Anastasia Cruz a plecat în Islanda pentru câteva luni. Aproape zece ani mai târziu, își crește copiii acolo | Români din lume

Înainte să plece, Anastasia lucra în presa scrisă de investigație și în sectorul ONG, în domeniul protecției victimelor violenței în familie. Se prezintă drept scriitoare, creatoare de conținut „de conjunctură” și exploratoare din fire. Curiozitatea a contat atât în decizia de a încerca viața în altă țară, cât și în felul în care s-a adaptat după mutare.

„Nu știam cât mai rămân aici, deci îmi umpleam tot timpul liber cu oportunități de explorare și cercetare a modului în care funcționează lucrurile aici. Scriu și mi-e dor de cum se simte entuziasmul acela când tot ce te înconjoară e altfel decât acasă. După zece ani aici, desigur că nu mai e la fel. Azi, Islanda e al meu <<acasă>>”, a povestit Anastasia Cruz, într-un interviu pentru rubrica Români din lume.

De la o postare despre Mallorca la un bilet doar dus spre Islanda

La începutul lui 2017, Anastasia își dorea o schimbare și o experiență de vară în străinătate. Nu mai locuise niciodată în afara țării, dar posibilitatea de a continua să lucreze de la distanță i-a făcut plecarea mai ușoară. Planul era să revină la birou după cel mult jumătate de an.

„Voiam o schimbare, o experiență de vară undeva în afară. Norocul meu a fost că mi s-a permis să lucrez de la distanță în următoarele câteva luni, deci nu a fost o decizie grea - urma să revin în oficiu peste cel mult jumătate de an, ceea ce, după cum se vede, nu s-a întâmplat.”

Islanda a intrat în discuție printr-un prieten care îi văzuse o postare într-un grup al vorbitorilor de română din Palma de Mallorca. I-a propus o altă insulă, mult mai rece, a povestit Anastasia.

Ideea de a ajunge într-o țară nordică o fascina, iar lucrurile s-au mișcat repede.

„Partenerul meu din acea perioadă avea mai multă flexibilitate, deci, la oferta care a venit luni, miercuri deja ateriza aici, lângă Cercul Polar de Nord. Eu am rezolvat ce mai trebuia pe acasă, mi-am strâns lucrurile de la chirie, le-am depozitat la mama și dusă am fost și eu.”

La sosire, pe 1 aprilie, ningea. Avea deja un loc de muncă și cazare, iar angajatorul se ocupa de acte, astfel că dificultățile începutului au fost altele decât cele administrative. Prima a fost acomodarea cu vremea.

„Ningea, la muncă mergeam prin troiene și a mai continuat să ningă o vreme. În condițiile în care aveam un loc de muncă și cazare asigurată, iar de acte se ocupa angajatorul, cel mai greu a fost probabil să tot aștept o vară care n-a mai venit.”

După o viață foarte activă înainte de plecare, perioada mai liniștită i-a lăsat loc pentru cărțile audio și podcasturile pe care le amânase. Iar nevoia de a scrie, rămasă după ieșirea din presă, s-a transformat într-un roman, „Vremena”.

„Să îmi construiesc un cerc de oameni apropiați a durat ani buni în țara în care, pe de o parte, localnicii sunt definiția introversiei, iar lucrătorii din afară vin și pleacă pe bandă rulantă. Totuși, asta nu a devenit o problemă, cel puțin pentru mine, pentru o bună vreme. După o viață foarte activă acasă, numa’ bine am avut timp să îmi pun căștile și să ascult toate cărțile audio și podcasturile restante. Ca să îmi satisfac nevoia de scris odată ce nu mai activam în presă, am început să scriu un roman. Așa a luat naștere Vremena, iar apoi și alte proiecte.”

Anastasia își amintește că nu a avut un moment în care să se întrebe dacă plecarea fusese o greșeală. Deși cei cu care vorbea o avertizau că îndoielile vor apărea după euforia începutului, experiența ei a fost diferită.

„La aproape zece ani aici, am încetat să mai aștept să se întâmple, mai ales că acum am și doi copii pe jumătate islandezi. Privind în urmă la această experiență, o văd ca pe un <<așa a fost să fie>>, altfel nu îmi explic.”

Scrisul în română și proiectul „Spune-mi totul”

După mutare, a continuat să lucreze de la distanță în comunicare și PR și a scris scenarii pentru spoturi sociale, dar nu a revenit în presă.

Pentru ea, lucrul cu limba română presupune o apropiere pe care nu crede că ar putea-o reproduce în islandeză, indiferent de nivelul la care ar ajunge să o vorbească.

„Oricât de bine aș ajunge să știu limba localnicilor, nu cred că aș putea vreodată să o <<simt>> așa cum simt limba română, ca din cinci cuvinte cu același sens să aleg unul care să exprime cel mai bine ceea ce vreau să transmit. Am continuat totuși să scriu în timpul liber, nu cred că aș putea fără să scriu nici dacă mi-aș dori. Așa s-au născut un roman și mai multe proiecte frumoase.”

