Amnistia fiscală: avantaje, riscuri, condiții necesare pentru a beneficia de restructurarea obligațiilor bugetare

În Monitorul Oficial nr. 648 din 5 august 2019 a fost publicată OUG nr. 6/2019 privind instituirea unor facilități fiscale. Datornicii care la finalul lui 2018 au restanțe către stat vor putea beneficia de facilități suplimentare pentru plata acestor datorii, potrivit acestei ordonanțe de urgență.

Acest articol a fost publicat prima oară de către Delia Mircea pe Contzilla.ro, site-ul care explică legislația și contabilitatea pe înțelesul tuturor.

----

I. la Capitolul I, o serie de facilități fiscale sub forma restructurării obligațiilor bugetare.

Conform acestor prevederi aveți posibilitatea de a solicita organului fiscal restructurarea obligațiilor bugetare principale restante la data de 31.12.2018 în cuantum mai mare sau egal cu un milion lei și neachitate până la data solicitării, precum și a obligațiilor bugetare accesorii.

Care sunt condițiile necesare pentru a beneficia de restructurarea obligațiilor bugetare?

Pentru a beneficia de restructurarea obligatiilor bugetare trebuie să îndepliniti cumulativ următoarele condiții:

a) să nu îndepliniți condițiile pentru a beneficia de eșalonarea la plată reglementată de Codul de procedură fiscală;
b) să prezentați un plan de restructurare și un test al creditorului privat prudent, întocmite de un expert independent;
c) să nu vă aflați în procedura insolvenței potrivit legii;
d) să nu fiți dizolvat, potrivit prevederilor legale în vigoare;
e) să aveți depuse toate declarațiile fiscale, potrivit vectorului fiscal;
f) să îndepliniți testul creditorului privat prudent;
g) să depuneți o notificare în acest sens la organul fiscal competent până la data de 30.09.2019, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai beneficia de restructurarea obligațiilor bugetare. 

În cazul în care îndepliniți condițiile anterior menționate, veți depune o solicitare de restructurare a obligațiilor bugetare, împreună cu planul de restructurare și testul creditorului privat prudent, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.6/2019 privind instituirea unor facilități fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 648 din 05.08.2019, sub sancțiunea decăderii.

Care sunt măsurile de restructurare a obligațiilor bugetare?

Măsurile de restructurare a obligațiilor bugetare care pot fi propuse prin planul de restructurare sunt următoarele: 

a) înlesniri la plata obligațiilor bugetare, respectiv plata eșalonată, pe o perioadă de maximum 7 ani, a obligațiilor bugetare principale, precum și amânarea la plată a accesoriilor și/sau a unei cote din obligațiile bugetare principale, în vederea anulării.
b) conversia în acțiuni a obligațiilor bugetare principale, în condițiile reglementate la art. 264 din Codul de procedură fiscală;
c) stingerea obligațiilor bugetare principale prin darea în plată a unor bunuri imobile ale debitorului, potrivit dispozitiilor art. 263 din Codul de procedură fiscală;

d) anularea unor obligații bugetare principale, în următoarele condiții:
d.1) pentru anularea unui cuantum de maximum 30% inclusiv din totalul obligațiilor bugetare principale, trebuie să achitați 5% din cuantumul obligațiilor bugetare care fac obiectul înlesnirii la plată până la data depunerii solicitării de restructurare; 
d.2) pentru anularea unui cuantum cuprins între 30% și 40% inclusiv din totalul obligațiilor bugetare principale, trebuie să achitați 10% din cuantumul obligațiilor bugetare care fac obiectul înlesnirii la Plată până la data depunerii solicitării de restructurare;
d.3) pentru anularea unui cuantum cuprins între 40% și 50% inclusiv din totalul obligațiilor bugetare principale, trebuie să achitați 15% din cuantumul obligațiilor bugetare care fac obiectul înlesnirii la plată până la data depunerii solicitării de restructurare.

Care sunt avantajele restructurării obligațiilor bugetare?

În situația în care beneficiați de restructurarea obligațiilor bugetare, avantajele acestei facilități sunt următoarele:
a) nu începe sau se suspendă, după caz, procedura de executare silită, de la data depunerii solicitării de restructurare;
b) pentru obligațiile bugetare ce formează obiect al restructurării nu se datorează și nu se calculează obligații de plată accesorii de la data aprobării planului de restructurare; 
c) se anulează obligațiile bugetare amânate la plată, în cazul în care planul de restructurare va fi finalizat.

