Amânarea ratelor: BCR anunță câți clienți au cerut amânarea creditelor. Ce măsuri mai urmează și care sunt perspectivele

BCR a vorbit despre primele date din momentul de față privind amânarea creditelor, dar a oferit și alte date statistice privind solicitările clienților până acum.

BCR a luat măsuri încă de acum câteva săptămâni privind clienții care vor amânarea creditelor, dar și amânarea unor obligații la plată.

„Am intrat în această perioadă cu un bilanț fortăreață. Atât din punct de vedere al capitalizării, cât și al lichidității. Faptul că am început să facem planificarea răspunsului nostru destul de din timp, ne-a permis nu numai să fim solizi și să deservim clienții cu toate nevoile operaționale pe care le-au avut", a spus Sergiu Manea, CEO al BCR.

În momentul de față, BCR are o alocare de 3,4 miliarde de lei pentru IMM Invest de la Guvern prin Fondul de Garantare.

„Numai între martie și aprilie, am aprobat finanțări pentru companii în exces de 500 de milioane de euro. Suntem în business. Beneficiarii acestor aprobări vin din sectoarele care vor asigura sustenabilitatea și poziția importantă a României în noua scenă economică precum energie, agricultură, industrie alimentară și bunuri de consum”, a mai spus Sergiu Manea.

„Ce a fost interesant a fost că în prima parte a lunii martie, o parte din companii au luat măsuri defensive. Au închis o parte din linii și să încerce să reducă activitatea. După aceea a intervenit noul normal al stării de urgență. Din punctul de vedere al cererii de credite aș structura-o în cereri de restructurare. Avem prelungiri de credit și avem cereri de credit nou. Cea din urmă apare din nevoia de a asigura o rezervă de cash pentru perioada următoare, iar pentru alte sectoare trebuie să recunoaștem că business-ul acestora a crescut”, a mai declarat CEO-ul BCR.

Sergiu Manea se așteaptă ca luna mai să fie afectată din punctul de vedere al cererii de noi credite tocmai din cauza incertitudinii, dar nu e valabil pentru toate sectoarele economice.

Legat de IMM Invest, Sergiu Manea vrea să repete același succes ca la Start-Up Nation prin absorbția cât mai mare a fondurilor primite. „Vom continua creditarea conform standardelor noastre de risc. În fiecare miercuri avem comitet de credit și sunt multe titluri pe agendă pentru că onorăm solicitările clienților noștri”, a mai spus Sergiu Manea legat și de celelalte credite de la BCR.

20.000 de români au amânat credite la BCR

Dana Dima Demetrian, VP Retail & Private Banking la BCR a spus că peste 20.000 de români au amânat peste 24.000 de credite în perioada aceasta. Numărul acesta înseamnă 6% din numărul de credite totale de la BCR, în afară de cele de tip card de credit și overdraft. Până la finalul stării de urgență, Dana Demetrian se așteaptă ca procentul de credite amânate să ajungă la 10%.

„Avem unde la 300 de conturi deschise pe zi online 100%, prin George. Această pondere a crescut semnificativ, s-a dublat”, a mai spus Dana Demetrian.

De asemenea, a spus ea, „Am amânat la plată suma minimă de plată lunară pentru cei cu cardurile de credit pentru următoarele 3 luni la peste 300.000 de clienți”.

„Suntem singura bancă mare care activăm cu toate unitățile deschise, în afară de cele din mall-uri. Sunt 400 de unități care funcționează în toată țara. Am achiziționat peste 47.000 de măști pentru echipa din rețeaua noastră. Am distribuit peste 30.000 de carduri la adresa clienților, cu toate costurile acoperite de bancă”, a mai declarat reprezentanta BCR.

Toate agențiile BCR care pot opera conform legii, operează. De asemenea, s-au redus interacțiunile din sucursale prin diferite metode digitale. „50% din colegii noștri lucrează de acasă, fără ca asta să pună probleme operaționale", a spus Sergiu Manea.

Din punctul lui de vedere, productivitatea a fost mai mare în perioada aceasta, chiar dacă s-a lucrat de la distanță. 

Cum continuă economia?

„Obiectivul critic e să păstrăm cât mai multe joburi. Al doilea punct critic e absorbția de fonduri europene și un plan de investiții publice pentru restartarea economiei”, a explicat Sergiu Manea cum vede viitorul pentru economia României.

„Debirocratizarea, simplificarea proceselor, abilitatea de a face mai mult într-un termen scurt cu aceiași oameni, abilitatea de a antrena oameni și de a-i reorienta îmi creează un sentiment foarte pozitiv. Receptăm și multă îngrijorare, dar din incertitudinea viitorului, nu din lipsă de cash”, a mai spus Sergiu Manea.



Citeste si