În prezent, Anastasia este în concediu de maternitate cu al doilea copil și dezvoltă proiectul spunemitotul.com, pe care își propune să îl lanseze și în Islanda până la finalul anului 2026.

„Spune-mi totul” pornește de la distanța care poate exista chiar și între oameni care se cunosc de o viață și de la poveștile de familie care rămân nespuse.

„Trăim vremuri în care purtăm prea multe discuții superficiale, nu mai știm cum e să ne oprim și să ne apropiem de oameni, nici măcar de cei pe care îi avem alături de o viață. Ne cunoaștem părinții de când ne-am născut, dar cât de bine le știm poveștile, visurile, sacrificiile și experiențele care i-au format? <<Spune-mi totul>> s-a născut din dorința de a crea momente autentice de apropiere între generații, prin întrebări care contează și conversații pentru care rareori ne facem timp.”

Cum învață să nu mai măsoare o zi bună prin oboseală

Una dintre diferențele pe care le observă în Islanda este relația cu munca și timpul personal. Ritmul mai lent i se potrivește, dar încă învață să se desprindă de reflexul de a considera oboseala o dovadă a utilității sale, a punctat Anastasia.

„Islandezii au un trai lent și o balanță sănătoasă între muncă și viața personală. Învăț zilnic de la ei, dar setările din fabrică nu le poți schimba - exist cu ce a crescut din sămânța care a fost pusă în mine și adesea mă regăsesc simțindu-mă mândră că sunt supraobosită, ca dovadă că am fost utilă azi, pe când <<that is not the point>>. Când nu înțeleg cu inima abordarea asta a localnicilor, pur și simplu le copiez obiceiurile și astfel încetinesc și eu turațiile.”

Viața de zi cu zi înseamnă acum programul celor doi copii, ieșiri frecvente la piscinele cu apă termală și, când mai rămâne energie, câteva ore de scris seara.

Urmează ca soțul său să intre într-un concediu de paternitate de jumătate de an, iar ea să revină la munca de asistentă socială.

„În concediu de maternitate, zilele sunt cam ca ale tuturor în aceeași situație: mă trezesc odată cu copiii și, dacă am noroc, seara rămân puțin la calculator după ce se duc ei la somn, ca să mai scriu un pic. Uneori, ce litere pun alb pe negru văd lumina zilei, alteori e așa, pentru decompresare. Mergem des și la piscinele cu apă termală, de cel puțin câteva ori pe săptămână.”

Prețurile care au făcut-o să se întoarcă de la magazin cu mâna goală

Costul vieții a fost una dintre surprizele începutului. Anastasia își amintește cum încercarea de a cumpăra ingredientele pentru o supă se lovea de comparația cu prețurile de acasă.

Astfel, adaptarea a venit treptat, odată cu primele salarii și cu renunțarea la conversia fiecărei cumpărături în lei.

„Îmi amintesc că voiam să fac o supă și reveneam de la magazin cu mâna goală, pentru că nu mă puteam convinge pe mine însămi să dau câte doi euro pe o roșie și alți patru pe niște pătrunjel, nemaivorbind de toate celelalte. Devine mai ușor atunci când, după câteva salarii, începi tot mai rar să transformi prețurile în lei.”

Din experiența sa, veniturile permit un trai simplu și economii modeste inclusiv celor care au locuri de muncă necalificate, deși spune că au existat și perioade mai ușoare.

Cunoașterea limbii islandeze sau o competență căutată pe piața muncii pot îmbunătăți perspectivele. Pentru cine ajunge fără un job și fără cazare stabilite în avans, estimează un buget de cel puțin 5.000 de euro pentru prima perioadă.

„Pentru a te muta aici fără un job și cazare asigurate de la distanță, e nevoie de măcar vreo cinci mii de euro pentru prima perioadă. Islanda nu e țara unde, din spirit aventurier sau din disperare, poți veni și dormi o noapte-două-trei pe o bancă în parc sau în cort, până mai vezi încotro o iei.”

Prietenii construite în timp

Relațiile apropiate s-au format pornind de la lucrurile pe care le avea în comun cu oamenii întâlniți. Astăzi are prieteni de mai multe naționalități, iar faptul că soțul său este islandez a ajutat-o să intre și în cercurile localnicilor.

„De obicei, te apropii de cei cu care ai măcar ceva în comun și construiți de acolo -ceea ce s-a dovedit a fi un scenariu absolut fezabil. După zece ani aici, am prieteni de toate naționalitățile, inclusiv islandezi. Aș minți dacă aș spune că în cercurile ultimilor nu am ajuns mai ales pentru că soțul meu este islandez.”

În paralel, pe Instagram a construit un spațiu în care poate povesti în română despre viața sa. Prima postare de pe contul @anastasiacruzz este încă acolo: biletul doar dus spre Islanda. La început, publica din entuziasmul descoperirii unui loc nou.