Care sunt riscurile în cazul în care nu beneficiați de restructurarea obligațiilor bugetare?

Organul fiscal competent are obligația de a solicita deschiderea procedurii insolvenței, în condițiile legii, în următoarele situatii: 

a) în cazul în care nu depuneți solicitarea de restructurare în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 6/2019;
b) în cazul în care organul fiscal competent respinge solicitarea de restructurare și nu emite acordul de principiu pentru acordarea unei eșalonări conform Codului de procedură fiscală și nu achitați obligațiile bugetare în termen de 90 de zile de la data comunicării deciziei de respingere, dar nu mai devreme de termenul prevăzut la lit. a);
c) în cazul în care planul de restructurare eșuează și debitorul nu achită obligațiile bugetare în termen de 90 de zile de la data comunicării deciziei de constatare a pierderii valabilității înlesnirii la plată, dar nu mai devreme de termenul prevăzut la lit. a).

II. la Capitolul II, o serie de facilități fiscale sub forma anulării obligațiilor accesorii.

Pentru a beneficia de o astfel de facilitate fiscală, puteți depune o notificare prin care înștiițați organul fiscal cu privire la intenția dumneavoastră, iar după îndeplinirea condițiilor, veți depune cerere de anulare, dar nu mai târziu de 15 decembrie 2019.

Care sunt condițiile necesare pentru a beneficia de anularea obligațiilor accesorii?

Pentru a beneficia de anularea unor obligații bugetare accesorii, aferente obligațiilor principale restante la data de 31.12.2018, trebuie să îndepliniți cumulativ următoarele condiții:

a) toate obligațiile bugetare principale restante la 31 decembrie 2018 inclusiv, administrate de organul fiscal central, se sting prin orice modalitate prevăzută de lege până la data de 15 decembrie 2019 inclusiv;
b) sunt stinse prin orice modalitate prevăzută de lege toate obligațiile bugetare principale și accesorii administrate de organul fiscal central cu termene de plată cuprinse între data de 1 ianuarie 2019 și 15 decembrie 2019 inclusiv până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor;
c) aveți depuse toate declarațiile fiscale, potrivit vectorului fiscal, până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor;
d) depuneți cererea de anulare a accesoriilor după îndeplinirea în mod corespunzător a condițiilor prevăzute la lit. a) – c), dar nu mai târziu de 15 decembrie 2019 inclusiv, sub sancțiunea decăderii.

Puteți beneficia de anularea obligațiilor accesorii aferente și următoarelor obligații bugetare principale:

a) cele stabilite prin declarații rectificative, în condițile art. 25 din O.G. nr. 6/2019;
b) cele cu termene de plată până la data de 31 decembrie 2018 și stinse până la această dată, în Condițiile art. 26 din O.G. nr. 6/2019;
c) cele stabilite prin decizii de impunere emise ca urmare a unei inspecții fiscale, în condițiile art. 27 din O.G. nr. 6/2019;
d) cele eșalonate la plată potrivit Codului de procedură fiscală, în condițiile art. 31 din O.G. nr. 6/2019.

Care sunt avantajele solicitării anulării obligațiilor accesorii?

Principalul avantaj al unei astfel de facilități fiscale îl reprezintă anularea, în totalitate, a obligațiilor accesorii aferente obligațiilor bugetare principale restante la data de 31 decembrie 2018. 

De asemenea, în situația în care notificați organul fiscal cu privire la intenția dumneavoastră de a beneficia de anularea obligațiilor accesorii, avantajele unei astfel de măsuri sunt următoarele:

a) se amână la plată dobânzile, penalităţile şi toate accesoriile, care pot face obiectul anulării, prin emiterea de către organul fiscal a unei decizii;
b) nu începe sau se suspendă, după caz, procedura de executare silită pentru obligaţiile accesorii amânate la plată;
c) nu se sting obligaţiile accesorii amânate la plată, până la data soluţionării cererii de anulare a accesoriilor sau până la data de 15 decembrie 2019 inclusiv, în cazul în care nu depuneți cerere de anulare a accesoriilor. 

În situația în care nu notificați organul fiscal cu privire la intenția dumneavoastră de a beneficia de anularea obligațiilor accesorii, iar acestea au fost stinse, veți beneficia de restituirea sumelor care au fost achitate în contul acestora.



Citeste si