made. În luna septembrie 2021, cele două companii au făcut public primul proiect de anvergură contractat în asociere, în valoare de 10 milioane de lei și care va avea ca finalitate implementarea unui produs ce include soluţii software şi hardware complete.
- la jumătatea lunii octombrie, acționarii Visual Fan (Allview) au aprobat majorarea de capital social cu 5 acțiuni gratuite la fiecare acțiune deținută
- începând cu data de 11 octombrie 2021, acțiunile ALW fac parte din componenţa celui mai nou indice al BVB, BET-AeRO.
- în luna decembrie 2021, Visual Fan a primit avizul favorabil din partea Consiliului Concurenței, pentru preluarea pachetului majoritar de 51%, al unicului distribuitor din Europa de Est al renumitului brand japonez AKAI.
- tot în luna decembrie 2021, Grupului Visual Fan i s-a alăturat societatea Visual EV Distribution, al cărui obiect de activitate este reprezentat de distribuția mașinilor electrice. Primul model lansat este Skywell ET5, un SUV full electric, cu o autonomie de 400 km mixt (WLTP) și 456 km City Drive, echipat cu sistemul automat de asistență la conducere - L2.5 și numeroase opțiuni premium.
„Rezultatele obținute pe parcursul anului 2021 demonstrează performanța excepțională înregistrată de compania noastră, deși anul trecut a fost unul plin de evenimente şi provocări manifestate la nivel global pentru industria IT&C (criza de semiconductoare, creșterea continuă a costurilor de transport, criza containerelor și criza energetică). Cu toate acestea, experiența de aproape 20 de ani, precum și capacitatea noastră de adaptabilitate și anticipare a tendințelor pieței, ne-au ajutat să deschidem noi oportunități pentru dezvoltarea business-ului într-un mod sustenabil. Pentru anul 2022, avem în plan extinderea portofoliului de produse, pătrunderea pe noi piețe externe, dar și deschiderea unei noi linii de business, așa cum am anunțat recent lansarea conceptului Allview ERA Health. Noua linie de business vizează intrarea pe piața serviciilor, iar întregul concept Allview ERA Health urmărește atât dezvoltarea de servicii pentru clienți, cât și produse hardware integrate în acest sistem.”, a declarat Lucian Peticilă, CEO Visual Fan SA (Allview).
Anul 2022 marchează 20 de ani de activitate pentru compania Visual Fan, iar pentru a demonstra succesul pe piață, compania are planuri importante de dezvoltare, ce vor duce la creșterea cifrei de afaceri și a profitabilității, direcție în care s-au creat foarte bune premise prin investițiile realizate în 2021 și demararea de noi proiecte și linii de business.
„Chiar dacă anul 2022 a debutat sub semnul impredictibilității din cauza valului cinci pandemic, contextului geopolitic actual și situaţiei de securitate incerte, Visual Fan are încredere în capacitatea echipei de adaptabilitate, demonstrată în cei 20 de ani de activitate. De-a lungul timpului, am reușit să trecem cu bine peste crizele economice, sanitare, globale, pe care nu doar că le-am depășit și chiar le-am transformat în oportunități generatoare de profitabilitate. Cu aceeași încredere și speranță pornim și în acest nou episod, la care istoria umanității ne face martori.”, a completat Lucian Peticilă, CEO Visual Fan SA (Allview).