Mai târziu, au contat comunitatea și posibilitatea de a folosi limba română inclusiv în perioadele în care nu avea cu cine să o vorbească în viața de zi cu zi.

„Pagina @anastasiacruzz n-a fost niciodată despre altceva decât despre viața mea aici, pe o insulă din mijlocul Atlanticului de Nord. În nouă ani și jumătate în care am postat consecvent, deși în unele perioade mai puțin decât în altele, am adunat organic o comunitate de peste 46.000 de persoane.”

Pe lângă întrebarea despre cum a ajuns atât de departe, primește și mesaje legate de un mit despre Islanda: presupusa recompensă financiară pentru bărbații care se căsătoresc cu o islandeză. Ea îl respinge explicit.

„Din seria întrebărilor mai specifice care se repetă e cea dacă chiar sunt prea multe femei aici și se achită 10.000 de euro bărbaților care se căsătoresc cu o islandeză. E un mit foarte răspândit. Nu, nu e adevărat, Islanda nu are vreo problemă privind numărul (prea mare?) de femei.”

O viață liniștită care nu se potrivește oricui

Dincolo de imaginile din social media, Anastasia descrie un stil de viață în care contează mult felul în care te raportezi la liniște, vreme și perioadele cu puțină lumină. Pentru ea, acest ritm funcționează. Pentru alții poate deveni motivul plecării.

„Cei care rămân o fac pentru că sincer le priește acest stil de viață, iar cine fuge o face de obicei fără să se uite înapoi.”

Nu încearcă să prezinte viața de acolo ca pe o alegere universal potrivită. Ceea ce prețuiește este că și-a construit o rutină și un stil de viață care răspunde propriilor nevoi, chiar dacă altcineva le-ar putea considera prea liniștite.

„Viața în Islanda e mai lentă decât în multe alte locuri de pe planeta asta. Unii ar găsi-o plictisitoare chiar, dar mie îmi place.”

„România nu mai e <<acasă>>, dar parcă o iubesc și o apreciez mai mult”

Pentru Anastasia, sensul cuvântului „acasă” s-a mutat odată cu familia pe care și-a construit-o. Dorul de locurile din care a plecat se amestecă uneori cu nostalgia pentru propria tinerețe, pentru energia și curajul de atunci.

„Acasă e unde mi-s copiii și soțul. Dacă mi-e dor vreodată de țara de unde am plecat, ajung până la urmă să realizez că îmi lipsește mai degrabă acea versiune a mea care eram acolo: cea de 20 de ani, cu multă energie, curaj și ambiție.”

Distanța a schimbat și felul în care privește România. Apreciază mai mult soarele, pământul fertil și posibilitățile de dezvoltare a turismului, în timp ce nepăsarea față de deșeuri și poluarea apelor îi sunt tot mai greu de acceptat.

„România nu mai e <<acasă>>, dar parcă o iubesc și o apreciez mai mult de când am plecat. Da, aceste două lucruri pot fi adevărate în același timp. Soarele nostru e aurul nostru. Nu-l apreciem destul, la fel ca și pământul fertil, potențialul în domeniul dezvoltării turismului. Islandezii fac rai din ce au, trăind pe piatră.”

Partea dificilă rămâne distanța față de cei dragi. Chiar dacă nu pune sub semnul întrebării mutarea, despărțirile de după vizite vin cu sentimentul timpului care trece pentru cei rămași.

„E uneori greu să plec de acasă... acasă, știind că timpul nu lucrează în favoarea celor dragi care rămân în urmă. Mă ajută să îmi amintesc că orice alegere aș face ar veni cu <<greul>> ei.”

În familie există și discuții despre o mutare în România sau în Republica Moldova. Soțul său ar face pasul mult mai repede, însă Anastasia este cea care privește cu prudență această posibilitate. După aproape un deceniu în Islanda, o revenire ar presupune un nou proces de acomodare.

„Acum, acasă sunt în Islanda. Soțul meu s-ar muta în România sau în Republica Moldova chiar mâine, însă eu știu că multe lucruri nu le înțelege sau le subestimează și momentan încă țin piciorul puternic apăsat pe frână. Dacă se va întâmpla vreodată, cred că aș avea nevoie de aceeași perioadă de (re)adaptare de care am avut nevoie aici.”

Privind înapoi la plecarea care trebuia să dureze câteva luni, Anastasia spune că nu și-ar fi putut imagina viața de acum. Dacă ar putea vorbi cu Anastasia de dinaintea acelui bilet doar dus, i-ar transmite să aibă încredere în ce urmează.

„I-aș spune că n-ar ghici nici dintr-o mie de încercări ce va urma, dar poate avea cea mai mare încredere în proces - totul va fi, într-un final, mult mai bine decât putea spera în cele mai îndrăznețe vise.”